Interviu cu Dan Ciupureanu, autorul romanului „Omar și diavolii”

Istrate Emanuela: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Dan Ciupureanu: Mă numesc Dan Ciupureanu, locuiesc în Franța de aproape zece ani și-am publicat două volume de poezie în România, unul în Franța, iar de curând romanul “Omar și diavolii” la editura Polirom.

I.E. Când ți-ai dat seama că vrei sa fii scriitor?

D.C. După ce-am citit “Maestrul și Margareta”, deși mai scrisesem câte ceva.

I.E.  Ce te inspiră să scrii?

D.C. Nu am o rețetă după care mă inspir, însă de-a lungul timpului tristețea este cea care m-a împins să scriu, stresul, dorința de-a fi bine prin această terapie, scrisul.

I.E. Ce ne poți spune despre cartea „Omar și diavolii” ?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

D.C. Este primul meu roman, la care, ca orice debutant, țin foarte mult.

I.E. Ce te-a inspirat atunci când ai scris această carte?

D.C. Probabil boala mamei, poveștile auzite de-a lungul timpului, moartea fratelui meu și ambiția de-a scrie proză.

I.E.  Ai citit o carte care să te inspire să scrii?

D.C. Da, mai multe de Daniil Harms, “Moscova-Petușki” a lui Venedikt Erofeev, “Maestrul și Margareta”, “Nouă povestiri” a lui Salinger.

I.E. Cum te-ai simțit atunci când ai publicat prima carte?

D.C. Aproape la fel ca atunci când s-a născut fetița mea, Alexandra, diferența cunoscându-se abia după un timp, când nu prea m-am mai gândit la prima carte.

I.E.  Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

D.C. Depinde ce scrii, de exemplu, eu nu  am făcut cercetări pentru nicio carte pe care am scris-o, însă am citit în paralel, pot spune, cărți extraordinare.

I.E. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

D.C. În general pe facebook “Dan Ciupureanu”. În afară de prima mea carte de poezie care nu prea se găsește, a doua, “Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr.2” la Tracus Arte și romanul, la Polirom, se găsesc cam la toate librăriile online și la Cărturești, Humanitas și câte-or mai fi – sunt cam peste tot.

I.E. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

D.C. Vă doresc lecturi frumoase și vă mulțumesc!

Dacă îți plac articolele noastre încurajează-ne cu un share :)

Câștigă cartea săptămânii
Peste 5000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)