De vorbă cu Constantin Ciucă despre literatură

euCând un scriitor îți scrie pentru a-ți recomanda cartea sa (ba mai mult îți spune că e un best read) cum să nu fii curios? Eu am vrut să împart și cu voi descoperirea mea așa că i-am luat un interviu! Ladies and gentlemen – Constantin Ciucă!

Bună ziua și mulțumesc că v-ați rupt din timp pentru a răspunde la câteva întrebări! Pentru început o să vă rog să-mi schițați un mic autoportret al lui Constantin Ciucă!

E o întrebare, sau, mă rog, o rugăminte, la care nu pot să răspund. Eu nu mă văd din afară. Eu mă văd numai pe dinauntru. Dacă mă uit într-o oglindă, văd un tip care poartă haine la fel ca ale mele dar pe care nu mi-l aduc aminte să îl fi întâlnit. Dacă trebuie să recunosc pe cineva într-un line-up la poliție în care eu sunt singurul suspect, am dubii. Dar, dacă m-ați fi întrebat despre ceva dinăuntrul meu, de exemplu, cum îmi arată inima, aș fi putut să v-o descriu.

Scrieți de… când?

Scriu de când am învățat sa scriu.

Să le luăm pe rând, cărțile… Scotocind prin cotloanele internetului am aflat că ați debutat cu poezie. Ce e poezia pentru dumneavoastră?

Deși sună cam șablon, întrebarea ta are totuși un rost. Și îți răspund cu plăcere: poezia este un element chimic de sine stătător care se găsește în tabloul unui Mendeleev personal și care intră în compoziția lumii mai mult decât siliciul sau azotul. Este un element care întreține viața și care, deși nu arde, poate înroși inima și obrajii până la incandescență.

M-a întrebat odată cineva, o persoană dealtfel întrutotul onorabilă și cu cel mai serios aer din lume, în timp ce stăteam la o masă pe malul mării, de unde îmi vine mie inspirația să scriu poezii. Era să mă bufnească râsul.

Zic, doamnă, poezia nu se scrie, poezia se culege. S-a uitat la mine să vadă dacă cumva îmi băteam joc de ea sau nu. Se culege din aer, zic, așa cum culegi roșiile sau ardeii, prunele sau merele de pe tulpinile lor. Poezia crește în aerul din jurul ființelor, rotundă și transparentă, ușoară și plutitoare ca baloanele de săpun.

Aerul e plin de poezie, zic!

Și ca să îi demonstrez, tocmai am prins una care se întâmpla să treacă nepăsătoare pe deasupra mării și, ținând-o în palmă, i-am arătat-o. A făcut ochii mari și zice, unde e, mă? Unde e?

Cum a fost trecerea la roman?

Poezia este un fel de ejaculare precoce, un fel de ”ante portas”, scuzat să îmi fie cuvântul portas. Adică în tinerete, atunci când scrie de obicei omul poezie, ești în fiecare clipă electrocutat de emoții la voltaje mari, trăznit și despicat de dorințe aprige, subiect de catastrofe care țin o oră sau două pentru că trebuie să facă loc la altele și mai și. În tinerețe te învârtești în propria ta viață cu atâta repeziciune că abia dacă ai timp să pui pe hârtie două-trei cuvinte de-o poezie.

Visezi din romane dar te descarci în poezii. Numai că, odată cu toată învârteala asta de care vorbesc, în tine încep să se construiască încet-încet lumi personalizate, complexe, coerente, organizate. Devii un depozitar mnezic de lumi care, laolaltă, alcătuiesc marea ta lume interioară.

Ei bine, dacă vrei să scoți lumile astea din tine și să le împachetezi corect ca să le poți trafica printre ceilalți iar ceilalți să le recunoască și să le consume, i.e. citească, atunci poezia nu mai este deajuns. Treci la proză. La descriere, la construcție, la planificare. Dacă te pricepi, desigur. Și dacă te pricepi, din toate astea, până la urmă, ies, unul câte unul, romanele operei tale de scriitor. Adică de la pișcoturi și covrigei, treci la cozonaci!

Regele cu pene - carte de Constantin CiucăCum ați putea descrie (cât mai succint) primul roman: Regele cu pene?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

Eu am scris-o! Să o de-scriu ar fi o crimă!

