A apărut numărul trei al Revistei iocan!

Nici nu a trecut o lună de când v-am vorbit (pe blogul personal) despre iocan 2 că a și apărut numărul 3, pe care-l puteți găsi în librării, online sau pe site-ul editurii Vellant.

Respectând formatul cu care ne-a obișnuit, iocan 3 le propune cititorilor 18 proze scurte, dintre care primele două scrise de autori străini: William Faulkner și Philip O Ceallaigh (scriitor irlandez care trăiește în București), 15 aparținând unor debutanți sau autori cu multe cărți la activ, precum și un remember al unui scriitor român, în cazul de față Mircea Horia Simionescu.

Am citit iocanul așa cum se citește iocanul: fără oprire! Evident că au fost texte care mi-au plăcut mai mult, iar altele mai puțin, spre deloc. Tocmai ăsta e și farmecul acestei reviste pe care, trebuie să recunosc, o iubesc: e ca o pizza cu de toate (există? Sau o inventăm și p-asta?) – o felie cu mai multă șuncă, alta cu ciuperci din belșug, încă o felie pentru vegetarieni, etc, ați înțeles mesajul.

Ca o primă concluzie după ce am răsfoit toate textele, ar fi că, de data asta avem parte de mai mult sex, de ceva mister și de o revanșă a fetelor, care au îndrăznit mai mult.

Și pentru că simt nevoia să vă împărtășesc și vouă un top al textelor, iaca:

(excludem, ca de obicei, primii doi autori străini și ultima proză din revistă)

15. Simona Goșu – 8×9
14. Alex Tocilescu – Astronautul
13. Iulian Popa – Duty-free
12. Deea Avram – Farmece
11. Călin Torsan – ,
10. Dan Stanciu – Ăla cu sabia
9. Daniel Timariu – Clătite cu dulceață de cireșe amare
8. Alexandra Coliban – Fast forward
7. Cosmin Manolache – Ecou în blocare
6. Hanno Hofer – Julio Iglesias
5. Ana Alexandrescu – O noapte plină de lumină
4. Aron Biro – Noi, cei din linia întâi
3. Cătălin Pavel – Millefiori
2. Diana Bădica – Părinți
1. Flavia Cozma – Ai dreptul să nu spui nimic

Dacă în iocan 2, primele locuri, în topul meu propriu și subiectiv :), erau dominate de bărbați, se vede clar cum stă treaba acum. Surpriza cea mai plăcută o face în acest număr Flavia Cozma, care publică pentru prima dată într-o revistă tipărită. Povestea ei, simpluță (o curvă le povestește polițiștilor cum a fost violată de un client într-un parc, la scurt timp după ce acesta îi omoară peștele), este salvată de scriitura atât de bine condusă. Detaliile, dezinvoltura personajului principal și fluiditatea exprimării m-au cucerit definitiv. Sper ca Flavia să continue cu scrisul și, de ce nu, să o revedem în revista iocan cât de curând!

Numărul trei al revistei iocan a fost coordonat de Marius Chivu.

Spor la citit!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)