Cum ne aranjăm cărțile în bibliotecă?

Știu că poate părea ceva banal dar, credeți sau nu, modul în care ne aranjăm cărțile în bibliotecă poate fi un proces destul de complex. Cred că fiecare dintre noi, fericiții cititori de cărți și cunoscători de noi lumi, ne-am confruntat cel puțin o dată cu această problemă.

Eu, de exemplu, îmi amintesc cum stăteam minute în șir în fața bibliotecii personale atunci când se adunau prea multe cărți, mă uitam la rafturi, priveam încruntată la cărțile de pe jos (de peste tot, de fapt) și mă întrebam exasperată Pai… și acum ce fac?!

Am ajuns la concluzia că există surprinzător de multe feluri în care ne putem aranja cărțile, acestea depinzând de preferințele fiecărei persoane în parte. Așadar, am decis să categorizez puțin mai jos modurile cu pricina:

În ordine alfabetică

Probabil cea mai clasică și des întâlnită alegere. Indiferent dacă organizăm cărțile în ordine alfabetică pornind de la numele autorului sau de la titlu, putem să fim siguri că vom găsi cu rapiditate cartea pe care o dorim… numai să nu uităm numele autorului sau titlul cărții. Se mai întâmplă, nu?!King

După culoarea copertei

Eu sunt adepta acestui stil. Arată foarte drăguț și oferă ochilor o senzație de împlinire cromatică. Atrage privirile musafirilor și îți este mai mare dragul să le aranjezi! Este potrivit pentru cei care au o bună memorie vizuală, altfel ne-am putea pomeni pierduți în propria bibliotecă, ceea ce nu constituie o primă impresie desăvârșită, haha!kevin-sharkey-bookshelf

În funcție de serii

Jocurile foamei, Jurnalele vampirilor, Harry Potter, Colecția Melania Lupu, în fine, genul de povești epice pe care nu vrei să le vezi încheiate, dar care, inevitabil, își găsesc sfârșitul după o durată de viață nițel mai lungă. Cred că acest mod denotă faptul că suntem iubitori ai longevității literare, iar cărțile aranjate astfel arată impresionant.

După editură

Ei, asta da provocare! Presupun că persoanele care aleg să- și ordoneze cărțile în funcție de editură au o afinitate pentru detalii. Am cunoscut și eu persoane care pur și simplu uită titlul sau autorul unei cărți, dar îți pot spune cu precizie editura cu pricina. Needless to say, admir acest gen de persoane!

După specia literară în care se încadrează cartea

În general, bibliotecile și librăriile sunt cele care adoptă această manieră de a ordona cărțile. Trebuie să spun că este foarte practică, ajunge să cunoști subiectul cărții cu pricina pentru a te îndrepta direct către raftul (sau porțiunea de raft) util.

Cele citite și cele în așteptare

Am încercat această metodă pentru că aveam destul de multe cărți necitite sau, după cum îmi place să le spun, în așteptare. Rezultatul nu a fost unul tocmai favorabil, în final ajungând să le amestec și să-mi reorganizez întreaga bibliotecă pentru că, să fim sinceri, întotdeauna apare o carte pe care vrei să o citești înaintea celeilalte dintr- un motiv sau altul. Sau poate mi se întâmplă mie prea des?!

cush-design-studio-red-balance-bookshelf

În funcție de limba în care sunt scrise

 Sună cunoscut? Aranjarea de acest tip este foarte familiară în rândul cititorilor poligloți. Așadar, cărțile în engleză ocupă un raft al lor, în vreme ce cărțile în spaniolă, franceză, germană, you name it, ocupă un locșor separat.limba

Cred că acestea ar fi modalitățile în care putem aranja micile noastre comori în cuferele lor. Vă cer iertare dacă am ratat vreun criteriu și vă rog să menționați în comentariile voastre care ar fi acesta.

 Acestea fiind spune, voi cum vă aranjați dragul tezaur literar?

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Article Tags

Website Comments

  1. cornelia
    Reply

    Eu le asez in functie de specia literară, in ordine alfabetică (după numele autorului), iar cele necitite le pun deoparte, pe un raft separat, în asteptarea de a fi citite.

  2. Oana D.
    Reply

    Cărți vechi, cumpărate de la diferite anticariate și cărți noi în funcție de editură + cărțile de specialitate pe un raft separat.

  3. Cocosatu Cristi
    Reply

    Când biblioteca ajunge la un anumit număr de volume (ex. 800 la mine) culoarea cărții se dovedește ușor de reținut dacă ai memorie vizuală. Se mai întâmplă să uit câte un nume de autor, mai mult pe cei străini, așadar mă asigur ca rețin bine pe lângă subiect (dacă am citit-o) măcar culuarea sau ilustrația coperții. Punct ochit punct lovit, imediat găsită. Și un rol decorativ, se creează un mozaic de culoare.

Iubim comentariile tale :)