De vorbă cu Ancuța Geană, autoarea cărții Iubim numai o dată

Ancuța Geană, o tânără scriitoare căreia viața i-a dat un impuls în ceea ce privește scrierea primei sale cărți. Iubim numai o dată este despre dragoste și viață, despre bucurie, dar și momente grele, o carte în care cu siguranță fiecare se regăsește.

13434880_148903122187846_7358715899315773441_n

Să începem cu câteva cuvinte despre tine pentru a te cunoaște și cititorii care, în drumul lor, nu te-au întâlnit.

Bună!

Numele meu este Ancuța Georgiana Geană, m-am născut în Constanța, pe 11.05.1989. Pasionată de muzică, scris, dans, am cochetat cu pătura artistică de la vârste fragede.

Deși prima mea iubire a fost muzica, scrisul mi-a fost alături în cele mai grele momente din viață. Scriind, am reușit să mă descarc, să mă detașez de lucrurile negative. Am oferit părți din sufletul meu, din dorința de a-i determina și pe cei din jur să fie mai puternici, mai încrezători, să depășească obstacolele vieții de care ne lovim și peste care avem impresia că nu putem trece. Adevărul este că putem trece peste orice și că “viața merge înainte chiar dacă dragostea ne spune bun rămas”.

Cu scrisul am început de la 10 ani, când îmi compuneam melodiile pe care le interpretam la chitară. Scriam pentru revista școlii, am mai avut compuneri care au ieșit în evidență în școala generală. M-am gândit de câteva ori să scriu o carte, dar nu am îndrăznit până acum.

De curând ai lansat o carte nouă. Totul a decurs așa cum te așteptai? Publicul a fost receptiv?

Publicul a fost receptiv, oamenii m-au citit cu drag, mi-au trimis gânduri și mesaje frumoase și m-au încurajat să scriu și pe viitor. Mulți așteaptă următoarea carte.

Care este sursa de inspirație a cărții?

Am început să scriu în momentul în care în viața mea au apărut tot mai multe schimbări, mă simțeam încărcată emoțional și am simțit că asta este cea mai bună cale de a mă descărca. Obișnuiam să vorbesc despre problemele mele, dar la un moment dat am simțit că este timpul să nu mai vorbesc despre asta.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

De când am început să scriu primele rânduri, am ales și titlul “Iubim numai o dată”.Totul a decurs natural, puneam pixul pe hârtie și începeam să scriu, de parcă foaia îmi era prietena căreia doream să îi împărtășesc totul.

De ce ai ales acest titlu?

Titlul “Iubim numai o dată” pornește de la ideea că uneori în dragoste oferim totul: dragoste, timp, investim tot ce avem, ne oferim pe tavă. O dragoste nebună, curajul de a porni alături de partener/ă fără rețineri și fără limite. Pornim cu încredere și cu entuziasm văzându-ne mereu alături de persoana iubită..și se întâmplă ca lucrurile să stea diferit. Cu tot sufletul cred că iubim numai o dată. O iubire care ne maturizează.

Se întâmplă să mai iubim după o dezamăgire, dar relația este diferită de cea în care am oferit totul, ne este teama să ne mai lăsăm duși de val, ne controlăm sentimentele și încercăm să facem totul fără să mai avem de suferit. Dragostea o trăim la un alt nivel…în alt fel, diferit de prima dată.

Am scris propria poveste, asta m-a ajutat să mă eliberez, stiu că mulți se regăsesc și vreau să înțeleagă că există viață și după divorț sau despărțire.

De-a lungul timpului învățăm din greșeli, din lucrurile făcute o singură dată. Tu ce ai schimba la a doua carte lansată?

Aceasta a fost prima carte urmând să mai public și altele pe viitor. Cu siguranță voi scrie mai detaliat, iar conținutul lor va fi mai generos!

În ceea ce privește scrisul, cum te vezi peste 20 de ani?

Peste 20 de ani sper să exist în inimile cât mai multor cititori, nu știu unde ne va duce tehnologia, dar cărțile nu se demodează niciodată. Mă văd înconjurată de o serie de cărți și de oameni frumoși care mă vor citi și aprecia.

Ce părere ai despre scriitorii contemporani. Alegi să citești cărți scrise de ei?

Sunt atât de mulți scriitori contemporani, încât interesul meu pentru citit s-a dezvoltat. Cel mai mult o îndrăgesc pe Irina Binder, din străinătate îl citesc pe Paolo Coelho de câte ori am ocazia.

Ce cărți recomanzi iubitorilor de lectură?

Iubitorilor de lectură le recomand “Iubim numai o dată” și “Alchimistul” – o carte care mă motivează și mă inspiră.

Tuturor ne place să visăm. Ai un vis neîmplinit?

Visul meu neîmplinit ar fi lansarea pe plan muzical. Prima mea iubire a fost muzica, am fost la o școală de muzică, am cântat la chitară și am fost implicată în diverse proiecte sociale din România. Nu am renunțat la acest vis, voi lăsa timpul să le așeze ușor pe toate…

Cum a decurs colaborarea cu echipa Prima Carte?

Colaborarea cu echipa “Prima carte” a decurs în cel mai frumos și armonios mod posibil. Sunt foarte mulțumită, vă mulțumesc pentru sprijin și cu siguranță vom colabora și pe viitor.

Pe final, un gând pentru goodreaderi. 🙂 

Pentru goodreaderi, numai gânduri bune, hrăniți-vă sufletele cu lecturi frumoase, încărcați-vă cu energie pozitivă și nu uitați să luptați pentru visele voastre!

Vă pup!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)