Editura ALL la Salonul Internaţional de Carte Bookfest

All logo

Editura ALL a pregătit o mulţime de evenimente pentru cel mai important Târg de Carte din România, Bookfest 2015. Printre acestea se numără o campanie socială şi culturală, lansări de carte, peste 30 de titluri noi în colecţiile deja consacrate, cărţi eveniment şi invitaţi de marcă.  În perioada 20 – 24 mai, Grupul editorial ALL poate fi întâlnit la pavilionul C1 de la Romexpo.

Cartea în aşteptare, campania socială şi culturală marca ALL

Cartea în așteptare este un proiect care încurajează lectura și cultivarea interesului pentru cărți în rândul tinerilor.”, precizează editura ALL. Prin intermediul acestei campanii, grupul editorial românesc îşi propune să sprijine elevii şi studenţii. „Cei care vizitează standul ALL de la Bookfest pot cumpăra o carte care le place, plătind doar jumătate din preț, cu condiția să o lase la raftul special amenajat, în așteptarea cititorului potrivit. Elevii și studenții se vor bucura de cărțile din acest raft.”, mai notează organizatorii.

Detalii suplimentare despre campanie se găsesc pe allcafe.ro sau pe pagina de Facebook editura.all.

Programul evenimentelor de la Bookfest pentru Editura ALL

Vineri, 22 mai

Ora 10.30, Clubul șoriceilor de bibliotecă, Pavilion C – eveniment adresat copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 7 ani.

Sâmbătă, 23 mai

Ora 14.00, Scena Arena, Pavilion C1, Lansarea cărţii Stela Popescu și Alexandru Arșinel. O pereche fără pereche, de Aurel Storin, urmată de sesiune de autografe. Invitați: Stela Popescu, Alexandru Arșinel și actori ai Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

„Aceasta este o carte despre doi mari actori români. Ei au jucat împreună și, tot împreună, au dobândit  o  glorie  fără  egal.”, spune autorul Aurel Storin într-un comunicat de presă transmis de ALL cu ocazia Bookfest.

Ora 17.00, Standul Editurii ALL, Bujor Nedelcovici – Conștiința de scriitor, de Anastasia Dumitru. Invitații acestui eveniment sunt: Bujor Nedelcovici şi criticul literar Alex. Ștefănescu. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)