Ana Mănescu: „Acum nu mai e cale de întoarcere” (interviu)

Ana ManescuAna Mănescu e o scriitoare din noul val. Una ce promite multe – că are cu ce! Eu i-am citit doar cîteva scrieri de pe blog și m-am convins de ce spun. Urmează și cărțile. Dar, pînă atunci i-am luat un interviu!

Bună, Ana! Să vedem, auto-descrierea ta cuprinde următoarele atribute: copil al revoluției, scriitoare, jurnalistă, part-time zînă și pisică. Cum motivezi aceste alegeri?

Descrierea merge mînă în mînă cu tema site-ului meu personal și cu felul în care încerc să trăiesc: un strop de cultură, un pic de magie, niște pace, o asumare completă, o joacă permanentă și acel iz revoluționar de care ai nevoie ca să schimbi lumea.

Sunt copil al revoluției pentru că m-am născut în ’89 și am avut destinul marcat de acel sacrificiu, de acea gură de aer, de tranziție. Stau în centru și am avut gloanțe în casă în timpul revoluției. Tata și-a pierdut un prieten atunci. Bunicul meu a fost istoric și heraldist, iar eu am studiat la rîndul meu istoria. Pentru mine, trecutul nu e doar o poveste, înseamnă ceva. Și știu că a fi născut în ’89 vine nu doar cu un dar – acela al libertății –, ci și cu o responsabilitate – aceea a schimbării. E pe umerii noștri. Am crescut la granița dintre două regimuri politice foarte diferite, iar asta s-a resimțit în educația noastră și se va vedea în anii care urmează. Pe de o parte, modelele noastre (părinții, bunicii, profesorii) trăiseră mai toată viața forțați să accepte uniformizarea, lipsurile, limitele. Lucrurile se făceau într-un fel, iar asta și-a lăsat amprenta asupra lor, oricîtă revoltă ar fi fost în ei. Și tot ce merge prost în România cred că vine din această înrădăcinare a ideologiei în cei care ne conduc, în cei care ne învață, uneori chiar și în cei care ne cresc. Diferența asta dintre generații e cu atît mai mare cînd la mijloc nu e doar vîrsta sau mentalitatea, ci și un context istoric puternic. E ușor să îi condamnăm. Și lor le e. Dar coloana noastră sonoră nu trebuie să fie Us and Them. Nu cred că se gîndesc prea mulți la șocul cultural pe care cei de dinaintea noastră l-au suferit în era democrației, a internetul, a unei libertăți din ce în ce mai mari de expresie. Și ce pretenții să avem de la niște oameni crescuți în teroare, cînd pînă și generația libertății are destule exemplare lipsite de toleranță, de înțelegere, de deschidere? Cred că e necesar să facem noi lucrurile altfel, să ne revoltăm împotriva moștenirii pe care un sistem cumplit a lăsat-o în România. Și noi avem șansa asta. Să iertăm. Să îi ajutăm să se adapteze pe cei care nu au avut norocul nostru. Să schimbăm împreună ceva. Trebuie doar să realizăm puterea noastră. Și să ne-o asumăm.

Mi se pare important să fim tot ce e în noi și să fim deodată. Nu sunt doar copil al revoluției, nu sunt doar ce am scris în titlul descrierii mele de pe site, dar motoarele de căutare au și ele o limită de spații pe care le pot afișa. Sunt (z)Ană fiindcă îmi place să mă joc. Cu cuvintele și în general. Și pentru că e vital să acceptăm și părțile mai firave din noi, iar eu am destule fobii, slăbiciuni, eșecuri și idealuri cît să fiu etichetată ca fiind slabă pentru era noastră. Sunt pisică pentru că am furat meserie de la mîțele mele: îmi place să dorm, să mă joc cu gheme de lînă, să mă alint și am nevoie de spațiul meu personal. Sunt scriitoare pentru că asta sunt. Întîmplarea (a se citi editura Herg Benet) face să fiu și autoare publicată. Sunt jurnalistă și promoter cultural pentru că scriu despre și promovez cultura. Mai sunt și editorul-șef al unui proiect axat pe povești-de-dat-mai-departe, societatesicultura.ro, am început să traduc cărți, sunt istorică în suflet, violonistă sau balerină într-o altă linie temporală, o romantică incurabilă, (auto)ironică, autodidactă, introvertită, anxioasă. Sunt mult mai mult decît pot face, de la Simone de Beauvoir citare. Și totuși, în fiecare dimineață îmi spun că sunt infinită.

