Dublă lansare de carte pentru Mihai Ignat

Mihai-Ignat-lansareScriitorul Mihai Ignat lansează azi, 19 martie a.c., începând cu ora 18, două volume: volumul de poezieKlein reloaded”și volumul de teatruFermoare, nasturi și capse”. Evenimentul este găzduit de librăria Book Corner din Cluj – Napoca ( Bulevardul Eroilor, nr. 15). Dubla lansare de carte este organizată de Librarium şi editurile Charmides și Tracus Arte.

Miruna Runcan, Ion Mureşan şi Alex Goldiş vor fi prezenţi la eveniment.

Claudiu Komartin spune despre Mihai Ignat că este „la aproape două decenii de la debut, unul dintre cei mai actuali poeţi de factură minimalistă din literatura prezentului”.

Autorul

Mihai Ignat este în prezent conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii “Transilvania” Braşov.

„Debut ca poet în antologia Tablou de familie (Leka-Brâncuş, Bucureşti, 1995) alături de Sorin Gherguţ, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu, T. O. Bobe, şi cu placheta Klein (Timpul, Iaşi, 1995). Au urmat volumele de poeme Eu (Paralela 45, Piteşti, 1999), Klein spuse (underground, 2001), Poeme în doi (Vinea, Bucureşti, 2003), kleinpoeme (Aula, Braşov, 2004), Cangrena e un animal de casă (Vinea, Bucureşti, 2005), Klein spuse Klein (Cartea Românească, Bucureşti, 2006), Klein reloaded (Charmides, Bistriţa, 2014).”, scrie pe site-ul Agenţiei de Carte.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)