De ce îl iubesc pe Cioran

L-am ”întâlnit absolut întâmplător, într-o perioadă în care căutam ceva, un sens, o șoaptă, o rază de lumină. Pur și simplu mi-a plăcut titlul cărții ” Schimbarea la față a României” iar eu, cel are m-am considerat dintotdeauna un român adevărat ( știți și voi, genul acela care se ridică în picioare cu pioșenie atunci când se intonează imnul României, bucurându-mă atunci când naționala țării mele câștigă în absolut orice sport), am considerat că trebuie să achiziționez cartea.

emile-cioran

 

Atunci s-a declanșat Scânteia, exuberantul dans de pe marginea prăpastiei, cel care a transformat Alunecarea într-o stare nirvanică. De atunci am citit absolut orice a scris Cioran, căutând cu înfrigurare mărturii, articole, interviuri, cărți, care să-l aibe în centru pe Cioran. Așa am citit ”Singurătate și destin”, ”Pe culmile disperării”, ”Amurgul gândurilor”, ”Ispita de a exista”, ”Lacrimi și sfinți”, ”Silogismele amărăciunii”.

Pentru mine Cioran este un amestec de înger demoniac și demon angelic, o împletitură între tăcere și strigăt, din care a rezultat înșiruirea de gânduri, cuvinte care au amprentat într-un mod inconfundabil marmura eternității.

Nu aș putea să afirm vreodată că Emil Cioran este un soi de zeu sau să-l așez îl șablonarda categorisire a ” monștrilor sacri”. El este un homo sapiens care s-a priceput de minune să transforme lacrimile în giuvaere și disperarea într-o artă a înaripării ancestrale, când nici măcar acest ancestral, poetizat sau nu, a fost incapabil de a strecura mulțumirea în cuminecătura penetrantei sale priviri.

Cioran moare și renaște în fiecare clipă, odată cu fiece act de disperare al muritorului de rând. Este canonizat și hulit, ignorat și invocat în fiece fărâmă de gest a omului simplu care mai mereu se pierde în păienjenișul infinitei căutări, Răspunsul și Întrebarea, Vitraliu și Sarcofag, toate dăruite în dansul unor cuvinte ce au mușcat din docilitatea colilor de scris, dăruindu-i maestrului sarabanda răstignirilor interioare prin intermediul nopților de nesomn.

Iată de ce-l iubesc eu pe Emil Cioran!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)