Ana Manescu - alter. egoCum fost drumul tău în viață înainte de scris? Cum a fost drumul tău de la descoperirea scrisului și pînă la alter.ego.? Acum nu mai e cale de întoarcere, nu?

Am început să scriu de dinainte de a ști cum să scriu. Inventam, mă jucam, căutam ceva mai mult decît lumea pe care o vedeam și mă căutam mai ales pe mine. Am experimentat cu proza începînd cu școala primară, am scris și o poezie absolut execrabilă prin generală, am ținut mulți ani jurnale, m-am apucat de blogging la 19 ani. Toate au fost lecții. Drumul meu omenesc și scriitoricesc pînă la ego a fost haotic. Și am integrat haosul acela în romanul meu de debut. Mi-o datoram. Ego marchează pentru mine o graniță între cea care doar visa și cea care și-a găsit disciplina să facă, între o ființă rătăcită și una care s-a acceptat, între o boală metaforică și o vindecare reală. Și nu, acum nu mai e cale de întoarcere. Nu cred că a fost niciodată.

Ai fost și ești implicată în niște proiecte culturale foarte interesante. Scrii cărți. Ce te inspiră / motivează să faci ceea ce faci?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

O mare parte din răspuns am oferit-o deja cînd am vorbit despre șansa și responsabilitatea generației mele de a schimba ceva. Cred cu tărie în România noastră, cred în microschimbări și în oameni, iar scrisul, societatesicultura.ro și activitatea mea în general sunt doar felurile prin care îmi pun principiile în practică. Mai presus de toate este însă motivația adînc personală. Am nevoie de asta. Am nevoie să fac ceva care să conteze ca să îmi înfrunt zilnic teama de moarte și de uitare. Și cred că toți putem să ne luăm viețile în propriile mîini și să le trăim în așa fel încît să ne lăsăm amprenta nu doar prin ceea ce am consumat, ci și prin ceea ce am dat înapoi. Asta mă motivează. Ceea ce mă inspiră este faptul că iubesc poveștile cu lăcomie.

Ana Manescu 2Cînd erai mică îți imaginai că vei face toate astea?

Îmi imaginam tot timpul. Problema era că nu făceam. Dar sunt multe căi pe care mi le-am imaginat și pe care le-am ținut pentru mine. Nu le-am zis alor mei că voiam să fac balet. Nu le-am spus nici că voiam să cînt la vioară. Și un vis nepus pe hîrtie – sau unul nespus – rămîne atît. Singurul lucru care a ieșit din mine atunci a fost dragostea pentru cuvinte, pentru scris, pentru poveștile venite pe calea literaturii. Mama m-a îndemnat să scriu ceva din capul meu cînd copiam alte povești, de dragul scrisului de mînă. Și uite că instinctele mele de copil au știut ce au știut. Și la un moment dat mi-am găsit și disciplina necesară ca să fac ceea ce visam.

Cum ai descoperit lumea lecturii?

În două etape. Am casa plină de cărți, am citit dintotdeauna, tot ce era pentru școală și puțin pe lîngă. Însă nu pun la socoteală nimic din perioada de dinainte să trăiesc prezentă în fiecare clipă și în fiecare poveste. A fost un moment în care s-a produs un declic în mine. Am realizat atunci puterea adevărată a cuvintelor. Experiența mea din ultimii patru ani cu cărțile mi-a arătat că în lumea asta nu poți să te scufunzi cu adevărat decît cînd începi să o trăiești de parcă ar fi reală. J.K. Rowling spunea prin vocea lui Dumbledore: Of course it is happening inside your head, Harry, but why on earth should that mean that it is not real? Poveștile au o bază puternică în realitate și tratîndu-le doar ca pe ficțiune nu le face cinste. Nu face cinste nici timpului nostru, nici experienței noastre.

Tu însăți ai spus că literatura „salvează vieți”. Cum face asta?

