Interviu cu echipa Cartepedia – o echipă de oameni de carte și librari

Echipa GoodRead: Cum a luat naștere proiectul Cartepedia?

Echipa Cartepedia: Cărțile fac parte din viața noastră cotidiană. Le întâlnim la tot pasul, dar parcă din ce în ce mai puțin acolo unde trebuie. Am dorit să le aducem pe toate într-un singur loc, astfel încât cititorii să nu se mai întâlnească cu ele doar din pură întâmplare. Am format o echipă de oameni de carte și librari pasionați, astfel a apărut Cartepedia – librărie online, platformă de recenzii și discuții. Sunt 3 ani în care nu ne-am abătut de la acest scop și nu ne vom schimba. Dacă ne uităm în jur, sunt multe librării online în care găsești și cărți. Ei bine, pe Cartepedia găsești doar cărți. Deci o librărie în toată puterea și sensul cuvântului.   

 G.R. Care este cel mai mare vis al vostru referitor la acest proiect?

CARTEPEDIA: Noi nu vrem doar să vindem cărţi, mai important ni se pare să construim o comunitate bazată pe valori recunoscute, pe experienţa echipei noastre și pe contribuţiile, iată, foarte numeroase ale cititorilor noștri. De aici și sufixul, „pedia” din Cartepedia. E dezideratul nostru de a oferi expertiza câștigată în timp de librarii noștri, de a ne „forma” (de la grecescul paideia) alături de clienții pasionați de lectură, savurând cele mai bune cărţi și aflând totul despre destinul și tribulaţiile celor care le-au scris. Pe scurt, ne dorim să devenim un adevărat reper al pasionaților de lectură.

G.R. Numiți una dintre cele mai frumoase experiențe avute de când s-a înființat Cartepedia.

CARTEPEDIA: Una dintre cele mai frumoase experiențe de până acum este recenta seria de interviuri „Povești livrești”. Prin ea, ne propunem să promovăm și mai mult cărțile, scriitorii români, precum și alte personalități de referință din domeniul literar. Ne bucură de fiecare dată când îi cunoaștem personal și când ne permit să pășim în universul lor livresc. Interviurile sunt postate pe contul nostru oficial de Youtube , precum și pe pagina noastră de Facebook.

G.R. Cum decurge o zi normală pentru echipa Cartepedia?

CARTEPEDIA: Venim dimineața la birou, ne bem cafeaua, citim care sunt noutățile din lumea cărților și ne punem pe treabă. Lucrăm la newsletter, creăm conținut, gândim promoții cât mai interesante, discutăm recomandările de carte, fotografiem cele mai noi cărți, luăm interviuri, pregătim comenzile pentru livrare, vorbim la telefon cu clienții noștri, răspundem la mail-urile primite de la clienți sau de la parteneri și muuulte altele. Din când în când luăm o pauză de lectură )). Aproape nicio zi nu seamănă cu alta, iar atunci când ajung la noi cele mai recente cărți, ne bucurăm ca niște copii.

G.R. Vă rog să ne descrieți în câteva cuvinte membrii importanți ai echipei Cartepedia.

CARTEPEDIA: Credem în oameni care formează echipe și în filosofia de a învăța unii de la alții în permanență. Tocmai de aceea, cu toții aducem plus valoare în ceea ce facem. Fiecare e special în felul lui, are propriile hobby-uri și visuri, însă ce e important de știut despre noi e că fiecare e un cititor împătimit. Pasiunea pentru lectură și pentru cărți ne-a adus împreună, iar când lucrăm cot la cot, reușim să folosim acest entuziasm în folosul clienților noștri.

Să ne prezentăm succint:

Alina este managerul de achiziții și vânzări. Are o experiență îndelungată în domeniul de carte și știe tot ce mișcă în această zonă.

Iulia asigură întregul marketing. Ea a pornit seria de interviuri „Povești Livrești” și ține legătura cu toți scriitorii pe care îi intervievăm. În timpul liber, Iulia face lucruri handmade tare frumoase.

Subsemnata, Andreea, e cea care se ocupă de social media și care mărește cercul de prieteni Cartepedia cu toți partenerii din această zonă și din blogging. Timpul liber mi-l împart între citit, fotografiat și, din când în când, ilustrând.

Mihai este cel care coordonează întregul proiect, stabilește direcțiile campaniilor și se ocupă ca toate lucrurile să meargă așa cum ne dorim.

Elena, Raluca și Evelina sunt colegele din prima linie. Ele țin legătura cu clienții și asigură întregul proces operațional și logistic. Ele împachetează cărțile și trimit coletele cu bucurie spre cititori.

Cele mai faine recomandări de carte și recenzii sunt făcute de librarii Valentin, Andrei, Roxana sau Vlad.

Acum suntem noi. Bineînțeles, cei mai importanți sunt cei care au înființat Cartepedia, precum și cei care au fost alături de noi pe parcursul acestor frumoși 3 ani.

G.R. Aveți un gen literar preferat pe care încercați să îl promovați mai mult?

CARTEPEDIA: Ne place sa redefinim priorităţile de lectură atunci când este nevoie. Considerăm importantă istoria, arta, filosofia sau cărțile de parenting. Însă, la noi, fiecare carte are omul ei. Deci încercăm constant să ne cunoaștem cititorii și să aflăm care sunt preferințele lor, astfel încât să le facem cele mai bune recomandări. Cărțile pentru copii sunt de asemenea preferate pentru că, nu-i așa, prima dragoste nu se uită ). Nu înseamnă în niciun caz că ignorăm celelalte genuri literare.

G.R. Pe lângă atâta muncă, aveți timp să citiți?

CARTEPEDIA: Auzim deseori replica: „nu prea am timp de citit”. Noi am avut la un moment dat o serie de tricouri cu mesajul „Nu am timp, pentru că citesc!” deci răspunsul la întrebare este: da, da, da. Avem un coleg care spune „Așa cum unora le place mâncarea, mie îmi place să citesc.” Și este foarte disciplinat, mănâncă de minim 3 ori pe zi )). Nu îi vom da numele pentru că este modest, dar îl puteți găsi pe Cartepedia, printre librarii care fac recenzii.

G.R. Știm că anul acesta împliniți trei ani de activitate, cum o să sărbătoriți acest eveniment?

CARTEPEDIA: Evident, cu o petrecere! I-am spus Books Party și va dura trei zile și trei nopți așa cum se întâmplă în basme. Cadourile deja le-am primit așa că, de ziua noastră, oferim noi cadouri: toți clienții primesc un minunat set de coastere branduit cu cele mai frumoase citate și livrăm toate comenzile gratuit. Din partea casei oferim reduceri care să mărească apetitul de lectură. Avem un adevărat ospăț literar. Mai mult de atât, avem numeroase concursuri pregătite împreună cu partenerii și colaboratorii noștri. Urmează să derulăm și o campanie de promovare a lecturii. Stați pe aproape!

G.R. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

CARTEPEDIA: Citiți, citiți, citiți! Citiți tot ce vă face cu ochiul, tot ce vă pică in mână: cărți felurite, volume de poezie, proză scurtă, SF-uri, romane, memorii, educație financiară, orice. Hrăniți adevărata pasiunea cât se poate de mult!

Și nu uitați că librarii noștri sunt întotdeauna pe Cartepedia. Vă stau la dispoziţie cu recenzii la cele mai noi apariţii sau recomandări pentru cele mai diverse ocazii care să vă îndrume pe drumul de ieșire din labirintul opţiunilor de lectură.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)