Interviu cu Ioana-Cristina Teodorescu, autoare cărții „Despre sex, dragoste și alte vicii”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Ioana-Cristina Teodorescu: Desigur. Din seria de „date tehnice”, pot aminti următoarele: am 28 de ani, am terminat facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, secția Jurnalism și un program de masterat în eMedia, sunt din Pitești, însă am fost adoptată de Cluj în urmă cu 10 ani, am lansat până acum două volume de poezie – „Aripi de sticlă” la editura EuroGRAPH din Cluj-Napoca și „Despre sex, dragoste și alte vicii”, la editura Karth (imprint Herg Benet) din București și lucrez în prezent la o a treia carte – de această dată proză.

În seria de spicuiri ceva mai interesante, însă, s-ar încadra faptul că am o fetiță de 5 săptămâni pe nume Ingrid, despre care am speranța că va ajunge să reprezinte cea mai mare realizare a mea, mi-am găsit sufletul pereche fără să cred în existența unui astfel de ideal romantic, nu mi-aș putea închipui viața fără scris, sunt veșnic îndrăgostită, sunt pasionată de voluntariat și tatuaje, consider că dragostea și prietenia sunt două dintre adevăratele forme de artă primordială, cred în puterea neasemuită a cuvintelor și în frumusețea fiecărui om în parte și detest orice formă de discriminare și abuz de putere (de care, din păcate, avem parte tot mai des – dar ne-am „obișnuit”, așa-i?). Și sper – am fost întotdeauna foarte bună la asta.

Sper că vom învăța într-o zi să ne dezvățăm. Și că ne vom dezobișnui de la a ne mai obișnui cu fiecare situație în care suntem aruncați, pe care nu am ales-o pentru noi înșine. Să ne revoltăm, să ne contrariem, să ne responsabilizăm, să ne regăsim respectul față de noi înșine – asta sper!

Nu îmi voi cere scuze că am făcut din acest prim răspuns un manifest, fiindcă așa am simțit. La urma urmei, m-ați întrebat despre mine; iar eu asta sunt. Sper că are sens.

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

I.C.T. Aveam vreo 12 ani, eram cu mama pe o terasă și țin minte că mâncam un profiterol, când în dreptul mesei s-a oprit un domn destul de în vârstă (ori cel puțin așa îl percepeam pe-atunci – cred că oricine peste 30 de ani era bătrân) care vindea cărți de poezie. Toate erau ale lui – creație proprie – semnate Gheorghe Blăjan. MARELE Gheorghe Blăjan, dacă ar fi să mă întrebi acum.

I-am cerut mamei să îmi cumpere una – „Adevărul strict secret” – și cu gestul ăsta, am făcut trei oameni fericiți. Iar după ce am terminat de parcurs, aproape pe nerăsuflate, poeziile din cartea aceasta minunată care nu a devenit niciodată celebră, am simțit că pot scrie. Că vreau să fac asta, că simt și trebuie să o fac! Și de aici am început, apoi totul a evoluat natural. Cert e că și până la momentul acesta, nu am citit multe scrieri mai puternice ca aceea, cumpărată de pe o terasă, în schimbul unui preț absolut derizoriu. Și îmi pare rău că nu am avut pe-atunci inspirația de a goli tot conținutul plasei pe care autorul o purta demn printre mese pline de oameni sceptici, total străini de opera sa.

Acum, chiar dacă nu se găsește nimic despre asta pe Google și nu am reușit să aflu niciodată mai multe despre autor, cartea lui ocupă un loc de mare cinste în biblioteca mea, o recomand și o recitesc, la rândul meu, cu mare bucurie, oricând. Mi-ar fi plăcut să poată ști asta. Mi-ar fi plăcut să-i pot spune câtă inspirație a insuflat cuiva prin simpla sa pasiune. În lipsa acestor variante, însă, îl amintesc ori de câte ori am ocazia și sper că poezia mea va ajunge într-o zi la fel de dreaptă.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

E.I. Citești mult și dacă da, cine sunt autorii tai preferați?

I.C.T. Trebuie să recunosc, nu mai citesc în această perioadă la fel de mult cum obișnuiam să o fac, nici la fel de mult cum mi-aș dori. Pe lângă poetul Gheorghe Blăjan a cărui poveste am spus-o mai sus, scriitorul meu preferat mult mai celebru este Chuck Palahniuk, însă mă bucur oricând să citesc ceva de Bret Easton Ellis, Claire Castillon, Virginie Despentes, Simone de Beauvoir. Iar de pe la noi, nu pot rămâne indiferentă stilului poetului Leonard Ancuța. Asta așa, la prima mână. Sunt mai degrabă atrasă de contemporani, după câte se poate remarca. Clasicii au locul lor, bineînțeles, pe care nimeni nu îl contestă. Tocmai de-asta consider că avem nevoie să ne îmbogățim constant și cu altfel de nume.

E.I. Ce ne poți spune despre cartea „Despre sex, dragoste si alte vicii”?

