Antonia Bogdana Bălan: Romanele sunt copiii mei (interviu)

Antonia Bogdana Balan

Pe Antonia Bogdana Bălan o citesc de multă vreme – pe blog. E genul acela de om pe care ar trebui să îl citească toți – trăiește prin scris, pentru scris.

Bună, Antonia! Noi două ne cunoaștem cât de cât, cel puțin virtual – ne citim blogurile, dar o să te rog să le spui și cititorilor GoodRead.ro câte ceva despre tine!

Bună, GoodRead.ro, mulțumesc pentru ocazia pe care mi-o oferi. Salut cu drag pe toți cititorii tăi! Le doresc pace în viață, iubire în suflete și echilibru interior. Anul acesta împlinesc 42 de ani. Sunt căsătorită de aproape 23 de ani cu cel mai bun prieten al meu din copilărie, avem împreună doi fii, de 22 și 18 ani anul acesta. Am o licență în asistență socială, un master în sociologie, de mulți ani dețin un post de conducere. Dar nu cred că acestea sunt prea importante comparativ cu rolul pe care eu îl joc în viața altor persoane și reciproc, evident. Am trăit și experimentat multe, am avut lecții nenumărate, am fost privată de iubire, dar mi s-a dat mai apoi înzecit, m-am pierdut și m-am regăsit, m-am urât și iubit, m-am judecat și iertat. Caut esența vieții, când simt că am aflat-o constat că mă aflu mai departe decât credeam. Prețuiesc omul și îl consider cea mai frumoasă realizare a unui creator sau a hazardului (alegeți dvs.). Cred în Univers, gând și în conexiunea cu iubire între noi toți, în bun-simț și educație, în continuarea vieții în altă formă. Cele mai dure, dar și mai frumoase lecții de viață, mi le-au oferit oameni insignifianți inițial pentru mine, dar care au devenit marile mele iubiri. Tocmai de aceea principala lecție a vieții este de a nu judeca pe nimeni după port și înfățișare. Cel mai frumos diamant îmi pare tot cel brut, neșlefuit. Așa este și cu omul: esența lui este brută, aspectul șlefuit. Caut esența, sufletul, ochii prin care îl pot citi. Iubesc și voi muri iubind.

Completează-mi, te rog, următoarea propoziție: Pentru mine scrisul este…

… terapia sufletului și a minții. Este tatăl meu (identitatea mea) și iubitul meu (dragostea mea). M-am născut și am renăscut cu el, mă dezvolt cu el, mă vindec cu el. Mă „ține în brațe”, îmi „dă aripi să zbor” în căutarea imposibilului și mă „întâmpină” cu dragoste atunci când mă întorc. Îmi „acompaniază” nopțile în care mă simt singură, este răbdător și îngăduitor cu mine, mă ajută să trăiesc zece vieți într-una singură. Cu el sunt într-o simbioză continuă. Mă definește, mă recompensează, scoate tot ce este mai bun în mine. Știu sigur că nu mă va părăsi niciodată.

 Povestește-ne puțin despre primul tău roman, „Te iubesc, Filip!”. Cum s-a născut el?

„Te iubesc, Filip!” este primul roman publicat. Scriu de când eram mică, primul roman l-am scris în adolescență, în jurul vârstei de 17 ani, intitulat „Resurgam”. Nu l-am publicat niciodată. Însă pentru fiecare lucru, conjunctură, om din viața ta există un timp potrivit. Scriitura finalizată într-un roman publicat a venit, ca timp potrivit, la mine, la vârsta de 40 de ani. S-a născut într-o perioadă foarte grea a vieții mele, chiar cea mai dificilă de până acum, perioadă în care mă pierdusem pe mine însămi. Scrisul a fost salvarea mea. Povestea lui „Te iubesc, Filip!” este aceea pornită de la declarația din titlu pictată pe asfalt într-o zonă a cartierului meu și găsită într-una dintre peregrinările mele. Am avut o revelație atunci! De aici și până la roman a fost doar un pas. De mică am avut visul scriiturii și tot de atunci mi-am spus că voi scrie un roman dedicat mamei mele. Inclus în ficțiune, romanul se bazează însă pe povestea de viață a celei pe care am înțeles-o după ce a plecat din planul fizic, mama mea, dar luată, adaptată, modelată. Această poveste o regăsești în realitate, fiindcă are la bază multe lucruri comune societății noastre: traiul în doi în virtutea unei inerții, a unui act care a pecetluit cândva ceva ce nu mai există din varii motive, rutina în căsnicie, dezvoltarea total diferită a doi soți căsătoriți de prea mici, pierderea unui copil, infidelitatea, gelozia și posesivitatea cu care, uneori, înlănțuim „în lesă” proprietatea numită soț/ soție, căci, deh, avem contractul numit certificat de căsătorie. Și toate aceste lucruri ascunse sub preș, în ipocrizia unei așa-zise moralități impuse de oricine altcineva, mai puțin de sufletul nostru. O viață irosită adesea în reguli și cutume, o viață dedicată altora, mai puțin ție. Da, cu siguranță voi scrie întotdeauna despre tabuuri și raportarea mea prin personaje la acestea, privind din mai multe unghiuri. Atenție, a nu se percepe greșit: nu vorbesc aici despre căsniciile autentice, bazate pe valori reale comune.

