Interviu cu Andrei Cioată, autorul cărții „Toate sfârșiturile sunt la fel”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Andrei Cioată: Salutare și mulțumesc mult pentru oportunate și pentru interviu. Am 20 de ani, sunt vărsător, născut pe 1 februarie. Ca să trunchiez puțin din ce-a spus Pessoa, scriu – „pentru că viața mea nu-mi ajunge”. Citesc, citesc, citesc cât pot de mult. Autoarele mele preferate sunt Ioana Nicolaie, Alice Munro, Elizabeth Strout, Anna Gavalda. Îmi plac mult și Marquez, Schmitt, Liane Moriarty și S.J Watson. De când eram mic mi-a plăcut să citesc romane polițiste, Anthony King și Traian Tandin mi-au umplut copilăria. Nici până în ziua de azi n-am reușit să-nțeleg cartea Magicianul, a lui Fowless. Vreau să am o bibliotecă imensă acasă, o cameră plină cu cărți în care să-mi găsesc liniștea și pe care să le numesc „prieteni dragi”. Nu recitesc cărți aproape niciodată, decât dacă chiar nu le-am înțeles (și atunci abia după 2-3 ani de la ultima citire – Orele) sau dacă chiar mi-au plăcut mult de tot (Cerul din burtă, de Ioana Nicolaie). Îmi plac dramele, îmi place să fac sport și, de asemenea, să mă ocup de blogul meu, Where the rain falls. Cartea mea preferată este Pe aripile vântului, a lui Mitchell, iar poeziile mele preferate sunt scrise de Nora Iuga (cîinele ud e o salcie, autobuzul cu cocoșați șamd) și Angela Marinescu. Unul dintre cele mai mari visuri ale mele este să călătoresc și să văd lumea întreagă.

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

A.C. Nu știu. Cred că la început am fost doar un cititor înrăit. Acum, sincer, mi-aduc aminte ce a zis odată doamnișoara mea profesoară de limba română: „literatura este atât de multă, încât ajungi la un moment dat ori s-o selecționezi, în maniera cărților pe care le citești, ori să o creezi (literatura, adică)”. Cred că eu am ajuns în stadiul în care o creez, dar o și citesc. Încerc să le combin pe amândouă, deși, după toate acestea, rămân un cititor înfocat și un „scriitor” (știu că nu pot purta această titulatură, deoarece nu vreau să mi-o asum) cu juma’ de normă, să spun așa. Pasiunea pentru scris cred că am avut-o tot timpul: mereu am fost bun la limba română, mereu mi-a plăcut să văd dincolo de cuvinte și să mă joc cu ele, să le dau putere, formă, culoare, să le înșir ca mărgelele pe un șirag. Nu știu, am avut o plăcere vinovată, iar odată cu pasiunea pentru citit, a venit și pasiunea pentru scris. Și nu cred că voi putea vreodată să scap de ea – la o adică, de altfel, nici n-aș vrea vreodată să se întâmple asta!

E.I. Scriitori sunt adesea asociați cu persoanele singuratice, există vreun adevăr în asta?

A.C. Poate devine un truism, dar, într-adevăr, sentimentele acestea, să le spunem, „negative”, te-ajută să scrii. Eu, unul, scriu foarte mult când sunt frustrat, când sunt nervos, confuz, trist. Îmi epuizez aproape exacerbat stările acestea, până la epuizare, pentru că știu că, dincolo de aparența socială, pot scoate ceva bun din ele. Răspunsul ar fi subiectiv, scriitorii sunt de orice fel – unii se inspiră din efervescența lor socială, din persoanele pe care le întâlnesc, le cunosc, cu care iau contact. Eu și cu cel din interiorul meu, două persoane și totuși una singură, devenim cei mai buni prieteni, cei mai buni camarazi atunci când vine vorba de a crea. Restul, eh, încă sunt povești nespuse.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

