Diana Farca… la limită

Scriitorii trebuie să fie niște moși bărboși plictisiți de viață. Sau mai bine să “locuiască” deja la Cimitirul Bellu pe Aleea Scriitorilor! Total greșit! Diana Farca e doar unul din exemplele ce demontează aceste preconcepții! În curând își va lansa primul roman – La limită – și mi-am zis că trebuie neapărat vă fac și vouă cunoștință cu ea!

Diana Farca

Scrisul… cum l-ai descoperit? Cum a fost?

Am scris pentru prima oară poezie, prin clasa a IX-a, la ora de Limba și de Literatura Română, la insistențele profesoarei mele, care voia să mă înscrie la un concurs literar. Am participat la cinci secțiuni: poezie, proză scurtă, eseu și grafică. Am luat premiul I la patru secțiuni, am pierdut la poezie și mi-am descoperit pasiunea pentru scris.

Cum a fost fără el – știu că l-ai lăsat o perioadă?

A urmat o perioadă haotică, în care, din dorința de a-mi sprijini familia, care traversa o perioadă critică, am avut primul job, împărțeam fluturași, la 16 ani. În paralel cu participarea la dezbateri academice, olimpiade locale, județene etc., am lucrat ca model în țară și în Germania. Am reușit să îmi ajut familia și să îmi clădesc o afacere, însă am renunțat la marile mele pasiuni, scrisul și pictura. A fost o alegere conștientă, în condițiile în care, deși am acasă teancuri de diplome de la olimpiade, concursuri locale, regionale și naționale, am câștigat 120 de lei din toate performanțele obținute și aveam acasă o situație financiară aparte. Prin trocul făcut atunci, mi-am definitivat pregătirea academică și am azi o viață tihnită și posibilitatea de a scrie, de a picta, de a călători etc.

Cum a fost când l-ai redescoperit?

În decembrie 2013, am plecat la tatăl meu. Acolo am luat o pauză de la viața mea și am scris romanul, aproape non-stop, vreme de două luni. După opt ani de pauză, a fost o senzație de împlinire, pe care nu o pot descrie. Există lucruri pe care le cumpărăm cu bani și există realizări pe care nici măcar cuvintele nu le pot descrie. Într-o țară fără un sistem de protecție socială adecvat, e ușor să îți pierzi capul în urgențe și să lași în plan secund vocația.

Cum a fost experiența scrierii primului roman?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

Bucuria pe care am resimțit-o când am așternut ultimul rând nu poate fi descrisă. După o muncă asiduă, investită în mare parte în conturarea personajelor și în documentarea perioadei comuniste, descrisă detaliat, nu îmi dădeam seama cum a zburat timpul și când și-au făcut loc cuvintele în pagină. Pentru a-mi forma o părere autentică, am studiat albume fotografice din perioada respectivă.

Cum ne poți descrie  romanul „La limită”?

Sunt un om extrovertit, însă îmi vine greu să descriu romanul. Pentru mine, e o poveste despre prietenie, iubire și familie, noțiuni care dau sens vieții. Apoi, e o poveste despre pierdere și o antiteză la normalitate. Nu există om normal sau nebun, nu există om eminamente bun sau eminamente rău, există doar ipostaze și nimic nu e întâmplător, lucru pe care îl află și unul dintre personajele principale ale romanului, Albert von Guttenberg. Cartea cuprinde multe descrieri, analize psihologice și informații istorice, datorate faptului că iubesc istoria.

În prefață, Alex Ștefănescu, vorbește foarte frumos despre cartea ta. Cum te-ai simțit când ai citit acea prefață? Presupun că e destul de măgulitor…

Citirea unei cărți e un exercițiu de introspecție, așa că elementele din carte care i-au trezit lui interesul, cu care s-a identificat și pe care le-a și menționat în prefață, m-au făcut să analizez cartea dintr-o nouă perspectivă. Perspectiva dânsului. Am plâns de fericire când am citit prefața și nu pentru validarea conferită, ci pentru că cineva de talia lui mi-a apreciat munca.

Ești implicată în destul de multe activități. Cum se îmbină ele? Ai timp să le faci pe toate? Ce loc ocupă scrisul între ele?

Pe măsură ce ne maturizam, învățăm să ne reorganizăm prioritățile. Ziua are aproape șaisprezece ore, dacă e să ne luăm după accelerarea frecvenței Schumann, suficient timp pentru toate. Scrisul și oamenii iubiți sunt prioritare, însă îmi găsesc timp pentru toate: consolidarea afacerii, construcția casei, călătorit ș.a.m.d. E dificil uneori, dar rezultatul e pe măsură: sunt om liber.

Ce te motivează să faci atâtea?

Înainte mă motiva necesitatea. Sună urât, dar foamea poate fi un bun profesor. Spre exemplu, în liceu și în facultate, dormeam în medie patru ore pe noapte. Acum mă motivează dorința de a mă autodepăși. Nu sunt într-o competiție cu altcineva și nu îmi doresc mereu mai mult, dar îmi mai doresc să fiu mâine varianta îmbunătățită de ieri.

Ai vreun scriitor care te inspiră sau vreo carte?

Orice scriitor mă inspiră, de la France Prešeren până la Henrik Ibsen. Din vremurile recente, privesc cu admirație către Elias Canetti, Patrick Suskind, Salman Rushdie, Orhan Pamuk sau Leonard Cohen. Dintre poeți, apropiați de sufletul meu sunt Omar Khayyam și Octavio Paz, autorul poeziei mele preferate, „Ascultă-mă cum ascultăm ploaia”. Cartea preferată e „Shantaram”, de Gregory David Roberts. Am citit-o într-un moment în care a rezonat perfect cu căutările mele lăuntrice. Dintre cărțile devenite fenomen mondial, iubesc „Urzeala Tronurilor”, de George R. R. Martin și mi-am promis că voi citi „Regii blestemati”, de Maurice Druon, care a inspirat celebra serie. De la noi, cartea preferată e „Ciuleandra”, de Liviu Rebreanu.

Dar vreun motto?

În egală măsură, ambele:

„Dacă soarta nu te face să râzi, înseamnă că nu ești în stare să te prinzi de poantă.” (Gregory David Roberts)

„Suntem ceea ce iubim.” (Nichita Stănescu)

Cum te vezi peste 5 ani? Vei mai scrie?

Peste cinci ani mă văd mutată la casă, cu o grădină mare, în care sa scriu și cu un câine, un Cane Corso sau un Pitbull. M-am apucat de cel de-al doilea roman, însă traversez o perioadă agitată, nu foarte inspirată, așa că abia am așternut timid câteva rânduri pe o foaie, însă ideea romanului e bine conturată mental. După lansarea romanului, care va avea loc în 26 iunie, la ora 19, la Timișoara, la „Cafe de Paris”, Bastion Theresia, voi luă o pauză de la toate celelalte și mă voi reapuca de scris.

Un gând de încheiere…

Educația e piatra de temelie a oricărei societăți și suntem lăsați aici ca să învățăm, ca să iubim și ca să ne îndeplinim menirea, așa că iubiți fără limite, cu riscul de a suferi și găsiți lucrul pe care doriți să îl faceți întreaga viață și lăsați-l să vă consume. De asemenea, folosiți-vă timpul.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

  1. Anonimus
    Reply

    Un interviu fin, exact asa cum trebuie sa fie un interviu! Timpul, cea mai de pret arma…depinde in mainile cui se afla, a societatii, sau a individului. Frumos spus!

Iubim comentariile tale :)