Ana Barton: „Arta este singura boală care vindecă“

Foto: Cătălina Flămînzeanu

Foto: Cătălina Flămînzeanu

Emanuela Istrate: Pentru aceia care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poţi spune câteva lucruri despre tine?

Ana Barton: Cred că cei mai mulți oameni nu mă cunosc și adesea am senzația că nici eu nu mă cunosc, ceea ce e un lucru bun: când mă-ntâlnesc cu mine, îmi dau „Bună ziua!“, îmi zâmbesc, îmi dau șanse, așa cum facem toți la prima vedere cu necunoscuții.

Nu știu ce-ar trebui să aleg pentru „câteva lucruri despre mine“. Să fie vârsta, înălțimea, greutatea, să fie ce filme-mi plac, ce cărți, ce curente artistice, ce salate? Că salatele, de exemplu, nu le mănânc dacă nu au acru din belșug. Nu pot trăi fără gustul ăsta.

În același timp, când ceva îmi lipsește, caut să compensez prin dulce. Ce să-ți mai spun? Mi-a fost mereu frică să mă-ndrăgostesc pentru că mereu m-am gândit că asta m-ar putea da peste cap, aș scăpa caii din mână, iar caii mei, bieții, sunt sălbatici numai pe dinăuntru, pe-afară sunt domesticiți bine, prea bine. Poate de frica asta cu scăpatul cailor nici nu m-am îmbătat vreodată. Mi-e frică și de ziua de mâine, o simt departe în fiecare seară. Iubesc dansul, margaretele și jazzul. Aici ar putea fi o listă atât de lungă încât n-am avea cum s-o cuprindem pe toată în scris, așa c-am pus doar primele trei intrări care mi-au trecut prin cap.

I.E. Când ţi-ai dat seama că vrei să fii scriitoare?

A.B. Niciodată. S-a întâmplat la un moment dat să-mi dau seama că sunt, dar nu știusem că sunt. Iar revelația asta a venit cu un fel de spaimă: „Aoleu, și eu ce mă fac acum?!“. Dar m-am liniștit repede, când am înțeles că nu am nimic nou de făcut. Unele revelații sunt cu atât mai spectaculoase cu cât nu schimbă nimic în practică, numai că te transformă într-un bec care se conectează la o rețea electrică și se-aprinde. Dar el era bec și înainte de aprindere, doar că n-a știut că este.

I.E. Cum vezi scrisul, ca pe o pasiune sau și ca pe un loc de muncă?

A.B. Asta cu locul de muncă îmi place foarte mult, dar chiar foarte mult. Văd deja un câmp pe care cresc cuvinte și semne de punctuație. Ca un lan de grâu, cu maci și albăstrele. Scrisul este scriitorul. N-ai cum să te detașezi de scris, să te desparți, e ca și cum ți-ai scoate un ochi sau ți-ai tăia o mână. Scrisul este un organ vital al scriitorului, e inima lui pe care și-o ține în palmă și pe care și alții pot ajunge să pună mâna. Fiind ceva vital, e, bineînțeles, ceva foarte sensibil, cum sunt cordul și ficatul. Scrisul este cineva care te locuiește, iar treaba asta presupune deopotrivă pasiune și muncă.

I.E. Care este cartea în care ai investit cel mai mult timp?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

A.B. În afară de „Jurământ de rătăcire“, toate cărțile mele au fost scrise în ani, nu m-am apucat să scriu o carte și am dus-o la capăt. Am scris proze din care apoi am construit cărțile. Cu romanul „Jurământ de rătăcire“ a fost altfel. Am construit la el un an și jumătate, dacă nu chiar mai mult, dar când m-am așezat să-l scriu a țâșnit ca un gheizer. Coincidența fericită a fost c-am terminat de țâșnit și eu, și el în același timp. Aici ar trebui desenat un surâs parțial rușinat.

I.E. Ce ne poţi spune despre cărțile tale?

A.B. Că sunt niște locuri de așezat cu inima. Iar inima aia poate fi bucuroasă ori fugită  departe, poate fi doritoare sau întoarsă de la fața lumii, însă pentru orice inimă e un loc în cărțile mele. Și pentru mințile acelor inimi.

I.E. Ce te-a inspirat când ai scris cea mai recentă carte a ta, „Pervazul lui Dumnezeu“?

A.B. Ce mă inspiră mereu când scriu: stări, amintiri, povești, șoapte, o ureche frumoasă, un nas acvilin, o mână caldă, un topor, niște lemne, normal, o goarnă, o lopată de iubiri, câteva tristeți, zăpada. Și iar am putea face o listă cât Marele Zid Chinezesc.

I.E. Cum te-ai simţit atunci când ai publicat prima carte?

