5 cărți cu și despre fotografie

Pentru că astăzi este Ziua Mondială a Fotografiei am hotărât că este musai să aducem în discuție cărțile ce au legătură cu vizualul. Însă nu vom prezenta nicidecum ghiduri despre portrete reușite, nu vom vorbi despre diafragmă, încadrare, expunere, obiective, distanță focală etc, ci mai degrabă vom face o expoziție a cărților ce vorbesc mai mult duios, și mai puțin tehnic despre imagine, în toate formele ei.

1. Lomografii – Ioana Nicolaie

gfdhLomografie: Mişcare fotografică care neagă principiile estetice şi compoziţionale ale curentelor anterioare de fotografie promovând ideea de accident şi întâmplare. (sursa)

Cartea de poeme „Lomografii” a fost lansată recent, iar părerile generale sunt pozitive în ceea ce privește scriitura și stilul autoarei.

Ioana Nicolaie spune despre poeziile sale că sunt asemenea unor povești și că „au crescut pe un schelet narativ, s-au vertebrat epic, desi formal s-au folosit de artificiile stilistice ale poeziei.”

Cartea o poți găsi aici.

2. Cum ar arăta viața fără fotografie? – Ion Cucu

cum-ar-arata-viata-fara-fotografie_1_fullsize

Scriitor și fotograf, Ion Cucu, relatează despre emoția surprinsă în fotografie. De asemenea, personifică, prin cartea lui, camera foto (cutia din tabla cu un ciob puțin oval) și își exprimă convingerea că adevărata valoarea a unui cadru stă chiar în mâinile fotografului.

E clar ca valoarea e și în cel care are cutia în mână si umblă cu ea prin lume.

De asemenea, dacă ți-a plăcut titlul de față, îți recomandăm și Fotograf la zece președinți, de același autor.

Poți comanda cartea aici.

3. Ultima fotografie – Bogdan Hrib

ultima-fotografie_1_fullsize

Bogdan Hrib crează o întreagă poveste ce e presărată pe alocuri cu referințe din lumea fotografiei. Și nici nu aveam cum altfel din moment ce personajul principal, Alexandru Zaharia, este un fost fotoreporter.

De altfel, cartea este o aventură continuă, cu multe situații neprevăzute și momente cheie ce țin cititorul în suspans.

Comandă cartea de aici.

4. O varză fotogenică – Voicu Bejan

varza-cover-mare

Fotografiile de studio nu-mi plac, sunt prea reci(…) În drum spre casa, tin varza în mâna dreapta și cuget ca Hamlet privind craniul lui Yorick: Oare as cumpăra o carte având titlul de O varza fotogenică?

Cartea lui Voicu Bejan, fotograf cunoscut, nu se vrea un ghid pentru începători, așa cum am putea crede la prima vedere. Aceasta este mai degrabă un cumul de experiență din urma cărora a strâns, atât cât să încapă între două coperți, eseuri, obsesii fotografice și tot felul de scrieri.

Tonul calm și subiectiv al fiecărei pagini, dar și informațiile referitoare la universul fotografic fac ca întreaga lectură să pară ca o conversație liniștită la o cafea, cu un prieten apropiat.

5. O singură fotografie – Laurent Graff

o-singura-fotografie_1_fullsize

O singură fotografie este un joc psihologic, un contrast între Bine și Rău, unde declanșatorul camerei foto poate ține cititorul în suspans.

De altfel, nu degeaba cartea lui Laurent Graff face parte din colecția „Cartea de pe noptieră”. Este ușoară, de seară și cu iz de thriller.

O poți comanda aici.

Prin urmare, cei pasionați de fotografie, dar și de cărți, au de unde alege titluri care să îmbine ambele hobby-uri. Așa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să vă urăm lectură plăcută de Ziua Fotografiei și lumină bună!

PS: Apropo de fotografii, de acum ne puteți urmări activitatea și pe Instagram.

La multi ani de Ziua Mondiala a Fotografiei! #photographyday #book #camera #goodreadro

A photo posted by GoodRead.ro (@goodread.ro) on

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Article Tags

Iubim comentariile tale :)