Interviu cu Andrei Crăciun, autorul cărții „Poezii pentru acea necunoscută”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Andrei Crăciun: Sunt Andrei Crăciun, deși în fiecare zi, ba chiar de mai multe ori pe zi, aș vrea să fiu altcineva. Uneori, aș vrea să fiu scriitoarea Aglaja Veteranyi. Dar cel mai des îmi doresc să fi avut destinul unui maestru internațional de șah. Am jucat șah, am jucat binișor, dar nu strălucit, așa că m-am mulțumit să fiu, totuși, ziarist, și, uneori, să scriu cărți. Până la urmă nu e așa de rău: jurnalismul e cea mai frumoasă meserie din lume, deși plătesc destul de scump libertatea de a fi un ziarist liber. Sunt un om sărac și, în același timp, foarte bogat. Dacă vreți să aflați lucruri despre mine, puteți să mă citiți. Am scris, și scriu încă, în zeci de publicații din țara noastră. Nu sunt de neaflat.

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

A.C. Pasiunea pentru scris a decurs în viața mea din pasiunea pentru citit. Nu am fost un copil foarte înzestrat pentru jocurile copilăriei, care – la sfârșitul anilor `80, pe vremea mea, așadar – erau și destul de solicitante fizic. În plus, mai sunt și leneș. Și mai sunt și solitar. Am un temperament melancolic. Era inevitabil să ajung să citesc, mai ales că aveam și o bibliotecă bună acasă.

Ai mei sunt profesori de matematică. Am trăit printre culegeri de exerciții și probleme, dar tata a cumpărat și enorm de multă beletristică, iar mama m-a învățat să citesc, și încă mă învață. Am citit prima carte la șase ani, și primul Dostoieveski pe la treisprezece, înainte de timp. Și au mai fost și ziarele, pe care niciodată nu le-am pus mai prejos decât cărțile. Ziarele au fost – și vor fi mereu – marea mea pasiune. Vor fi așa, chiar și după ce nu se vor mai tipări.

E.I.Citești mult și dacă da, cine sunt autorii tai preferați?

A.C. Da. Încerc să citesc zilnic. Mi-am redus doza de la două sute la o sută de pagini, pentru că sunt foarte ocupat, dar încerc să citesc zilnic.

Citesc mult și fiindcă țin rubrici de carte, fără să fiu critic, pentru că nu am studii de specialitate (am altele, am școală multă în spate). Nu îmi place meseria de critic literar. Dacă nu găsesc nimic bun sau nimic frumos de povestit despre o carte, o tac.

Autorii mei preferați sunt Radu Cosașu, Ion Luca Caragiale, Ernesto Sabato, Scott Fitzgerald, Andrei Platonov, Isaac Babel, Bolano, Sartre, Camus, și mulți alții. Acum îl citesc (din nou) pe Andrei Makine, și devine și el autorul meu preferat.

E.I. Crezi că titlul este important pentru impactul cărții?

A.C. Cred că totul e important și, în egală măsură, totul e lipsit de gravitatea cu care înconjurăm noi lucrurile. Îmi plac titlurile scurte, dintr-un singur cuvânt, pe cât posibil articulat.

Am o serie de publicistică – Baricadele (care a debutat la Humanitas, în 2014, a continuat la Herg Benet în 2015, și din acest an vreau să o mut la Hyperliteratura, un proiect pe care îl respect, pentru că este curajos).

Tot în acest an o să îmi apară, sper – la Herg Benet – o carte de proze scurte intitulată Îndurabile. Inițial, o numisem Povestiri din timpuri îndurabile.

Prietenul meu Radu Cosașu, omul pe care îl admir cel mai mult, care câteodată îmi citește cărțile, ba chiar și gândurile, înaintea tuturor mi-a spus să rămân la un singur cuvânt: Îndurabile. Mi s-a părut o idee bună, rezumă foarte bine ce am vrut eu să fac în aceste nuvele.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

Îndurabile e un cuvânt care cred că îmi va supraviețui și pe care sper să îl pot impune în literatura romănă, deși nu mă preocupă prea mult postumitatea.

Cel mai important este, totuși, conținutul unei cărți. Nu judec nicio carte după titlu sau după copertă (am o problemă și cu coperțile propriilor cărți, de ce să nu îți spun adevărul).

Uite, în Îndurabile scriu exact așa cum văd eu literatura, acum, la treizeci și trei de ani. Sunt mulțumit de această lucrare, și eu sunt foarte greu de mulțumit.

Pentru mine, și nu caut să impun nimănui punctul meu de vedere, literatura este o sumă de fragmente, de secvențe, de fotografii.

Asta fac în prozele mele: fotografiez oameni într-un moment al vieții lor. Toți trăim clipe care vin din altă parte decât din realitate, și care – peste timp – ne tot obsedează.

Îmi povestea un prieten deunăzi o întâmplare petrecută într-o cârciumă din Bulgaria. Viața lui era senină, iubea și era iubit, își avea camarazii alături, trăia un moment indiscutabil bun. Și apoi o vede pe această chelneriță foarte tânără și foarte frumoasă și realizează, plecând din cârciumă, că nu o va mai vedea niciodată. Nu va mai fi niciodată clipa aceea. Ea a fost atunci și acolo, și, din acel moment, totul, viața, va merge în jos. A avut, desigur, dreptate.

Desigur, mi-am făcut o mică faimă, pe care de asemenea nu am căutat-o, de autor care își ucide cu voluptate personajele. Mi se pare firesc. Totul trebuie să moară. E prima lege chiar și la bunul Dumnezeu, nu? E, de altfel, singura lege universală justă. Totul moare.

