Dreptul la neuitare (10)- Anton Pann

Deși îi ascultăm versurile, cel puțin odată pe zi, atunci când de intonează Imnul Național, poetul Anton Pann este foarte slab mediarizat, ba chiar aproape deloc.

Pe numele său adevărat Antonie Pantoleon-Petroveanu, este un poet minor, fără prea mari realizări artistice.

Despre Vorbire

Îmbucătura mare să-nghiţi
Şi vorba mare să nu o zici.
Deşi
Îmbucătura cea mare
Se înghite cu-necare.
Căci
Vorbele celor mari sînt ca zmochinele de dulci,
Iar vorbele celor mici sună ca nişte nuci.
Zice un înţelept:
Sau taci, sau zi ceva mai bun decît tăcerea!
Şi
Dacă vei să trăieşti liniştit, să nu vezi, să n-auzi, să taci.
Vorba-şi are şi ea vremea ei,
Iar nu să o trînteşti cînd vei.
După proverbul turcesc:
Sioileiesem sioz olur, sioilemeiesem dert olur,
Adică:
De voi zice, vorbă să face, de nu voi zice, venin să face.
Şi cum zice românul:
Limba vacii este lungă,
Dar la coada-şi tot n-ajungă.
Şi iarăşi,
Sarea-i bună la hiertură,
Însă nu peste măsură.

Unde este vorbă multă,
Acolo e treabă scurtă (puţină).
Totdeauna
Cine are limbuţia,
E mai rea decît beţia.
Unul ca acela
Parcă se pune la cioarbă
Una-ntr-altă tot să soarbă,
Asfel nu-ţi dă pas de vorbă.
Pînă-şi găseşte să-i zică:
Stăi, că nu ţ-e gura chioară,
Ţine rîndul ca la moară.
Aici la rîşniţă nu e,
Care cînd o vrea să puie.
Limbutul
N-are cine să-l asculte
Şi el spune, -ndrugă multe.
Şi
Silă de vorbă îşi face,
Tot să troncănească-i place.
Parcă
A mîncat picioare de găină
Ş-îl tot răcăie la inimă.
De aceea
Săracul n-are nici haină,
Nici la inimă vro taină.
Totdauna
Vorbele cele ferite
În piaţă şî-n moară-s vorbite.

Totuși, ținând cont de anii în care a trăit (1796-1854), când cultura românească încă își mai căuta un sens propriu, prinsă fiind între influențele germanofile manifestate de imperiul habsburgic, cele rusofile, care spumegau pe malul Nistrului și tentația unora de a investi Hexagongul ca spațiul cel mai propice al formării intelectualitațîî române, Anton Pann a scris fix în tendința acelor vremuri.

Povestea vorbii

Doi cu picioare oloage mergând si-ajungând un deal,
Unu-ncepu sa se roage când se odihnea supt mal:
– Doamne, daca ai putere sa faci minune din cer,
Împlineste a mea vrere la pasul meu ce îti cer:
Sloboade de sus acuma înaintea mea un cal,
Sa-ncalec pe dânsul numa pâna voi sui ast deal.
Cellalt începu sa zica: – Ce spui, prietenul meu?
Nu îti este tie frica si mânii pe Dumnezeu?
Vai! Nu-ndrazni, fratioare, asfel de vorba sa zici,
Vrun tresnet sa nu pogoare sa ne omoare aici.
Tocma când vorbea aceste, dodata s-au pomenit
Ca-n spate-le fara veste un înarmat a venit,
P-o iapa slaba calare, c-un mânz bolnav dupa ea
Si îi sili ca-n spinare pe bolnavul mânz sa-l ia,
Dând cu un bici, ca mai tare sa-l puie pe acel deal;
S-asa, în loc de calare, ruga-l făcu pe el cal.

dscf9388-jpg1346382643

Încercat de vitregiile unui destin nemilos, rămas orfan de tată de timpuriu, Anton Pann găsește în biserică unica salvare, ajungând ceva mai târziu compozitor de muzică religioasă.

Cu origini bulgare, dar cu cuget și simțire autentic românească, Anton Pann trece prin viața religioasă și cea culturală drept un precursor care, în aspre vremuri de bejanie, purtate între exiluri și efemeră statornicire, dovedind că iubește limba și cultura spațiului carpato-danubiano-pontic.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)