Alexandra ne vorbește despre „Cărți nemuritoare”

1CaptureblogÎn iureșul vacanței de vară, unii își fac timp și pentru relaxare.

Cei cu adevărat pasionați de lectură nu uită de lucrurile grozave pe care le poți descoperi într-o carte bună, prilej de relaxare și explorare în același timp. De asemenea, există persoane care se încumetă să recomande mai departe o astfel de macro-lume întâlnită într-o lectură.

Un exemplu este Alexandra, motorul blogului Cărți nemuritoare.  Blogul ei se află pe locul 11 în Topul Blogurilor de Cărți din România

I-am luat Alexandrei un interviu despre una dintre pasiunile ei – blogul și, mai presus de aceasta, blogul de carte.

Mulțumesc că ai acceptat invitația de a răspunde la acest interviu. Te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine, ce hobby-uri ai, cu ce te ocupi (pe lângă blogging).

Nu ar fi foarte multe lucruri de zis. Sunt o persoană care adoră frumosul, liniștea, plimbările lungi, natura. Îmi place foarte mult să dansez, să joc tenis de câmp și să mă plimb cu bicicletă sau cu rolele. Am reușit să găsesc un echilibru între maturitate și spiritul copilăros.

De profesie, sunt inginer software. Îmi iubesc meseria deși, uneori, îmi albește părul în cap. Prietenii îmi spun că sunt o contradicție a caracterului uman. Iubesc florile, dar mereu mor la mine pentru că nu știu să le îngrijesc. Ador accesoriile, deși niciodată nu mă „accesorizez”. Îmi plac mult rochițele, dar mă îmbrac mereu în pantaloni. Îmi place apa, sunt ca o rățușcă în piscină, deși nu știu să înot.

Muzica mă însoțește peste tot, în casă sau pe stradă. Nu pot face nimic dacă nu dau, măcar, drumul la radio.
Deși împrumut orice la oricine, sunt posesivă când vine vorba de calculatorul meu. Nici soțul nu umblă cu laptopul meu. Aș putea spune același lucru și despre cărțile mele, dar totuși, pe acelea le mai împrumut.

Cine a venit cu ideea blogului Cărți nemuritoare?

Ideea blogului a pornit de la mine. Îmi place mult să citesc, dar cu scrisul nu m-am omorât niciodată. Sunt o persoană tehnică. Vocabularul bogat și exprimarea liberă nu sunt punctul meu forte.

Am început să scriu din dorința de a învață să mă exprim elaborat. Încă lucrez la acest aspect, dar, în timp, blogul a trecut de la ceva menit să mă ajute pe mine, la ceva frumos, un tunel de comunicații între noi și alți cititori. Am întâlnit oameni încântători și asta ne-a întărit dorința de a continua cu blogul.

Cum a apărut ideea?

Știam sigur că vrem să creăm o comunitate, pentru că asta este ce ne-am dorit de la blogul nostru. Să legăm relații de prietenie, relații care să se păstreze și după ce blogul nu va mai apărea în motoarele de căutare.

Am înțeles că sunteți o întreagă echipă. Te rog să ne spui câte ceva despre fiecare membru al echipei.

Încep cu cea mai bună prietenă a mea, Laura. Cu ea am construit blogul, pagină cu pagină, poză cu poză. Este o persoană calmă, cu o atitudine puternică, un prieten de nădejde, o bună ascultătoare. Este, de asemenea, o artistă. Lucrurile pe care ea le creează sunt uimitoare.

Bogdan este prietenul pe care oricine și-l dorește. Este mezinul grupului. Și că în orice grup, la cel mic, se duce munca grea. Mereu îl batem la cap cu articole ce trebuie corectate.

Maryliyn, este nouă în grupul nostru. Sociabilă, cumsecade și comunicativă, este un recenzor foarte bun.

Bănuiesc că pentru voi, echipa blogului Cărți nemuritoare, cititul și dragostea pentru cărți este lucrul ce vă unește. Cum s-a format echipa?

Atât Laura cât și Bogdan îmi erau prieteni foarte buni. Odată cu blogul au făcut cunoștință și m-am bucurat foarte mult că s-a legat o prietenie și între ei. Maryliyn ne-a trimis una din recenziile ei și m-a cucerit prin pasiunea cu care scrie. Nu știu cum văd alții recenziile ei, dar mie îmi face plăcere să le citesc.
Ne sunt dragi cărțile, dar mie îmi este foarte drag și blogul și voi încerca, pe cât posibil, să păstrez unit acest grup pe care l-am format.

Ce fel de cărți promovează Cărți nemuritoare?

Cărți nemuritoare promovează toate genurile de cărți. Nu am refuzat niciodată o carte. Am pornit de la ficțiune și romanță și ne-am diversificat gusturile și am experimentat toate genurile, în ideea că orice cititor ar trebui să își găsească o carte bună la noi pe blog.

Ce alte teme mai abordați pe blog,  pe lângă recenzii și prezentări de carte?

Printre recenzii, păstrăm și multe citate, aducem în atenția cititorilor și autori români contemporani, povestim și despre personaje, dăm frâu liber imaginației în desene sau portrete cu personajele preferate, dar avem și multe lucruri care încă nu le-am pus în practică.

Te rog să descrii blogul Cărți nemuritoare în câteva rânduri.

Aș spune că este un locușor frumos, format din dragoste și pasiune pentru povești uimitoare. Există o înțelegere frumoasă, care sper să se păstreze.

În final, te invit să spui câteva cuvinte pentru cititorii Goodread.ro care vor vizita blogul vostru.

Fie că vă place să citiți sau să scrieți, pasiunea pentru lucrurile frumoase face din noi oameni mai frumoși, din punct de vedere moral. Dacă sunteți pasionați de literatură, sper să găsiți și voi, ca și mine, sclipirea în orice poveste citită și să o transmiteți mai departe.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)