E inevitabil să te atașezi de ceea ce ai scris, nu? Totuși, ai modifica ceva la ceea ce ai scris deja?
te iubesc, filipSigur că te atașezi. Romanele mele sunt „copiii” mei, cred că acest lucru este resimțit de fiecare creator a/ de ceva. Nu. Nu aș modifica, fiindcă numai astfel voi putea avea puncte de referință. Așa cum din trecutul meu, din povestea mea de viață, nu aș schimba nimic, fiindcă totul a venit pentru a mă forma în omul de astăzi, nici în scrierile mele nu aș face acest lucru. Ele mă vor defini ca scriitor, pas cu pas.

Urmează să lansezi Te iubesc, Filip – partea a 2-a. Ce te-a impulsionat să scrii o continuare?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

„Dana, dragostea mea!” este cel de-al doilea roman al trilogiei romantice (așa îmi place să îi spun) „Te iubesc, Filip!”. Încă de la lansare, în decembrie 2013, am spus că vor exista alte două romane în continuare. Așa am simțit, mi-am dat seama că pot și trebuie să scriu continuarea. M-am pus în locul unui cititor. Aș vrea să știu mai multe despre ce se întâmplă cu personajele? Am lăsat la latitudinea fiecărui cititor să își creeze propriul scenariu asupra continuării lui „Te iubesc, Filip!”. Acum e rândul scriitorului să vină cu propriul său scenariu.

Cum ai descrie acest al doilea volum?

„Dana, dragostea mea!” sfidează iubirea, migrează între dragoste și ură, între dorința de libertate a unei femei ce și-a dedicat viața soțului său, uitând de ea, de feminitatea ei, de visurile sale, „cerșind” mereu un strop de fericire de la cel care nu a iubit-o niciodată, dar care o și trădează. Acela care doar a asigurat bunăstarea materială a familiei sale, „cumpărând” o familie. Dur și dureros spus, dar cred, ba nu, sunt convinsă că avem așa ceva în unele din căsniciile din zilele noastre. Căsnicia trebuie să fie acea simbioză în care te dezvolți împreună și separat, nu în care unul este zeul, iar celălalt i se închină. Urmăresc, într-o oarecare măsură, și în acest roman aspecte mai puțin spuse/ recunoscute/ tratate ale societății: adopția, abandonul copiilor, depresia, sinuciderea, perioada de văduvie, avortul ș.a.m.d. O simplă întrebare am, pornind de la subiectul romanului: Ce ai face dacă astăzi ți-a murit soția, regula morală îți spune că trebuie să porți doliu în suflet, fapte și port timp de un an, iar mâine afli că ești bolnav de o boală incurabilă? Sunt deranjată de reguli societale lipsite de logică. Nimeni nu este în măsură să îți pretindă ce, cum și când să simți, să trăiești, să iubești, cu atât mai puțin să îți prescrie reguli. Aici am venit cu o menire proprie. Avem treabă cu noi însene/ înșine în primul rând. Mai mereu încercăm să nu facem rău altora călcând pe sufletele noastre, pe concepțiile noastre, când, de fapt, ar trebui să fim sinceri cu noi! Apoi să acționăm în consecință. Nu aparținem nimănui pe veci, nici măcar nouă!

