Interviu cu Ciprian Mitoceanu, autorul cărții „Amendamentul Dawson”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Ciprian Mitoceanu: Mai există şi astfel de persoane?! (râde). Mda, mi-ar plăcea să fiu acel scriitor care nu mai are nevoie de o prezentare, dar deocamdată trebuie să-mi asum şi corvada asta.

Am apărut în această lume cu mai bine de patruzeci de ani în urmă, la Suceava, dar cea mai mare parte a vieţii mi-am petrecut-o în judeţul Botoşani, unde pendulez între reşedinţa judeţului şi Mileanca, o localitate unde lucrez ca profesor de istorie-geografie.

Sunt pasionat de literatură – nici nu se putea altfel, bănuiesc – şi-mi place să călătoresc, prin urmare în vacanţe sunt cam greu de găsit. În rest, ce să mai spun? Indiferent ce aş zice, contează mult mai puţin decât ceea ce scriu. Iar eu scriu thriller, SF, horror, fantasy şi alte câteva mărunţişuri, după cum binevoieşte Inspiraţia, acest oaspete capricios şi care uneori se lasă aşteptat.

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

C.M. Pasiunea pentru scris a apărut, în principal, datorită nemulţumirilor pe care le încercam ca cititor. În perioada copilăriei mele oferta de carte din zonă nu era prea grozavă. Biblioteca locală, aflată în grija celebrului Ţurcanaşu Gheorghe (o celebritate pe plan local, mai exact) era tot timpul închisă, inaccesibilă cititorilor. Şi trebuie să admit că în acele vremuri se citea foarte mult.

Părinţii îmi cumpărau cărţi, mai făceam schimb de romane cu colegii, dar tot nu aveam suficient material.

Mai erau şi finalurile lacrimogene ce se doreau a fi moralizatoare și care nu mă prea mulţumeau. Am mai pomenit despre „Puiul” lui Alexandru Brătescu-Voineşti. Sau despre „Fetiţa cu chibriturile”. Nu erau genul de lecturi potrivite pentru copii dar pe atunci ni se băgau pe gât încă de la grădiniţă. Nu era plăcut de lecturat aşa ceva.

Sau mai erau acele povestiri în care, indiferent ce se întâmpla, apărea pionierul sau UTC-istul care, însufleţit de indicaţiile partidului şi gargara comunistă, devenea erou. Dacă îl pândea impasul se apuca de cravata cu tricolor şi găsea resursele necesare pentru a face faţă oricăror provocări. Şi, desigur, pentru a ieşi învingător în întrecerea socialistă. Astfel de lecturi mă deprimau, nu mă îmbogăţeau cu nimic, din niciun punct de vedere.

Prin urmare a apărut nevoia (firească, spun eu) de a-mi croi lecturi care să mă mulţumească. Lecturi cu finalul pe care îl doream eu şi nu care îmi era impus – dacă nu de un scriitor sadic – cel puţin de un politruc zelos, care a considerat că, la o anume vârstă, trebuie să aflu cum anume i-a mâncat cumătrul lup iezii caprei, cum a făcut graffiti pe pereţi cu sângele acestora şi le-a pus capetele rânjite în fereastră.

La început modificam finalul poveştilor nefericite, crezând că dacă fac asta se schimbă şi soarta personajelor. Apoi am început să creez propriile mele romane. Exact! Am început cu romanul.

După 1990 am avut speranţe mari legate de calitatea literaturii autohtone care, lipsite de cenzura comunistă, avea ocazia să înflorească, să recupereze decalajul faţă de literatura anglo-saxonă. N-a fost să fie. La fel cum şi calitatea literaturii importate lasă de dorit din multe privinţe.

Dar, în ceea ce mă priveşte, „răul” fusese deja făcut. Odată ce am dorit să devin scriitor nu prea am mai putut să mă opresc. Şi nici măcar nu mi-am dorit.

E.I. Ce ne poți spune despre cartea „Amendamentul Dawson”?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

C.M. Sincer să fiu, aş prefera să-i las pe alţii să vorbească despre carte. Eu unul am scris-o, asta era datoria mea, acum este disponibilă celor care o pot aprecia la adevărata valoare şi anume cititorilor. Părerea lor contează mai mult decât a mea.

Totuşi, pentru a nu lăsa întrebarea fără răspuns pot spune că este o carte care m-a surprins. Atunci când am scris-o nici măcar o clipă nu m-am aşteptat la reacţii atât de profunde şi la asocierea cu ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în politica românească. Şi nu numai, dar să ne limităm la meleagurile mioritice. Pentru că aici trăim. Deocamdată…

E o carte ce prezintă bătălia dintre om şi sistem cu morala lipsită de optimism că, dacă cetăţeanul este lăsat la discreţia sistemului, nu are nicio şansă. Lupta cu sistemul ne priveşte pe toţi.

E.I. Care este cel mai important lucru la o carte, în opinia ta?

C.M. Stephen King a spus, de câte ori a avut ocazia – şi având în vedere notorietatea de care se bucură  a tot avut astfel de ocazii – că povestea contează, nu cel care o spune.

Personal, deşi îl admir foarte mult, nu pot fi de acord cu asta. Din punctul meu de vedere contează cum anume este spusă povestea. Contează mai mult decât povestea ca atare. Sacul cu poveşti, cu idei absolut geniale şi noi s-a cam epuizat. E destul de dificil să vii cu idei absolut noi în literatură. De aceea e important cum spui povestea şi nu povestea ca atare care, să-mi fie iertat, a cam fost spusă până acum, doar că într-o altă formă şi într-un alt decor, cu alţi protagonişti.

