Ela Gheorghidiu – Personaje feminine în literatură

„Femeia înșală numai pe cel pe care-l iubește, pe ceilalți îi părăsește pur și simplu.”

Ela Gheorghidiu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (Camil Petrescu)

Cine nu a citit această carte să ridice mâna! Cu atât mai mult cu cât este o lectură obligatorie la școală din câte-mi amintesc…

Romanul lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a propulsat literatura interbelică românească spre scrierea modernă, cu puternice influențe franceze (la acea vreme); a fost publicat pentru prima dată în anul 1930, urmându-i la nici 3 ani diferență, „Patul lui Procust”.

Scriitorul se axează pe două teme majore: iubirea și războiul – ambele tratate subiectiv (scris la persoana întâi), prin prisma lui Ștefan Gheorghidiu, un intelectual idealist, măcinat de conflicte interioare. Ceea ce eu iubesc la acest roman este tocmai analiza psihologică – minuțioasă, interiorizată – a iubirii dintre cei doi protagoniști: Ștefan și Ela.

Romanul începe oarecum idilic, doi studenți îndrăgostiți care-și unesc destinele și visează la o iubire de-o viață. În incipitul cărții iubirea lor este pasională, covârșitoare: Cei care se iubesc au dreptul de viață și de moarte unul asupra celuilalt.

Prisma prin care Ștefan o vede pe Ela se schimbă radical în momentul în care el primește o moștenire ce-i introduce pe amândoi, subit, în lumea mondenă a Bucureștiului din perioada interbelică. Dacă la începutul cărții Ștefan o vede pe Ela ca pe o făptură de o mare feminitate și delicatețe, perspectiva acestuia suferă modificări importante odată cu noul statut social dobândit.

Acest roman mă duce cu gândul la o credință mai veche de-a mea: bărbații nu fac pasiuni pentru femei extraordinare. În ciuda aparenței, Ela nu este un personaj feminin complex, rafinat, chiar dimpotrivă. Ștefan Gheorghidiu se îndrăgostește de acea fată dependentă de iubirea lui, de una dintre cele mai frumoase studente ale facultății, de o imagine care-l pune în valoare și-l face să se considere aparte, cu atât mai mult cu cât aceasta, la începutul relației lor, îi este o iubită pătimașă, devotată: Era atâta tinerețe, atâta frângere, atâta nesocotință în trupul bălai și atâta generozitate în ochii înlăcrimați.

Este o capcană iubirea ce-ți dă aripi doar pentru a le reteza mai târziu, asta este ceea ce se va întâmpla personajului nostru, Ștefan.

– Mărturisesc și că Ela este un personaj pe care nu-l îndrăgesc prea tare, deși ador portretul psihologic construit astfel de autor.

Ela, la prima vedere, este o blondă cu ochii mari, albaștri, vii ca niște întrebări de cleștar, o fată crescută de o mătușă fără prea multe posibilități materiale. Să fi fost aceste lipsuri îndurate premisa schimbării radicale a Elei? Sau aceasta este Ela cu adevărat?… Aceste răspunsuri ar creiona o Ela căreia i-am da circumstanțe atenuante sau nu? Voi ce credeți?

Revenind la roman, comportamentul Elei din momentul intrării în „lumea bună a Bucureștiului” descoperă o femeie atât de dornică de atenție încât își sacrifică iubirea și conștiința cu o mare lejeritate. Dacă până mai ieri îl admira pe Ștefan, acum începe să-l vadă ca pe un neadaptat al societății din care ea vrea cu disperare să facă parte.

Ca o notă personală, eu nu cred că o femeie se schimbă radical din cauza acestui tip de circumstanțe, mai degrabă tind să cred că Ștefan este cel care, pentru o vreme, o privește din direcția ce îi susține pasiunea pentru ea. Să nu uităm că vorbim de un roman, nu avem nevoie să căutăm atât de mult elementele de autenticitate pe care să le cârcotim mai târziu ca și cum am trata o autobiografie sau un roman istoric.

Pe parcursul romanului, Ela devine un personaj rapace, este interesată de bani în mod special dar și de aventuri ocazionale, de o viață trăită liber, oarecum opusă ideii de pornire a relației dintre celor doi. La rândul lui, Ștefan privește cu repulsie aceste manifestări neașteptate ale Elei, nu doar pentru că lumea mondenă lui i se pare o spoială găunoasă pe care o disprețuiește, dar și pentru că (sau mai ales pentru că), aceasta își mută punctul de atenție de la el către interese meschine. Eroul se simte neiubit, deposedat și înlocuit, măcinat de tot felul de supoziții pe care nu le putea confirma.

În patul meu, o adunătură de pe stradă? – aceasta este replica cu care Ela întâmpină adulterul lui Ștefan, pat pe care ea îl părăsise de bunăvoie în căutare de distracții inedite. În mod evident, ea nu este îngrijorată de faptul că soțul ei nu o mai iubește, ceea ce o interesează este faptul că Ștefan o compară cu o femeie de moravuri ușoare – aceasta este o remarcă ce spune foarte multe despre personajul nostru feminin, deși trecută ușor cu vederea de cei care au analizat acest roman.

Nu cred că cititorii ar judeca-o atât de aspru pe Ela pentru că a comis un adulter cu ziaristul Grigoriade și, cu siguranță, i-ar trece cu vederea și atașamentul pentru bani, adevărata problemă stă în ingeniozitatea cu care aceasta încearcă să-și șteargă urmele amantlâcului pentru a nu pierde moștenirea ce ar primi-o în cazul în care Ștefan Gheorghidiu moare pe front. Acest calcul făcut cu sânge rece și totală de lipsă de empatie față de suferința îndurată de Ștefan în timpul războiului, aceasta este trăsătura care mie, sincer, îmi dă fiori.

Închei această scurtă caracterizare subiectivă (a unui roman subiectiv), a Elei Gheorghidiu, pentru a vă invita să citiți o carte excelent scrisă, ce merită fiecare clipă de atenție din partea voastră.

Lectură frumoasă! 🙂

camil petrescu

Secvență din filmul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

Iubim comentariile tale :)