Interviu cu Alain Gavriluțiu, autorul cărții „Cărăuşul de păcate”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Alain Gavriluțiu: Mi-e greu să aleg căci eu trăiesc cu mine însumi de când mă știu și am senzația că nimic nu e întratât de ieșit din comun încât să merite menționat. Mai mult, cred că uneori e bine să există o disociere clară în ochii oamenilor între autor și „persoana fizică”. Scrisul are acest avantaj sublim de a creea un miraj dincolo de coperți, o proiecție bună sau rea, care îl include și pe autor, pe care, uneori, detaliile meschine ale realității riscă să o altereze. Dar ca să răspund totuși la întrebare, aș spune că sunt genul de om care va prefera întotdeauna legenda în detrimentul celebrității.

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

A.G. Cum apar de obicei lucrurile care îți schimbă viața. Lectura m-a cucerit încă de mic și țin minte că pe la 18 ani, când trebuia să învăț pentru admiterea la medicină, îmi ascundeam cărțile între coperțile manualelor de fizică și chimie. Până la urmă, am dat la stomatologie și după 6 ani lungi, pe parcursul cărora mi-am dat seama din ce în ce mai tare că nu sunt făcut pentru dinți, am scris, de câteva ori, lucrări pentru prietenii care urmau cursuri de filologie. Îmi venea ușor așa că aveam senzația că dacă eu pot s-o fac atunci e la îndemâna oricui. După ce am abandonat parcursul medical am lucrat o vreme ca operator într-un call center.

Am intrat apoi, la recomandarea unui prieten, într-o agenție mică, la început de drum în ceea ce privea creația, ca ucenic graphic designer. După cele trei luni de probă, mi s-a propus un post de copywriter. Nu știam ce presupune job-ul dar am acceptat doar ca să nu mă duc acasă. Apoi, tot în agenție am început să scriu prima carte, atunci când nu era de lucru, iar după publicarea ei, am fost recrutat de MediaPro și încet, încet am început să nu mă mai jenez când eram prezentat drept scriitor.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

A.G. O sa încep prin a spune că eu cred că un demers devine artistic atunci când e onest, despuiat de orice cenzură. Prin urmare, la mine, cercetarea e inclusă în viață. Ma întâlnesc cu situații, experimentez senzații și îmi pun întrebări în ceea ce mă privește pe mine și pe ceilalți. De aici rezultă temele mele. Din frământările din acel moment, care nasc presupuneri, evenimente care inspiră, experiențe filtrate prin imaginație.

E.I. Ce te inspiră să scrii?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

A.G. Nevoia. Trebuie să împărtășesc cu ceilalți o poveste pentru că vreau să le transmit o idee și nu știu cum altfel s-o fac. După ce am ideea totul devine o inspirație căci cel mai anodin incident poate fi deturnat în spiritul universului pe care vrei să-l creezi. Eu încerc să absorb cât mai lipsit de prejudecată informațiile unversului în care mă aflu și să le rearanjez, la fel de credibil, în universul alternativ pe care îl guvernez.

E.I. Ce ne poți spune despre cartea „Cărăuşul de păcate”?

A.G. A fost scris prin 2006, la foarte puțin timp după Nu toată iarba e la fel și are în comun un entuziasm specific începătorului. În momentul în care am scris-o începeam să îmi pun întrebări legate de toleranța față de semeni, de cum felul în care societatea românească de atunci se raporta la actul discriminării era contrar cu cel pe care mi-l fabricasem eu.

În acel moment activismul era într-un stadiu embrionar sau eu nu eram în contact cu o mișcare ideatică opusă curentului de intoleranță și prejudecată pe care-l constatam din ce în ce mai tare, pe măsură ce începeam să interacționez cu mediul exterior cercurilor mele de prieteni. Atunci am început să identific grupe de oameni supuși constant unei presiuni sociale nejustificate decât de un soi de cataractă civică. Am empatizat cu aceste grupe și am vrut să inventez o poveste despre ei.

E.I. Scriitori sunt adesea asociați cu persoanele singuratice, există vreun adevăr în asta?

A.G. Să zicem că prefer să socializez într-un cadru restrâns. N-aș spune singuratic ci mai degrabă selectiv. N-aș spune nici antisocial ci mai degrabă politicos.

E.I. Citești mult și dacă da, cine sunt autorii tai preferați?

A.G. Ordinea nu e nici alfabetică, nici după numărul de pe tricou. O să-l menționez primul pe Bukowski atât pentru biografie cât și pentru felul în care se raportează la scris, fără fandoseli, mai punk, mai crud. Apoi Dostoievski pentru intensitate, pe Jules Verne pentru că datorită lui am învățat încă de mic că dacă e real pentru tine atunci poate fi povestit și celorlalți, Coetzee pentru flexibilitatea incredibilă a stilului, Flaubert pentru frazele care te bucură atunci când le citești în gând dar cu voce tare. Sunt mulți scriitori cărora le datorez multe dintre reperele mele legate de viață și prin urmare și de scris.

E.I. Care este cel mai important lucru la o carte, în opinia ta?

A.G. Povestea e cel mai important ingredient al unei cărți bune. Deseori confundăm povestea cu acțiunea. Prin poveste înțeleg acel filon epic emoțional, coerent, care îl traversează pe cititor și care, la finalul ultimei pagini, îl lasă modificat, îmbogățit cu un parcurs emoțional pe care nu l-a mai făcut până atunci.

Poveștii ar trebui să îi fie subordonate atât egoul scriitorului cât și stilul său. Aș fi putut spune personajele căci personajele foarte bune dau, prin interacțiune, povești bune însă eu văd invers sensul relației poveste – personaj. Eu cred ca povestea înglobează personajele și le conține în toată complexitatea lor prin urmare de calitatea și unitatea poveștii țin într-un raport direct proporțional și personajele.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

A.G. În afară de cărțile la care lucrez mai scriu de amuzament un blog cu idei imposibile de afaceri. Practic, e un blog de comedie care pardoiază abilitățile mele sau ale prietenilor mei de antreprenor și care s-a transformat încet, încet într-o supapă pentru mici accese de imaginație.

Am terminat lucrul la încă o carte și aștept să am răbdarea de a o edita. Nu sunt la curent cu locurile unde pot fi găsite cărțile mele căci nu urmăresc parcursul lor după publicare însă din câte știu Bube amare e în librării, Cărăușul de păcate mai exista prin anumite librării sau pe site-ul editurii Herg Bennet. În ceea ce privește Nu toată iarba e la fel cred că mai există în anticariate, cine știe pe unde.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

A.G. Literatura e un foarte bun barometru la care să te raportezi când totul în jur e dezinformare sau manipulare. Acolo regăsești emoția, încărcătura reală a adevărului. Asta ar putea sa ne ajute să începem să punem în chestiune status quo-ul cu ușurință mai mare decât până acum. Nici un lucru nu e ceea ce pare a fi dar dacă textele se supun acestei sintagme atunci au avantajul că ficțiunea nici nu are pretenția de a fi altceva decât ceea ce este. Prin urmare, să nu le fie frică de imaginație, să se bucure de libertatea pe care o pot avea înăuntrul propriei lor cutii craniene.

 

Iubim comentariile tale :)