Crux Publishing deschide oficial Târgul de Carte Final Frontier 2017!

Editura Crux Publishing  deschide oficial Târgul de Carte Final Frontier 2017 sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 12.00 la Casa Artelor din București (Bulevardul Mircea Voda, Nr. 5), cu evenimentul Realism în lumi imaginare din Nlithia și până în America fascistă, moderat de scriitorul Șerban Andrei Mazilu. După o scurtă introducere în elementele de realism în literatura science-fiction și fantasy, editura lansează noutățile din această primăvară:

12.15 – 12.30: Romanul high fantasy Inima Dragonului, de scriitorul Mircea M. Țara

Invitat special: Dragoș C. Butuzea (promotor cultural)

Bun venit în Nisal, Cetatea Zăpezilor, paradis al artiștilor și al magicienilor, oraș zguduit din temelii în urma unui complot sinistru. Prinși la mijloc, Lied, un bard cu talente ce depășesc cu mult o ureche muzicală, alături de banda lui de hoți de buzunare, au de înfruntat demoni străvechi, armata Umbrelor și magia neagră abil controlată de Magiștrii regatului. Dar dușmanul este timpul. Astfel că oameni, liandrini, zollany și dragoni treziți din negura amintirilor trebuie să lupte împreună pentru a împiedica distrugerea iminentă a Nisalului.

Miza? Inima Dragonului, un obiect prețios ce îi oferă posesorului ei putere nelimitată și capacitatea de adistruge sau de a reface lumea. Inima dragonului este un poem în proză și un roman de aventuri care ne cucerește fără să ne dăm seama. De la peisajele cu un farmec neobișnuit, la dialogurile antrenante, de la momente intense de acțiune și până la umorul fin al unor personaje, totul este impecabil executat pentru a-i oferi cititorului o cursă contra cronometru ce îl va ține cu sufletul la gură.

12.30 – 12.45: Romanul science-fiction Amendamentul Dawson, de Ciprian Mitoceanu

Invitat special: Oliviu Crâznic (scriitor, critic literar)

Pe măsură ce începem să cuprindem cu mintea motivațiile care stau la baza noului sistem politic imaginat de autor în America unui viitor nu chiar atât de îndepărtat pe cât ne-am dori, romanul Amendamentul Dawson ne uimește cu forța unui șoc electric. Prin ochii personajului principal experimentăm în fiecare secundă absurdul unei lumi care, în numele meritocrației și a sacrificiului individual în sprijinul binelui general, capătă forma unui sistem totalitarist ce i-ar face pe Stalin, Hitler sau Pol Pot să pară niște diletanți.

În stilul alert care l-a consacrat ca scriitor de thriller sci-fi, Ciprian Mitoceanu ne invită să luăm parte la o luptă pe viață și pe moarte între Om și Sistem, căci peste tot în America se vorbește numai despre cel de-al doilea Amendament Dawson. John Barton însă nu are prea mult timp să stea la discuții. Vânat zi și noapte ca un animal, el este hotărât să nu cedeze fără luptă. În spatele cortinei, congresmanul Dawson controlează jocul, dar surprizele nu îl ocolesc nici pe el…

Editura Crux Publishing vă așteaptă  la Târgul de Carte Final Frontier 2017 în zilele de 1 și 2 aprilie cu reduceri între 25% și 50% la toate titlurile, invitați de seamă, produse promoționale și multe alte surprize!

Pentru informații suplimentare, știri și detalii cu privire la editura Crux Publishing, vă rugăm să accesați   www.cruxed.ro.

Dacă îți plac articolele noastre încurajează-ne cu un share :)

Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)