Curiozități despre Ion Heliade-Rădulescu

După o scurtă pauză în care curiozitățile ne-au lipsit, revenim în forță cu oameni și fapte demne de trecut în revistă.

Astăzi prezentăm viața lui Ion Heliade-Rădulescu, un scriitor, filosof si om politic, personalitate care a rămas în istoria națională.

Curiozități despre Ion Heliade-Rădulescu

  1. Fiul polcovnicului Ilie Rădulescu, din Târgoviște și al Prusinei, grecoaică știutoare de carte românească.
  2. După obiceiul şi în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învaţă limba greacă, înainte de a învăţa să citească româneşte.
  3. La 1828 tipăreşte la Sibiu ”Gramatica românească”, prelucrată după un model francez.
  4. Fondator al unor reviste, printre care cea mai importantă este considerată a fi Curierul românesc publicată începând cu 1829, primul ziar apărut în Țara Românească, dar și Gazeta Teatrului Național.
  5. A cumpărat de la Cișmeaua lui Mavrogheni înainte de 1830 o tipografie, iar sub atenta sa supraveghere s-a tipărit primul ziar românesc.
  6. În 1843 făcea parte din Loja bucureșteană Frăția.
  7. S-a implicat în evenimentele de la 1848, participând la redactarea Proclamației de la Islaz.
  8. Este autor a numeroase traduceri, imitații și prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Alighieri, Goethe, Byron)
  9. Membru fondator al Societății Academice Române (Academia Română) și primul președinte al acesteia (1867 – 1870).
  10. „Cu trudă, iscusință și destoinicie, păstrând mereu o mucălită voiciune, Heliade, a izbutit să dea viață acelei Societăți Filarmonice din care au purces teatrul românesc și conservatorul de muzică și declamație; a avut neasemănată mulțumire de a da publicului însetat de către primul ziar românesc Curierul, și-a scris între timp poezii din care nemuritor va rămâne.” despre Ion Heliade-Rădulescu în Adevărul literar și artistic din 30 aprilie 1922.
  11. Nicolae Iorga: „Era înțelegător, un îndemânatec și un harnic; pecetea de originalitate a sufletului său era mai mult hazul, aplecarea către ironie, întorsătura de spirit mucălită; îi plăcea să înfățișeze ideile sale într-o formă personală, agresivă, șugubeață; cuteza să vorbească de-a dreptul ori cărui boier.”

La Heliade – Mihai Eminescu

De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune,
Ghirlanda n-aș alege-o de flori plăpânde, june,
Ci falnica cunună a bardului bătrân;
Eu n-aș alege lira vibrândă de iubire,
Ci cea care falnic îmi cântă de mărire,
Cu focul albei veste aprinde al meu sân.

Ghirlanda ce se însoară cu silfele ușoare,
Pe fruntea inspirată, pe fruntea-nspirătoare,
De bucle-ncunjurată, blondine, unduind,
Plăcută-i o ghirlandă, sublimă însă este
Cununa cea de aur, ce sfântă se-mpletește
Pe fruntea cea umbrită de bucle de argint.

Ca visul e cântarea ce întonă Eol dulce,
Când silfele vin jalnic prin lilii să se culce,
Să doarmă somn de îngeri pe sânul alb de flori,
Sublim însă e cântul când țipă și ia-n goană
Talasurile negre ce turbă, și răstoarnă,
Și spumegă cu furii și urlă îngrozitori.

Astfel ți-e cântarea, bătrîne Heliade,
Cum curge profeția unei Ieremiade,
Cum se resbun un vifor sburând din nor in nor.
Ruga-m-ași la Erato, se cânt cu tine barde,
De nu în viața-mi toată, dar cântecu-mi de moarte
Să fie ca „Blestemu-ți”… să-l cânt apoi să mor.

 

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)