Fanbook, clubul de lectură al copiilor, despre „Izvoarele istoriei”

cover-fb1

Clubul de lectură Fanbook propune copiilor, cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, un eveniment în cadrul căruia se vor dezbate subiecte pe tema „Izvoarelor istoriei”. Prima parte a modulului „Izvoarele istoriei” se va desfăşura sâmbătă, 24 octombrie, începând cu ora 11, în Librăria Humanitas din Cişmigiu, Bucureşti. Subiectul central pe care copiii îl vor dezbate cu invitatul special al ediţiei, Alexandru Vulpe, istoric și arheolog, directorul Institutului de arheologie „Vasile Pârvan”, este bazat pe volumul lui Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor.

Gabriela Amza, Marketing Director La Fântâna Group menţionează că organizatorii îşi doresc să sprijine copiii „să devină adulți consțienți de structura lor culturală, să aprecieze și să fie critici în egală măsură față de cine suntem, unde și cum ne dorim să ajungem”.

„Fanbook, club de lectură cu întâlniri lunare, s-a format nu doar pentru că ne place să citim – fiecare ar fi putut citi foarte bine și singur- ci și pentru că am simțit nevoia să discutăm ce citim cu alții de vârsta noastră și cu oameni de cultură. Sfârșitul toamnei vine la Fanbook cu tema Izvoare Istoriei. Vrem să dezbatem istoria pentru că avem nevoie să o înțelegem înainte de a o învăţa foarte bine și pentru a crede în viitorul României”, precizează Daria Anghel, în vârstă de 14 ani, elevă la Şcoala „I.G. Duca” din București.

Clubul de lectură al copiilor

Fanbook_24oct2014_01-870x580 „Fanbook „Izvoarele istoriei” este un modul iniţiat și susținut de către La Fântâna în cadrul Fanbook, proiect construit și dezvoltat de către CSR Mindset şi Editura Humanitas. Noul modul le dezvăluie copiilor istoria, prin cărţi ale cunoscuților autori precum Neagu Djuvara și Lucian Boia, prin întâlniri cu autorii, istorici și arheologi. Odată cu debutul seriei de cinci evenimente lunare sub tema „Izvoarele istoriei”, Fanbook marchează şi extinderea programului în ţară, Braşov, Cluj şi Sibiu alăturându-se capitalei în suita de întâlniri ale clubului”, scrie în comunicatul de presă.

Clubul de lectură al copiilor propune o formă alternativă de învățare și dezvoltare a exprimării libere, a spiritului critic și a schimbului de idei. Acţiunea a debutat cu invitați precum Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Oana Pelea și Marius Manole.

Întâlniri viitoare

În cadrul modulului „Izvoarele istoriei”, copiii vor mai avea întâlniri în 14 Noiembrie, 12 Decembrie, 16 Ianuarie 2016 şi 13 Februarie 2016.

„Participarea ca membru Fanbook este posibilă prin înscriere prealabilă. Copiii și părinții se pot înregistra şi afla mai multe informații despre club, cărțile abordate sub tema „Izvoarele Istoriei” și datele evenimentelor la adresa http://www.csrmindset.ro/fanbook”, mai notează organizatorii.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)