Vă pot însă spune câteva cuvinte despre ea.

Am scris și am rescris cartea aceasta pe parcursul a multor ani de zile și de aceea, la fel ca și vinul, ea împachetează în textul ei emoții adânci, distilate în esențe rare și scumpe.

Îmi place să cred că luminează o faţă a masculinităţii care de cele mai multe ori rămâne nevăzută și prin urmare necunoscută. Textul este un voiaj continuu, agresiv, verosimil şi plastic spre originile ascunse ale dorinţei, povestit în așa fel încât să nu poți lăsa cartea din mână. O poveste stranie care la fiecare pagină se destupă ca o şampanie pentru ca în spuma ei efervescentă să întrevezi întâmplări din viaţa unor personaje pentru care viaţa pare o halucinaţie.

Iar în miezul poveştii, permanent prezentă, acută, nevoia de a vorbi cu celălalt. Nevoia de a se face înţeles.

O carte care se citește pe nerăsuflate și la sfârşitul căreia ai să simți nevoia a încă unui volum.

În curând va apărea cel de-al doilea roman, Frica domului Al Kuppi, ce ne puteți spune despre aceasta? Din câte am înțeles lectorii au fost fascinați?

Sincer, când mi-a apărut prima carte, m-am simțit brusc Buricul Pământului și așteptam cu sufletul la gură ca până seara toată planeta să se calce în picioare în librării ca să apuce un exemplar din cartea mea. Și m-am umflat în pene ca un cocoș. Nu era nimeni ca mine! O săptămână întreagă am plutit la vreo câțiva centimetri deasupra solului fiind atent să nu fac vreun salt și, din neatenție, să mă ridic prea sus în atmosferă.

Acum, nu.

Acum am alungat cartea asta din mine așa cum alungi un animal periculos. Cum scoți din tine un vierme intestinal sau o tumoare. O extracție chirurgicală pe care mi-am făcut-o singur, pe viu, cu bisturiul într-o mână, cu oglinda în cealaltă, ca nu cumva, din neatenție, să îmi extrag inima.

Da, lectorii au fost entuziasmați. Unul dintre ei, cel în judecata căruia mă încred cel mai mult, domnul Radu Aldulescu, un romancier cu serie personală la Cartea Romanească, spunea în referatul făcut pentru editură:

Recomand călduros publicarea. Lucrarea este mult peste media valorică a romanelor apărute în editură şi totodată peste precedentul roman al autorului.

Ceea ce, practic, echivalează cu afirmația că e unul dintre cele mai bune romane ale literaturii române!

Full stop!

Ați regretat vreodată că v-ați apucat de scris cărți?

Doar în măsura în care aș regreta că m-am născut.

Frica Domnului al Kuppi - carte de Constantin CiucăE mai bine să publici o carte în regie proprie?

Ei, bine, povestea este că, fiind atât de pretențios cu scriitura în general, a mea și a altora, mi-am dorit dintotdeauna să public la cele mai selecte edituri. Și, așa s-a și întâmplat. Am publicat romanul ”Regele cu pene” în 2009 la editura cea mai prestigioasă, respectiv Cartea Românească.

Numai că, după cum spune englezul, there is no such thing as a free lunch. În afara numelui, editura nu mi-a oferit nimic altceva. Și nu ma refer la partea pecuniara, care oricum nu a existat. În schimb a intervenit în carte masiv, de mă durea inima, au stabilit ei tot ce urma sa se întâmple cu cartea, cine și câți bani ia, unde se duce, pe mâinile cui încape, etc.

Publicitatea în schimb trebuia să o fac eu, lansările să le fac eu, toba să o bat eu….  Știți cât îmi revenea mie ca drepturi de autor prin contract? Nu, nu vă spun pentru că totuși acesta nu este un site umoristic. Din momentul în care am semnat cu ei, practic cartea nu mi-a mai aparținut și nu i-am putut controla în niciun fel destinul. Acum vad ca se vinde pe  Amazon și aiurea… 

Cu cartea aceasta, pentru care referințele lectorilor sunt excepționale, m-am hotărât pentru o altă variantă. O public în regie proprie. Adică, pentru a fi mai corect, o persoană a citit-o în manuscris într-o noapte, de la zece seara până la șase dimineața.