Lansarea acestui al doilea roman va avea loc pe 26 aprilie, începând cu ora 14, în București, detaliile sunt pe pagina de Facebook a lui Te iubesc, Filip!, și va fi una inedită, așa cum mi-am obișnuit cititorii încă din decembrie 2014 (relansarea primului roman la fix un an de la apariție). Pornind de la subiectul cărții, voi îmbogăți fiecare om care vine nu doar cu o scriere, ci cu muzică, poezie, lectură publică, dar și workshop inclus în lansare. Avem, desigur, și parteneri cu diferite produse/ servicii specifice. Acum, prin „Dana, dragostea mea!” vom celebra femeia și regăsirea ei de sine. Sună frumos, util? Vă aștept la lansare. Mulțumesc pe această cale tuturor celor care au răspuns pozitiv unui scop frumos și nobil, prin care nu urmăresc evidențierea mea, ci a potențialului cititor și raportarea acestuia la subiectul romanului. Cu siguranță nu a mai făcut nimeni o astfel de lansare și sunt fericită că am avut ideea unui astfel de concept. Am alături oameni minunați, prietena și colega mea de serviciu, filolog, Raluca Gabriela Cincu („Românii știu/ simt românește”), editorii (soții Poenaru), psihologul Mona Georgescu („Minune Mică”) și o scriitoare dragă sufletului meu, Adriana Ungureanu („M-am născut să te întâlnesc”).

Și-acum, o să-ți pun câteva întrebări despre tine la care te rog să-mi răspunzi cât de scurt poți!

Cel mai frumos moment din viața ta?

Acela în care am realizat că, deși moartea mi-a dat târcoale de când eram mică, m-a lăsat în pace ca să îmi găsesc menirea. Este acel moment, în care, dimineața, când mă trezesc, sănătoasă, cu copiii sănătoși, cu omul drag alături, cu pisicile mele, într-o casă mică, știu că trebuie să manifest recunoștință. Oameni, în lume, se zbat pentru încă un minut de viață în chinuri groaznice… poartă în suflet doruri și suferințe crunte… zac bolnavi, îndurând dureri și foamete. Ce pot face eu pentru ei? Nimic. Pentru cei din jurul meu? Poate că mult, prin cuvânt, faptă și gând, empatie, bun-simț și iubire.

Cartea preferată?

„Jane Eyre” (Charlotte Brontë)

Ce-ți place cel mai mult la un om?

Perseverența în împlinirea visurilor sale.

Ce nu-ți place absolut deloc la un om?

Prostia pe care o deține pe „proces-verbal” și cu care mai și defilează.

Cel mai dificil moment?

Plecarea din plan fizic a mamei mele, Dana, acum 13 ani. Nu mă voi vindeca niciodată de dorul de ea. Îmi lipsește enorm, zilnic. Mi-aș fi dorit să fie de față la fiecare realizare a mea. Sper să ne reîntâlnim cândva. Până atunci o regăsesc în suflet, în minte, în ADN-ul meu.

 Un vis încă neîmplinit?

India. Taj Mahal, simbolul monumental al unei iubiri veșnice.

Care e diferența dintre o căsnicie și o „căznicie”?

O literă care face tot jocul. Căsnicia nu ar trebui să fie o caznă, după cum nici numai lapte și miere. Unde-s doi puterea crește, cu condiția ca amândoi să tragă la aceeași căruță, în aceeași direcție, cu aceeași forță și pasiune.

În încheiere, te rog, vorbește-ne despre planurile tale!

O persoană dragă sufletului meu mi-a deschis ochii bine. Planurile pe termen lung și foarte lung nu sunt tocmai bune, fiindcă viața poate dispărea într-o fracțiune de secundă. Concentrat prea mult pe viitor sau pe trecut, pierzi esența zilei de azi. Astfel, cu excepția celor descrise aici, planul meu principal este acela de a trăi, nu doar de a exista, de a mă bucura că sunt sănătoasă, iubită și încă printre dvs. Restul e povestea pe care o veți găsi printre rândurile scrise de mine! Vă transmit gânduri bune și îmbrățișări!

Iubim comentariile tale :)