Aniversări autori 25-28 februarie

Iată că și cea mai scurtă lună a anului se apropie de sfârșit. Însă, nu o putem lăsa să treacă fără a vorbi despre scriitorii pe care-i sărbătorim zilele acestea.

25 februarie

Karl MayKarl May e unul din scriitorii ce a încântat (și continuă să facă asta) generații întregi cu romanele sale de aventuri sau despre călătorii în Orient sau pe teritoriul Statelor Unite ale Americii sau Mexicului. Poate cele mai cunoscute romane le sale sunt cele care îl au ca personaj central pe indianul Winnetou.

Karl May este unul din cei mai cunoscuți scriitori germani ai tuturor timpurilor, cu aproape 200 de milioane de exemplare ale cărților sale vândute în întreaga lume. Mare parte din scrierile sale au fost transpuse în filme și piese de teatru.

Tot pe 25 februarie s-a născut și Anthony Burgess. Personalitate complexă,Anthony Burgess Burgess a fost romancier, dramaturg, compozitor, libretist, eseist, semantician, traducător și critic. Deși literatura l-a făcut faimos, el ar fi dorit să fie privit mai degrabă ca un muzician: “muzica e o artă mai pură pentru că nu se leagă direct de peripețiile oamenilor” – spunea el.

Cel mai cunoscut roman al său este, fără îndoială, distopia Portocala mecanică. Acest roman se bucură și de o ecranizare celebră regizată de către Stanley Kubric în 1971.

27 februarie

John SteinbeckJohn Steinbeck se numără printre cei mai cunoscuți scriitori americani. În 1962 a primit Premiul Nobel pentru Literatură, “pentru scrierile sale realiste și imaginative, îmbinând un umor afectuos cu o observație socială ascuțită”. Scriitor prolific, Steinbeck a scris 16 romane, șase cărți de non-ficțiune și cinci colecții de povestiri. Cele mai cunoscute opere ale sale sunt romanele Fructele mâniei (cu care a câștigat Premiul Pulitzer), La răsărit de Eden și Șoareci și omanei.

John Steinbeck a scris și scenarii de film, între acestea numărându-se  Lifeboat (regizat de Alfred Hitchcok), The Pearl (regizat de Emilio Fernández), Viva Zapata! (regizat de Elia Kazan), ș.a.

28 februarieMontaigne

În ultima zi a lunii, sau penultima, în anii bisecți, îl celebrăm pe Michel de Montaigne, sau, mai simplu doar Montaigne. Figură marcantă a Renașterii, Montaigne estecunoscut drept cel care a popularizat eseul ca specie literară. Remarcabilă a fost și ușurința cu care trecea de la speculații intelectuale, la anecdote, unele având caracter autobiografic. Colecția sa de eseuri este una din cele mai importante din literatura occidentală. Scrierile sale au influențat scriitori precum William Shakespeare, Ralph Waldo Emerson, Jean-Jacques Rousseau și Friedrich Nietzsche.

 

Dacă îți plac articolele noastre încurajează-ne cu un share :)

Câștigă cartea săptămânii
Peste 5000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)