A doua zi, după ce a terminat-o, mi-a dat telefon și, pe un ton foarte serios, m-a amenințat că dacă nu o las să mă sponsorizeze ca să pot publica cartea, mă va da în judecată și am să înfund pușcăriile de nu am să mă văd. Pentru că sunt un tip căruia îi place libertatea, m-am văzut nevoit să accept. Deci, cu cartea urmează să fac ce vreau, ce mă pricep, ce o vrea diavolul și bunul dumnezeu.

Dar, ca fapt divers, deși mai durează cam o săptămână până va ieși din tipografie, pe site-ul ei de pe net s-a făcut deja prima comandă! și mă refer la www.kuppi.ro

Ce îi lipsește literaturii române?

Literaturii române îi lipsesc cititorii.

Elevii se gândesc cu groază la ora de română pentru că profesoară lor, frustrată că nu are bani de rochii și de croaziere pe Nil, i-a pus sa învețe pe dinafara un comentariu plicticos și cretin de șapte pagini pe care l-a dictat mecanic ora trecută! De unde să i se formeze elevului pofta, cheful și plăcerea de a citi? Pentru mulți liceeni ora de româna e mai grea decât aia de algebră.

Păi, și când termină, nu e normal atunci ca el să intre în librărie să își cumpere cărți de algebră?

Aveți așteptări de la Frica domnului Al Kuppi?

Aștept ca frica acestui individ sa dispară. Mai corect spus, sa dispară din librării și de prin stocuri. Este cea mai intimă așteptare legată de frica lui. Ah, dar nu v-am spus esențialul despre acest domn: Deși este un personaj de roman,  el de fapt există în realitate și, cine dorește, poate să îl vadă de fiecare dată când trec prin soare cum se ține legat de călcâiele mele sub formă de umbră. Știu că sună de necrezut ca un om să se numească într-un fel iar umbra lui să se numească altfel, dar acesta este purul adevăr: eu mă numesc Constantin Ciucă și sunt scriitor iar umbra mea se numește Al Kuppi și este personaj în romanul ăsta în care, sincer vorbind, nu se simte deloc prea bine.

Planuri de viitor?alejar-si-glontul-de-argint-constantin-ciuca

Primul meu plan de viitor este să am cât mai mult viitor. Uneori sunt întrebat cu ce mă ocup și asta mi se pare o întrebare pe cât de stupidă pe atât de grea. Nu am știut niciodată răspunsul corect la ea dar bănuiesc ca unul aproximativ ar fi acela că mă ocup cu mine însumi. Sunt adică atent la mine și fac tot ce mă pricep ca să nu dispar. Altfel spus, mă ocup cu achiziționarea de viitor.

Pentru că, dacă nu are cititori, literatura română măcar scriitori să aibă. Și mai am multe de scris. Sunt cam pe la jumătatea următorului roman, Alejar și glonțul de argint. Deși nu m-ați întrebat, vă spun eu, din exces de interviu, că această carte e un bun prilej să vezi cum destinul crește și se dezvoltă în tine ca un al doilea sistem osos și cum te ține în viață prin evenimentele pe care le generează. Și, mai ales, ce se întâmplă când nu mai ai evenimente în tine

Un gând de încheiere, vă rog!

De încheiere?! Adică ăsta e momentul în care ar trebui să îmi iau catrafusele și să o șterg?! Dragii mei dar eu nu plec, abia am venit! Eu nu închei, abia încep! Și de aceea, vă spun Bine v-am găsit!

Ah, era să uit! Folosiți-vă ochii cu folos intrând aici www.kuppi.ro

Website Comments

  1. Aura Georgescu
    Reply

    Nu mai am de mult evenimente în mine,sau mai bine zis,nu mai aveam ,până când m-a prins ”Frica domnului Al Kuppi ” și am trăit un eveniment,mi-am regăsit copilăria și nu numai,m-am simțit vie și dornică de tot ceea ce aduce a viață.O citesc ca pe un desert delicios,puțin câte puțin,ca să-i simt savoarea cât mai mult timp!

Iubim comentariile tale :)