A.C. Eu nu pot ieși din mine atunci când scriu. Adică, spre exemplu, nu pot scrie decât la persoana întâi (sau poate și a doua, adresativ). Am încercat să scriu la persoana a treia, dintr-o perspectivă obiectivă, dar nu am putut. Tot ce scriu poartă amprenta efervescenței lirice, pentru că, drept să vă spun, îmi place mult să scriu și poezie; de aceea am încercat să integrez lirismul în proză. Pentru mine, omul este cea mai fictivă creatură, nu himerele, nu fantomele, nu magicienii. Omul, așa, în toată complexitatea trăirilor și emoțiilor și aspirațiilor și viselor sale, omul, atât de greu de definitiv și atât de greu de concretizat. Viața este cea mai fabuloasă și inepuizabilă sursă de inspirație, sentimente precum ura, frica, iubirea, pe toate încerc să le dezvolt în nemărginita lor înțelegere. Și, astfel, încetul cu încetul, încerc să le descopăr. Multe persoane care mi-au citit creațiile și cărțile mi-au spus că „încă de la primul rând, am știut că este scris de tine, iar dacă n-aș fi știut cine e autorul, tot aș fi știut că tu ești”. De multe ori mi s-a spus că am reușit să-mi creez un stil propriu, al meu, inconfundabil, un stil profund și plastic, frumos conturat și definitivat.

E.I. Care a fost momentul în care ai decis să publici prima carte?

A.C. Mereu am vrut să-mi văd propriul roman în propria bibliotecă, să-l ating și să-l pot păstra ca un ”save-as” al unei perioade din viața mea. Pentru mine, drept să vă spun, exemplu are un rol enorm de mare – dacă alții au putut, eu de ce nu aș putea? Nu mă hrănesc cu succesul a ceea ce am scris, pentru că pur și simplu nu văd rostul. În schimb, credeți-mă, e o împlinire care te întregește faptul că tu, ca un cititor atât de pasionat, să-ți poți ține propria creație în mâini. Emoțiile sunt incomparabile.

E.I. Te-ai gândit până în prezent să renunți la stilul actual de a scrie?

A.C. Niciodată. Pentru că nu aș mai putea scrie și nu aș mai fi eu.

E.I. Care este prima reacție a oamenilor când citesc „Toate sfârșiturile sunt la fel”?

A.C. Am riscat mult să-mi numesc personajul principal din roman ca pe mine, anume „Andrei”. Multă lume crede că sunt eu. Ba chiar odată îmi povestea cineva despre roman, și mi se adresa mie, adică spunea: „(…) atunci când TE- ai dus la x șamd”, „atunci când TU i-ai spus șamd”. E ciudățel că lumea nu face diferența între ficțiune și adevăr. Dar, de altfel, e și mai interesant să le vezi întrebările, confuzia, ba chiar pudoarea de a te întreba anumite chestii. Nu regret nimic, nu i-aș schimba numele personajului principal – după cum am spus, când scriu eu nu pot ieși din mine. De asemenea, multe persoane mi-au spus că romanul Toate sfârșiturile sunt la fel este un roman de suflet, un roman sincer, care a spus multe și are foarte mult de spus. Da, asta vreau să știu, anume că oamenii și cititorii reușesc să vadă dincolo de acțiuni, dincolo de povești și cuvinte. Orice cititor îmi dă speranță și curaj pentru a scrie mai departe.

E.I. Poți să ne spui în trei cuvinte cum este viața unui om care a publicat o carte?

A.C. Eternă. Și. Atât.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

A.C. Pe pagina personală de Facebook, Andrei Cioată, pe pagina cărții (care, în curând, va deveni pagină de autor) Toate sfârșiturile sunt la fel. De asemenea, sunt activ foarte mult pe contul personal de Instagram – anndrei.cioata – Andrei Cioată.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

A.C. Citiți cât de mult puteți. Cititul schimbă oameni, mentalități, deschide noi porți și le-nchide pe cele greșite. Să știți că niciodată nu țintești prea sus, nici măcar atunci când propriile visuri te sperie – zicea Dora Pavel că „a eșua înseamnă să nu faci ceea ce vrei”. Să nu te temi niciodată să faci ceea ce iubești, ceea ce îți place. Sunt oameni care mereu vor vedea paiul din ochiul altora, când, de fapt, retina le este atacată de o bârnă. Și, oamenilor, iubiți până la epuizare, că zicea și Femeia minune, „numai iubirea poate salva omenirea”. Restul e tăcere și destin.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)