Cum îi determinăm pe tineri să citească?

Cum îi determinăm pe tineri să citească? Aceasta este întrebarea. Una atât de îndreptățită încât mă mir că până în prezent nu a venit nimeni cu o soluție concretă.

citit_01

Da, știu. Există ziare, reviste și cenacluri. Dar oare care este tirajul acestora care, de la o zi la alta, devin din ce în ce mai rare? Există site-uri de recenzii, la fel ca acesta, care îți povestesc despre anumite cărți, în cuvinte laudative, frumos îngemănate. Dar oare chiar credeți că este îndeajuns? Nu este suficient să-i arăți copilului prăjitura din vitrina magazinului. Trebuie cu mult mai mult de atât.

Într-un sistem educațional , care are atât de multe carențe încât pare a fi un stup părăsit de o îndelungată vreme de roiul de albine, o să ajungem să creăm semianalfabeți, ipocriți și ariviști, roboți ușor de manipulat și mii de viitori emigranți cuprinși de febra eldoradismului. Procentajul admiterii la examenul de bacalaureat, dar și cel de la titularizarea cadrelor didactice spun aproape tot.

avatar_ochi-trist_07

Într-o societate în care minciuna de ieri a devenit adevărul de azi, pentru ca mai apoi să redevină minciună, tânăra generație este condamnată încă de la primul scâncet al propriei geneze. Nu putem continua să îi hrănim pe cei tineri cu firimituri de pâine veche. Conservatorismul combinat cu rigiditatea celor ce se agață de canonic, doar pentru a mima că țin situația sub control, este o aberație cruntă, un șuier neputincios al unei năroade utopii.

Când aproape nimeni numai spune ”Bună ziua!” și ”Mulțumesc!” înseamnă că totul este bolnav, aproape putred. Deci pacientul este bolnav. Unde sunt doctorii? Dar ia stai nițeluș, parcă și doctorii sunt contaminați.

Nu, nu vreau să năruim totul din temelii. Asta ar fi o prostie cu mult mai mare decât dadaismul. Un fel de cufundare în sucul gastric al apocalipsei.

Totuși văd, deși uneori aș prefera să nu. Văd oameni preocupați de telefoane mobile, tablete, ipod-uri, netbook-uri, laptopuri și computere, în detrimentul revistelor și cărților. Văd oameni care au uitat să privească poezia cerului senin, mult prea preocupați de cine știe ce vedetă cancanizată de misoginismul presei costelive. Văd posturi de televiziune care, în locul unei piese de teatru, ne bombardează cu lascive imagini ale promiscuității. Văd desene animate cu împușcături. Doamne, Dumnezeule! Și ne mai mirăm de înmulțirea actelor de violență juvenilă!!! Văd tineri absolvenți de facultate care ajung vânzători la cine știe ce benzinărie. Văd minciună, ipocrizie, ignoranță, delăsare, nepăsare, toate picurând peste umerii tinerei generații stropi caustici de bulversantă confuzie.

Deci, cum îi determinăm pe tineri să citească? Cum îi putem ajuta să își înfrumusețeze sufletul? Cum? Procedăm ca doctorul care, în timp ce fumează, îi recomandă pacientului să renunțe la acest viciu?

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)