Există oameni – nu neapărat scriitori, din păcate – care reuşesc să-ţi capteze atenţia ore în şir vorbind despre lucruri absolut banale, la fel cum există scriitori – să le spun aşa – publicaţi care nu reuşesc să facă mare lucru cu o idee bună. Au o exprimare aşa de dificilă, de rigidă, de încărcată, încât efectiv nu-i poţi citi. Bine, trebuie să avem în vedere şi diversitatea gusturilor cititorilor, dar uneori cred că publicitatea a transformat nişte neaveniţi în scriitori, altfel nu-mi explic cum au ocupat o cotă importantă din piaţa cărţii indivizi despre care toată lumea spune că scriu groaznic.

Povestea, indiferent care este, trebuie spusă frumos. Asta face diferenţa dintre scriitor şi un individ publicat. Asta caut eu în orice carte. O poveste frumoasă, bine spusă.

E.I. Dacă ai avea posibilitatea de a rescrie oricare dintre cărțile tale, pe care ai alege-o și de ce?

C.M. Deocamdată nu mi-am pus problema asta. Cel puţin nu direct. Asta deoarece am încă mult de scris şi, în consecinţă, nu prea multe resurse cronologice pe care să le direcţionez către rescris.

Totuşi, mi s-a întâmplat. Volumul doi al seriei „Predestinare genetică” a suferit modificări destul de serioase după o discuţie cu editorul Andreea Sterea. Dedicaţia de pe prima pagină spune multe despre acel episod. Dar în rest… Chiar nu mă bântuie fantoma rescrisului.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

C.M. O întrebare incomodă, trebuie să recunosc. Asta pentru că răspunsul, indiferent cum ar fi formulat, conţine o generoasă doză de subiectivism.

Normal, stilul meu este cel mai tare… Dacă nu aş avea sămânţa asta de narcisism în cap nu aş mai scrie şi aş prefera să-i citesc pe acei scriitori care reuşesc să mă impresioneze cu adevărat. Sunt destul de puţini, în România de astăzi. Oliviu Crâznic, Şerban Mazilu, Marian Coman, Dario Pecarov, Ana Maria Negrilă…

Personal îmi doresc de la cititor aceleaşi emoţii pe care le aştept eu de la ceea ce citesc. Ca cititor sunt cel mai aspru critic.

Asta îmi doresc. În condiţiile în care – la noi încă nu a apărut sistemul – în vest scriitorul este plătit la cuvânt. Cu cât bagă mai multe cuvinte, cu atât e plătit mai bine. O abordare complet greşită, care face să crească volumul cărţii în dauna conţinutului de calitate. Eu vreau doar calitate de la cărţile mele deşi, trebuie să admit, faţă de perioada de început, au cam început să crească în dimensiune.

E.I. Lucrezi la o carte nouă? O să ne surprinzi cu o carte nouă?

C.M. Tot timpul lucrez la o nouă carte… Din păcate am destul de multe probleme legate de finalizarea proiectelor începute. Dacă am ceva nemulţumiri legate de felul cum merge acţiunea sau nu găsesc un final care să mă mulţumească abandonez proiectul respectiv fără niciun fel de regrete. Dacă nu-mi place mie ceva nu dau mai departe. Nu termin o carte doar de dragul de a o termina sau pentru că mă presează editorul.

Cât priveşte surprinsul… Să spunem că în viitorul nu prea îndepărtat va apărea o carte cam atipică pentru ceea ce am scris până acum. Un ghid de supravieţuire pentru profesorii debutanţi. Genul de carte care nu se vrea în niciun caz  ştiinţifică dar care poate constitui un preţios ajutor pentru cei aflaţi în primul an la catedră.

Mai există o carte ce descrie ultima aventură a lui Făt-Frumos. Un erou împotriva căruia, de ceva vreme, am un ghimpe.

Și mai am un băiat pe nume Sidney vrea foarte tare să facă cunoștință cu publicul pasionat de literatură SF și fantasy.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

C.M. Da, am tabieturile mele când vine vorba despre scris. Deşi, dacă ar depinde numai de mine, adică dacă aş fi scriitor cu normă întreagă şi nu aş mai depinde şi de serviciu, obiceiurile mele ar fi altele.

Pot scrie oricât şi oriunde, la orice oră din zi şi în noapte, dar deocamdată scriu doar dimineaţa şi seara. Dimineaţa, la prima oră, asta însemnând undeva în jurul orei cinci. Elanul mă ţine cam până la ora şapte după care, indiferent cât de inspirat sunt, trebuie să las scrisul baltă şi să mă pregătesc pentru serviciu.

Seara îmi aduc aminte că sunt scriitor cam pe la ora zece. Şi scriu mult după miezul nopţii. Uneori mă trimit singur la culcare pentru că mă aşteaptă activitatea de a doua zi deşi cele mai bune pagini le scriu noaptea. E linişte totală şi nu mă perturbă absolut nimic.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

C.M. Activitatea mea e destul de transparentă pe blogul meu. Mi-aş dori să fiu mai prezent dar din păcate nu prea am timp. Să sperăm că, după ce voi trece la profesionişti, mă voi dedica doar scrisului şi relaţiei cu cititorii. Însă în România acest lucru, dacă nu e total imposibil, cel puţin e foarte dificil. Cărţile pot fi cumpărate în principal de la cruxed.ro. În anumite perioade şi circumstanţe pot fi livrate şi cu autograful de rigoare…

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

C.M. Vă mulţumesc că-mi permiteţi să exist, dragilor. Fără cititori nu ar mai exista scriitori. Citiţi! Nu are cum să dăuneze!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)