Imaginează-ți un om, cu trei luni înainte de licență, care are vise artistice și culturale într-o lume materialistă, care nu știe foarte bine cum să împace ceea ce dorește cu ceea ce trebuie, care nu se simte comod în pielea lui, în mediul lui, pentru că îi pare că merge ba împotriva curentului, ba împotriva sa. Imaginează-ți că toată toxicitatea din viața lui și niște boli îl opresc din drum. E blocat și lipsit de perspective, e țintuit în casă, cu mintea amețită și invadată de frică și de durere. Asta am pățit eu la 22 de ani. Și patru ani mai tîrziu încă încerc să îmi revin. Am noroc că am niște oameni-cheie care m-au susținut, dar m-am lovit și de foarte multă lipsă de înțelegere. În toată perioada asta, ce mi-a salvat realmente viața au fost poveștile, o mare parte venite pe calea literaturii sau prin jurnalismul cultural. Pentru că mi-au permis să-mi păstrez mintea și mințile, pentru că nu m-au lăsat să îmi pierd speranța, pentru că am reușit să lucrez cu ele în jurul bolii mele și să realizez ceva concret. Iar asta m-a ajutat și să mă fac mai bine din punct de vedere fizic. Fiindcă aveam de ce.

Și deși ăsta e doar un exemplu, sunt convinsă că literatura a salvat multe vieți, fie că privim salvarea ca pe ceva fizic, psihic sau metafizic. Sunt cărți care au împiedicat oameni să se sinucidă. Care i-au ajutat pe alții să treacă peste depresie. Care i-au făcut să nu se mai simtă singuri sau neînțeleși. Ca să nu mai spun de cazurile mai puțin extreme, în care cărțile ne ajută să ne definim, ne dau lecții, ne fac mai buni și ne permit astfel să ne salvăm singuri viețile prin chiar alegerile noastre de a le trăi din ce în ce mai aproape de ceea ce ne dorim în adîncuri. Cărțile și nu doar cărțile, ci poveștile, indiferent de forma prin care le cunoaștem.

Dacă ai fi o carte ai fi…

O colecție de epistole între toate eurile mele.

Să vorbim puțin despre Quasar. Cum ne-ai descrie noua ta carte?

QuasaAna Manescu - Quasarr este o colecție de povestiri și proze arhiscurte care vorbesc despre începuturi și sfîrșituri, despre crize existențiale sau artistice, despre condiția umană în raport cu eternitatea. E un volum la care țin foarte mult, preferatul meu de pînă acum (incluzînd ce am momentan în sertar), pentru că a izvorît dintr-un loc atît de adînc și vorbește despre atîtea obsesii umane încît poate fi interpretat în nenumărate feluri. E despre dragoste, despre moarte și despre ciclicitate, temele mele preferate, iar totul spune exact povestea asta, de la coperta superbă făcută de Alex Voicescu la minunatele cuvinte de pe coperta IV ale Cristinei Nemerovschi.

Și-acum… ce urmează?

În curînd voi trimite următorul roman la editură, să văd dacă le place. Am mare încredere în Herg Benet în ceea ce mă privește, este o editură care mă reprezintă și mă înțelege întru totul. Dacă e momentul lui, va apărea în primăvara lui 2016, probabil. Între timp lucrez la un nou volum de povestiri și tocmai am terminat prima mea traducere mare, lucrez cu echipa societatesicultura.ro ca să dăm mai departe povești frumoase în fiecare zi, îmi pun pe picioare site-ul personal și încerc să găsesc un echilibru pe plan personal, ca să îmi pot depăși obstacolele și să pot fi ceva mai aproape de cititorii mei, dincolo de mediul virtual.

Ana Manescu 3Un mesaj pentru cititori, te rog!

Le mulțumesc pentru că îmi sunt alături. Voi, cei vechi și cei de azi și cei de mîine, sunteți motivația și inspirația mea în zilele în care cea internă nu e suficientă. Vă aștept cu mare drag pe SC și pe site-ul meu personal și sper să ne vedem cît mai curînd. Dacă vreți să stăm de vorbă între timp, mă găsiți la adresa povesteste@anamanescu.ro.

Iar vouă, echipei GoodRead, vreau să vă mulțumesc pentru un set de întrebări foarte interesante și să vă urez mult succes, pentru că faceți lumea un loc mai bun. Și cred că v-ați dat seama deja cît prețuiesc asta.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)