Uite, apropo de moarte, mai lucrez la ceva ce poate să fie un roman sau poate să nu fie nimic. Am titlul deja. Se va numi Duminica mohorâtă. I l-am promis, de asemenea, editurii Hyperliteratura. E despre muzică și sinucideri.

I.E. Ai citit o carte care să te inspire să scrii?

A.C. Da. Am scris o altă carte care vă apărea în acest an la Editura Polirom. Nu mă întreba ce este, pentru că nu știu să îți spun. Nu e roman, nu e nici nuvelă. E o carte scrisă într-o singură frază, intenționat hrabaliană, căci Bohumil Hrabal este și el cel mai bun scriitor din viața mea. Am scris-o pentru că mi-a plăcut atât de mult Lecții de dans pentru vârstnici și avansați a domnului Hrabal, atât de mult încât am vrut să fac și eu un exercițiu de stil asemănător, să văd dacă pot povesti ceva într-o singură frază. Așa că mi-am povestit – ficționalizând-o puternic – copilăria dintr-un oraș monoindustrial care depindea de o fabrică de armament. Era, cred, momentul acum să recuperez copilăria noastră, a celor de treizeci-și-un-pic. Am încercat, măcar.

Următoarea carte, în care voi vorbi despre adolescență, va fi scrisă, cumva, ca Dulcele Bar, excepționalele memorii ale lui J.R. Moehringer. Pentru că și Moehringer este cel mai bun scriitor din viața mea. Desigur, eu o voi scrie cu mai puțin talent. Dar nu cu mai puțină dăruire.

Și mi-a mai plăcut mult Ali Eskandarian, un iranian mort tânăr. Are un roman magnific: Anii de Aur. Și ca el aș vrea să scriu – despre tinerețe.

Și, în același timp, vreau să scriu numai și numai ca mine. Dar eu, și o spun răspicat, cred în modele, în exemple, în căi de urmat. Ceea ce nu înseamnă că nu experimentez.

Scriu (vezi cât scriu?, poate prea mult!) și o carte-experiment, care nu seamănă cu nimic din ce am citit, dar e prematur să îți vorbesc despre destinul ei. Nu s-a născut.

E.I. Ce ne poți spune despre cartea „Poezii pentru acea necunoscută”?

A.C. Eu, la bază, sunt poet minor. Prietenii mei îmi spun în bătaie de joc Poetul. Nu mă pot supăra pe ei. Sunt esenian.

Am scris pe la douăzeci de ani o carte – Dumnezeu descompus. O poezie proastă, înfiorătoare, dar îngrozitor de sinceră.

Poezii pentru acea necunoscută e a doua mea carte de poezii, dar nu ultima. Am mai terminat una – Toată poezia lumii, pe care aș vrea să o public în toamnă. Asta e o carte de geopoetică, dacă îndurați termenul. Eu, ziarist fiind, am mai călătorit și tot pământul, din Cuba până în China și din China până în Chile și din Chile până în Transnistria.

În toate orașele care mi-au plăcut (sunt, definitiv, un citadin), am scris câteo poezie despre sufletul acelor locuri. Așa că am poezii despre Lisabona, Berlin, Minsk, Barcelona sau Moscova. E o carte la care țin enorm. Ea se va publica, cu siguranță, mă voi lupta cu viața ca să o văd publicată.

E.I. Ce te-a inspirat atunci când ai scris această carte?

A.C. Poezii pentru acea necunoscută, căci despre ea m-ați întrebat, e o carte scrisă la o răscruce. Viața m-a inspirat. Viața oamenilor, viața adevărată, mă inspiră mereu. Științifico-fantasticul nu e pentru mine. Îmi câștig pâinea ca reporter de presă scrisă. Am nevoie de realitatea imediată.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

A.C. Nu îmi permit luxul de a scrie doar sub inspirație, deși mi-l doresc. Cine nu și-l dorește? Dar scriu zilnic, fiindcă din asta trăiesc. Și, ca să vedeți că nu mă potolesc, intenționez să-mi antologhez și reportajele și portretele (cele mai multe le-am scris cu colegul și prietenul Vlad Stoicescu, așadar nu vor fi niște lucrări de autor, îmi plac și dueturile, au farmecul lor). Așa consider.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

A.C. Mai anunț eu pe pagina mea de facebook ce mai fac. Pun și linkuri la articole, dar dacă nu vor să intre pe facebook să cumpere revista Unica, să intre pe site-ul www.catchy.ro, pe www.harfa.ro, pe www.dela0.ro, să cumpere ziarele Gazeta sporturilor și România liberă și săptămânalul Suplimentul de Cultură, să intre pe www.viitorulromaniei.ro, și pe www.uniter.ro și pe www.fnt.ro și pe www.ziarulmetropolis.ro și pe www.andreicraciun.eu, unde îmi arhivez munca, și unde, dacă doresc, pot să doneze pentru libertatea presei care sunt.

Când au început să moară ziarele (am scris opt ani la cotidian, patru la Evenimentul zilei și patru la Adevărul), mi-am dat seama că, deși ele mor, eu vreau să trăiesc, așa că nu am avut altă șansă decât să devin eu însumi un fel de ziar (ba chiar și radio și televiziune).

Am spus, mi-am câștigat cu mari sacrificii această libertate și, în locurile unde am mai condus lucruri prin presă, am câștigat această libertate și pentru alții. Au trăit ani de zile din ea și au ajuns gazetari mai buni decât mine, și sunt foarte mândru și fericit că am putut să las această moștenire, pe care o pun deasupra textelor personale.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

A.C. Să citească, să gândească. Mereu cu inima și cu capul lor. Și să creadă în Internaționala Oamenilor Buni de pe Planeta Pământ, fiindcă ea există. Să fie oameni. Orice altceva e prea puțin.

 

Dacă îți plac articolele noastre încurajează-ne cu un share :)

Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)