Demistificarea tipologiilor literare (2)- Erou versus antierou

Cu siguranță că absolut orice individ s-a visat cândva erou. Poate că unii chiar au fost. Eroi decorați sau nu, recunoscuți sau ignorați, decorați în timpul vieții sau post-mortem. Dar nu despre acest gen de erou vreau să vă vorbesc, ci despre cei prin intermediul cărora literatura a plămădit veritabile modele demne de urmat.

Poate că nu ar fi indicat să vă vorbesc despre personajele istorice, pentru că este cunoscut faptul că acestea sunt adeseori personificate de zelul mult prea intens al scriitorilor, care încearcă să pună într-o lumină favorabilă sau nefavorabilă trăsăturile de caracter ale unor oameni care au amprentat istoria unei națiuni și nu numai.

Maeștrii romanelor istorice, cu precădere Alexandre Dumas, Stendhal și Shakespeare, dar și scriitori francezi și englezi începând cu perioada iluminismului, au dramatizat evenimentele istorice memorabile, crescând în jurul personajelor istorice pe adevărații eroi, cei pe care istoria nu-i va menționa vreodată. Aceste personaje, crescuți în umbra coroanelor de regi și regine, sub dansul săbiilor de generali țanțoși sau aproape de iatacurile femeilor capricioase și nimfomane, au născut din zvâcnetul condeiului menestreli, cavaleri, visători, femei docile sub pielea cărora se ascundeau adevărate vâltori de simțiri nobile sau mai puțin nobile, precum și o mulțime de alte personaje, care au reușit să picure încredere, dar mai ales să își contopească felul de a fi cu cel al cititorilor.

Bărbații și-au găsit modele în reînviații luptători ai Greciei Antice, dar și în vitejii Imperiului Roman, femeile au fost docile alături de servitoarele crescute în clarobscurul anonimatului bucolic, sau poate că au urmat calea mesalinică al nenumăratelor metrese, cocote, prințese sau simple Eve ambițioase.

La noi, cei care au zugrăvit absolut magistral istoria nației  prin intermediul inestimabilelor capodopere au fost Mihai Eminescu, Barbu Delavrancea, Mihail Sadoveanu, B.P. Hașdeu, pașoptiștii și mulți alții.

ziua_eroilor_iasi_23

Timpul, progresul și firescul schimb de generații care s-au succedat în ritmul lor exact și imperturbabil, au pus atât romanele istorice, cât și cele de aventuri, pe un plan secund, înlocuite fiind de un altfel de creații, cele care pun pe un piedestal, ceva cam precar, categoria inadaptaților, a înamoraților taciturni și introvertiți, a nostalgicilor incurabili care se hrănesc cu praf de amintiri și nectar de regrete.

Dintrodată nimeni nu mai vroia să fie Winettou, Tom Sawyer, Sandokan, Tarzan și alți eroi ai vremurilor demult apuse. Puțini mai erau dispuși să cânte balade, șansonete sau să spună cuvinte frumoase la balcoanele demoazelelor precum Cyrano de Bergerac. Mitul lui Don Juan și nebunia donquihotismului se cereau redefinite din temelii.

Așa s-a născut genul antieroului, care și-a găsit, ceva mai greu, un chenar al său, creându-se astfel, parcă special pentru ei, antiromanul, structura literară care încearcă să fenteze canonicul operelor precedente. Scriitori precum Camus, Fitzgerald, Faulkner, Vonnegut, Kundera și alții creează o lume nouă, cu ridicări și prăbușiri, ceva mai aproape de realitatea imediată a cotidianului, cu banalitățile și maiestuozitatea sa.

La noi, întreaga operă a lui Marin Preda. în special cea de după ”Moromeții” este o psalmodiere a inadaptabilității, la fel și o bună parte din scrierile lui Mircea Cărtărescu. Astfel, în literatura română, încă din perioada optzeciștilor, se manifestă o predilecție pentru antieroul contemporan, iar după 90, odată cu căderea tuturor barierelor, antieroul se regăsește în mai toate creațiile literare.

Antieroul nu este un individ antisocial, ci mai degrabă un nonconformist, acel gen de boem visător care refuză să fie încarcerat în tiparele unei societăți rigide. El este, deopotrivă, atât cauza cât și efectul, purtându-și singur crucea pe umeri, fără a se considera, nici măcar în treacăt, vreun soi de martir.

Astfel că, în condițiile unei societăți scăldate de un continuu perpetuum mobile, care își manifestă lacoma expansivitate odată cu irosirea fiecărei clipe mult prea grăbite, antieroul de odinioară s-a transformat în eroul acestui prezent. Practic, inadaptatul a devenit idolul tinerei generații, care a aflat de găsirea unei justificări a bucolicelor eșuări, a neînțelegerilor, atât exterioare cât și lăuntrice.

Se știe prea bine că orice formă reprezintă pentru tânăra generație doar un ștreang în plus. Tocmai de aceea aureolarea antieroului este un fapt perfect îndreptățit, o necesitate care a ucis poleiala redundantă și verbiajul unor măști ruginite. Este trecerea de la arămiul pudibonderiei la viul realității cotidiene, de la posibil la palpabil, de la așteptare onirică la acțiune.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)