Colecţia Star Wars sărbătorită de Litera

Data de 10 octombrie marchează în lumea întreagă Ziua Cărţilor Star Wars. Galaxia îndepăratată, imaginată de George Lucas, a fost sărbătorită în această dată de fanii din toată lumea, dar şi de editura Litera.

„Litera a publicat anul acesta primul volum din colecţia Star Wars: Jurnalul de rebel al   personajului Ezra Bridger. Alte două cărţi, Marea enciclopedie a războiului galactic  şi Dicţionar vizual Star Wars, vor apărea până la finalul anului, moment ce va coincide cu apariţia pe ecrane a noului film, Trezirea forţei”, scrie editura într-un comunicat.

Ziua Lecturii, sărbătorită în 19 octombrie, va oferi fanilor Star Wars din Bucureşti mai multe sesiuni de lectură, organizate în clădirile de birouri din Nova Park şi West Gate. Adulţii „le vor citi copiilor înscrişi în programele United Way din volume Litera”, notează editura. Printre aceste volume se va afla şi Jurnalul de rebel al lui Ezra Bridger. „Scopul acestor întâlniri va fi acela de a atrage atenţia comunităţii asupra importanţei lecturii şi alfabetizării”, mai anunţă Litera.

În comunicatul de presă transmis de editură se precizează şi faptul că „Primul film din seria Star Wars (episodul IV) a apărut pe 25 mai 1977, în timp, a devenit un fenomen de interes internaţional. „Ziua Star Wars” a fost  sărbătorită pentru prima dată şi în România, pe 4 mai, la Grand Cinema& More unde trei cavaleri Jedi au făcut antrenamente cu copiii  şi, la final, le-au citit acestora câteva pasaje din jurnalul personajului Ezra”.

Coperta Jurnal de rebel

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)