De vorbă cu Laura de la Pe Diverse

57acf0df5e7cdc61c5837ded67be7bd5

Pe Laura Gam. (LG) o citesc de ceva vreme. Blogul ei, pediverse.ro, e unul din acele locuri de pe internet unde mă duc de fiecare dată cu drag și găsesc informații utile, gânduri, recomandări și… cam orice. Sincer, nici nu mă miră că e pe locul 1 în Topul Blogurilor de Cărți din România.

Bună, Laura! Pentru început, propun să le facem cunoștință cititorilor cu tine! De ce un blog? Ce reprezintă blogul tău pentru tine?

Recunosc, de când a apărut blogging-ul și până de curând nu mi-a plăcut deloc ideea de blog. Așa cum spun și în prezentarea mea pe blog, mi se părea că e un mod de a vorbi singur dar să vadă toată lumea. Un soi de jurnal personal facut public. Nici n-am citit bloguri decât accidental.

În urma unui curs am avut ca temă structurarea (ca imagine și conținut) a unui blog. Pentru că nu eram pregătită pentru așa ceva și pentru că nu-mi doream, în grabă mare l-am numit „Pe diverse”gândind că în el se poate scrie despre (aproape) orice.

După examen m-am trezit cu blogul în brațe și mi-am dat seama că dacă aș scrie, mi-ar plăcea să scriu despre cărțile citite și călătoriile făcute – acțiunile care mă încântă cel mai mult. Ulterior au mai apărut și alte categorii.

Iar cu toată povestea asta, blogul pentru mine este un hobby. Îl văd ca pe un „copil electronic” pe care îl cresc, hrănindu-l și îngrijindu-l 🙂

Te-a influențat blogging-ul într-un mod anume?

Da! M-a obligat să învăț amănunte despre SEO (la nivel de începător, desigur), despre WordPress, despre plug-in-uri și alte elemente tehnice. M-a dus în lumea bloggerilor – o lume aparte, dar nu mult diferită de lumea reală. ÎnsĂ nici acum nu am destul timp (uneori nici răbdare) să citesc prea multe bloguri. Am descoperit că blogging-ul e o planetă, iar unele zone ale acestei planete nu-mi plac deloc (bloguri de bârfe și scandal, bloguri de manipulare/marketing, bloguri de fashion, bloguri cu rețete-minune, bloguri despre relații ideale și lacrimi în batistă etc.)

Dar cărțile? Au avut ele vreun rol în viața ta?

 Fiind singura la părinți, cărțile au fost prietenele mele de când am învățat alfabetul. Mama a avut un rol important în incurajarea mea ca cititor. Mi-amintesc și acum că spunea deseori când refuzam o carte „În orice carte găsești ceva bun de învățat”. Ulterior, devenind mai selectivă, din unele cărți am învățat că n-am nimic de învățat din ele 🙂 Ador să citesc și mereu am măcar o carte pe noptiera. Dacă aș pleca pe o insula pustie mi-aș lua cu mine cărți, cafea și țigări…

Cartea preferată este?

1. Conversații cu Dumnezeu (cred că am citit-o de vreo 4-5 ori și o voi mai reciti)
2. Cărțile lui Eric-Emmanuel Schmitt
3. Cărțile Isabelei Allende
4. Trilogia Millennium, Stieg Larsson
5. JFK , Stephen King (plus alte câteva de-ale lui)

Cartea pe care o citești în momentul de față?

 Regele Șobolan, de Mieville – o carte dificilă, dar n-o pot lăsa, e captivantă.

E vreo carte care nu ți-a plăcut?

Sunt mai multe. N-aș vrea să dea cineva cu pietre-n mine dar câteva „mari capodopere” nu mi-au plăcut deloc: Conspirația imbecililor (Kennedy Toole), Cartea neagră (Pamuk), Porumbelul (Suskind), Cele 50 de umbre ale lui Grey și mai sunt…

Se mai citește în România?

Da! Văzând câte bloguri cu și despre cărți există la noi, văzând câți tineri vorbesc pe aceste bloguri, este clar că se citește. Poate mai puțin ca în vremea lipsită de internet și gadget-uri, dar se citește.

Ești pe primul loc în Topul Blogurilor de Cărți. Te așteptai la asta?

Nu! Deloc! Nici n-am vrut să mă înscriu. O bloggeriță ce mi-a devenit amică m-a incurajat să particip la acest top și am zis „bine, fie!”. Dar vreau să fac o precizare: faptul că blogul meu este acum pe primul loc nu înseamnă că este cel mai bun blog! Înseamnă doar că a acumulat cele mai multe voturi până în prezent. Atât. Sunt în acest concurs bloguri foarte bune, excelente, ale unor oameni minunați. Multe astfel de bloguri ar merita să fie pe primul loc. Așa cum sunt și bloguri care n-au ce căuta în acest concurs (de exemplu site-uri cu știri despre cărți și literatură)

Ai planuri de viitor în legătură cu blogul?

Chiar planuri specifice, nu. Dar mi-ar plăcea să am timp și energie să-l întrețin și să-l dezvolt așa încât cei ce îl citesc să rămână cu ceva bun, să le placă.

Ai dori să le transmiți ceva cititorilor tăi?

Celor care citesc blogul Pe diverse, le mulțumesc și îi aștept cu comentarii! Celor care nu citesc blogul sau l-au citit și nu sunt încântați, le spun că nimeni și nimic nu e perfect, iar gusturile nu se discută 🙂

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

  1. Nelu Preda
    Reply

    Laura, eu te citesc mereu cu încântare, chiar dacă nu las comentarii, te distribui de fiecare dată, lucru pe care îl recomand și altora! Felicitări, nu am știut că blogul tău este pe primul loc!

Iubim comentariile tale :)