A.B. Amestecat, dar mai mult rău decât bine. Mă gândeam că n-am să pot susține treaba asta cu ieșitul în lume. Mereu am trăit cu impresia că nu mă cunoaște nimeni, aveam eu nevoie să cred asta fiindcă sunt o timidă reprimată. Reprimată bine, ca să nu zic excelent, după cum vezi. Și m-am trezit la lansare cu peste o sută cincizeci de oameni. Iar eu mă gândeam: „Cine ești tu, de ce-au venit oamenii ăștia aici, cum adică au venit pentru tine?“.

Așa că am tăcut și-am stat cu capul în jos, în timp de Florin Iaru vorbea foarte frumos despre cartea mea. M-aș fi ascuns în spatele lui, numai că, deși Florin e foarte înalt, nefericirea face ca și eu să fiu înaltă și solidă și să n-am cum să mă ascund după cineva. Așa c-am fost obligată să fac față emoțiilor care aproape că mă  destructuraseră. Lumea nu știe ce avantaj extraordinar este să ai un trup mic și delicat. Știe numai cine nu-l are. Mai poți desena un zâmbet și-aici.

I.E. Cum te simţi atunci când oamenii te recunosc în public şi te apreciază?

A.B. Când vin la mine și facem cunoștință, mă simt bine, adică normal. Când îmi scriu mesaje de tipul „V-am văzut aseară la metrou, la Victoriei, dar n-am îndrăznit să vă abordez, deși mult mi-aș fi dorit“, mă gândesc dacă nu cumva transmit eu ceva greșit, de au oamenii rezerve în a veni să ne strângem mâinile. Dar chiar aseară, pe stradă, a venit o doamnă la mine și ne-am îmbrățișat. O cheamă Ruxandra.

Dar ca să-ți răspund la „Cum te simți?“, îți spun că simt mereu că nu merit, însă asta are legătură cu faptul că eu am metabolizat greșit în copilărie problema meritului, iar acum caut să învăț s-o metabolizez corect.

Însă mai sunt și momente cinematografice, mă rog, am vrut să spun care ar merita să fie secvențe de film. Eram în februarie la o trecere de pietoni, mă pregăteam să traversez, să mă duc în piață, la protest. Stăteam acolo pentru că era și-un coș de gunoi și aveam unde să arunc țigara pe care o aprinsesem în timp ce-l așteptam pe bărbatu-meu să vină de la toaleta aia albastră de lângă metrou. Și, cum trăgeam eu cu sete din țigară, să mai ogoiesc gerul, un domn vine lângă mine și mă salută. Îi răspund, iar el mă-ntreabă dacă nu vreau să vin la Clubul Diplomaților. „Să citesc, da?“, am întrebat liniștită.

El s-a uitat mirat, apoi mi-a spus că mă invită acolo ca parteneră a lui. Când m-a salutat, nu mi-am dat seama de accentul străin, să zic că franțuzesc părea, dar când a vorbit mai mult, am înțeles că româna nu-i e limba maternă, că nu o invită pe Ana Barton la clubul ăla, la vreo lectură publică, ci pe mine, o femeie încotoșmănată și încăciulată bine, aveam și ochelari de soare, deși era noapte, fiindcă mi se usucă ochii de la ger. Adică, ce să mai, acel bărbat aborda o femeie.

Când m-a întrebat dacă mă duc cu el la Clubul Diplomaților, am observat că apăruse și bărbatu-meu, l-am văzut în stânga, în spate un pic, peste umăr. I-am zis domnului aceluia că nu pot, iar el m-a întrebat de ce. Așa că m-am întors spre bărbatul meu am întins mâna și i-am spus omului: „Din acest motiv.“

Omul a zâmbit, ne-a salutat pe amândoi și și-a văzut de drum. Bărbatu-meu mi-a reproșat c-am dat vina pe el aiurea, că nu m-aș fi dus oricum. Așa este, mereu mi s-a părut ieșit din minți să mă abordeze cineva pe stradă ca să-mi propună un amor sau, mă rog, o tentativă ori un parteneriat care mimează sentimente. Oricum, sunt extrem de mefientă fiindcă n-ai cum să fii cu toți boii acasă ca să mă placi pe mine ca femeie. Și asta e ceva de demult, ceva la care lucrez intens. Cumva, cumva, o s-o scot la capăt. Acum, depinde la care capăt. Aici poți să faci cu ochiul, neapărat cu stângul.

I.E. Unde îţi pot urmări cititorii noştri activitatea şi de unde îți pot cumpăra cărţile?

A.B. Activitatea mea e toată pe site-ul meu personal, pe contul meu de Facebook, pe conturile și paginile celor cu care colaborez constant sau punctual. Cărțile sunt în librării și pe site-urile editurilor care le-au publicat.

I.E. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

A.B. Vă admir și vă respect pentru că sunteți cititori. Dați, vă rog, virusul ăsta cu generozitate lumii. Arta e singura boală care vindecă oamenii, deci și societatea.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)