I.C.T. E o carte căreia nu i-a fost menit niciun final fericit, născută din capriciu, incomodă și libertină pe de-o parte, naivă și previzibilă pe de altă parte, ce spune povestea unei forme destul de bolnăvicioase de dragoste neîmpărtășită, aflată în veșnic contratimp. E o filă de jurnal puternic angrenată în prezent, scrisă vulnerabil însă agresiv, din postura victimei ce nu se dorește scăpată. Cred că multă lume se poate regăsi cu ușurință în ea; trăim într-un prezent în care dragostea nu mai e la fel de blajină cum obișnuia să fie, unde abuzul poate îmbrăca mii de forme, unde candoarea și gingășia sunt cuvinte folosite extrem de rar și gesturi aproape imposibil de regăsit, iar oamenii tind să se întâlnească din ce în ce mai des ori prea devreme, ori prea târziu. Iar victimele… victimele deseori ajung complici.

E.I. Crezi că titlul este important pentru impactul cărții?

I.C.T. Desigur. La fel cum e și cu aparențele – ne putem amăgi că nu contează, însă știm bine că o fac. Trebuie să ne asumăm prima impresie lăsată cuiva, indiferent de natura interacțiunii. Nu e vorba de profunzime, evident – mesajul se va lăsa descoperit doar mai târziu, iar titlul este un mijloc mult prea superficial pentru a-l reliefa – însă e vorba despre prima șansă dată unei cărți.

Trebuie să îți transmită ceva, să te identifici cu el, să empatizezi sau să te intrige. Titlul te poate ajuta, ca autor – mai ales ca autor tânăr și (cvasi)necunoscut – să îți stabilești în mod absolut natural un oarecare public-țintă. Atâta vreme cât ai stabilit cui te adresezi, poți face acest lucru cunoscut unui potențial cititor, prin titlul pe care l-ai ales. Dacă se va simți atras de el, va face un prim și absolut esențial pas spre tine – va da o șansă cărții tale! De acolo încolo, nu îți rămâne decât să speri că ai făcut o treabă suficient de bună încât finalul să nu îl găsească dezamăgit. Astfel doar, titlul nu va mai conta data viitoare, fiindcă i-ai câștigat deja încrederea.

E.I. Ai nevoie de un loc special unde să scrii?

I.C.T. O întrebare la care voi răspunde simplu – nu. Pentru mine, acel tip de trăiri compatibile scrisului nu țin de spațiu, ci de context.

E.I. Cum crezi ca stilul tău de a scrie s-a schimbat de-a lungul anilor?

I.C.T. Stilul meu e în continuă schimbare, într-o perpetuă încercare de cizelare. Mai e mult până departe, însă îmi place să cred că încă ne mai creștem unul pe celălalt. Fără doar și poate, s-a maturizat deodată cu mine, până în acest punct, pe măsură ce am devenit mai conștientă, mai curajoasă în exprimare, mai versatilă. Pe măsură ce am învățat că vulnerabilitatea e umanitate, că sinceritatea îți aduce empatie, că te poți bate cu propria fragilitate în piept, atâta vreme cât pregătești o concluzie demnă de împărtășit.

Lumea te va asculta, pentru că ești viu, (tocmai) pentru că ești imperfect, pentru că ești schimbător și supus hazardului, la fel ca ea. Lumea are acum, parcă mai mult decât oricând, nevoie de povești de succes, spuse răspicat. Iar pentru asta poți fi oricum – vulnerabil, fragil, rănit, înfrânt, depășit, labil, distrus, total copleșit– poți fi un exemplu purtând oricare dintre aceste stindarde, fiindcă nu ai fi cu nimic diferit. Iar stilul meu tocmai pe asta se bazează, pe un sentiment straniu, însă natural, de apartenență. Eu sunt la fel ca toți cei care mă citesc – sunt slabă, însă am învățat să nu-mi mai fie frică de nimic din ceea ce simt; sunt întreagă, iar tot ceea ce trăiesc este asumat – acesta ar putea fi un rezumat al stilului pe care nu l-am ales atât cât m-a ales.

E.I. Care a fost momentul în care ai decis să publici prima carte?

I.C.T. Când am simțit că ceva din ce am scris a atins primul om în mod pozitiv.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

Pe Facebook pot lua legătura cu mine oricând, răspund cu mare drag oricui alege să îmi scrie, indiferent de subiect. Cel mai recent volum lansat, „Despre sex, dragoste și alte vicii” se poate achiziționa din rețelele Cărturești și Diverta, de pe site-ul editurii Herg Benet și de pe elefant.ro. Ultimele exemplare din volumul de debut „Aripi de sticlă” mai pot fi găsite doar la mine. Astfel, doritorii îmi pot scrie pe adresa de mail ioanateodorescu2806@gmail.com, pentru un exemplar semnat din oricare dintre cele două cărți lansate până acum. De asemenea, am în plan să lansez în curând și câteva concursuri pe Facebook, prin care acestea să poată ajunge la cât mai mulți din cei care își doresc asta.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

I.C.T. Să nu vă temeți să dați o șansă unor cărți despre care nu ați auzit nimic de la nimeni, semnate de autori care nu vă sunt cunoscuți. Luați-le la reducere, de pe unde le găsiți, citiți-le, acordați-i eventual un feedback autorului. Poate veți avea parte de o surpriză plăcută, contibuind totodată la șansele literaturii de a-și recăpăta, în mod natural, ritmul evolutiv.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)