Interviu cu Iulia Modiga, autoarea cărții „Bagdad”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Iulia Modiga: M-am născut dintr-o mamă ardeleancă și un tată moldovean, ea era femeia munților, el – bărbatul mării. Împreună lucrau în spital, în fiecare seară târzie îi auzeam vorbind la cină despre saloane, inimi și finaluri. Am învățat într-o școală ridicată de străbunicul meu și păstorită de mareșalul Antonescu, am crescut cu program atent verificat de bunicul meu inventator care, duminică de duminică, mă ducea la biserică și apoi în parc, unde mă obliga să îmi înving teama de a mă da în tobogan. Sâmbetele mi le petreceam cu tatăl meu la Patria sau la Scala, unde vedeam filmele care acum se reiau pe programe tv generaliste.

Bunicul s-a dus, părinții au divorțat, am început să vând ziare pe la 15 ani într-o intersecție din Tei ca să îmi pot cumpăra cartele de metrou, cărți și casete cu Nirvana, iar trei ani mai târziu am rămas însărcinată. De-acolo a început tăvălugul. Am absolvit a XII-a cu 9,75 într-un liceu de fițe în care ar fi trebuit să se vorbească mult în franceză, am lucrat pe acoperișul Teatrului Național, am intrat la Sociologie, am descoperit cercetarea de teren, am mers în Republica Moldova și am devenit activistă pentru Unire, cel mai puternic aspect al traiului meu de zi cu zi. M-am specializat prin masterat și doctorat în mișcări sociale, iar acum lucrez ca expert în problematica românilor de pretutindeni. Sunt, în paralel, redactor-șef al publicației de știri online InfoPrut.

 

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

I.M. Imediat după Revoluție, bucătăria noastră s-a umplut de ziare. Toți ai casei se închegau într-o comunitate afectivă care pe mine mă excludea. Nu știam să citesc. Așa că am învățat. Apoi am început să mint, amestecam informații din ziare cu informații din cap. Un prieten de familie i-a sfătuit pe-ai mei să mă redirecționeze: să mint pe hârtie. Așa că am început să scriu.

Pe eticheta primului meu caiet dictando apărea titlul „Oglinda naturii”; din câte îmi amintesc, descriam pisici și alei care căpătau voci. Tot până în școala generală mi-am imaginat o povestire cu un cavaler medieval rătăcit într-o pădure. Nu exista o desfășurare a acțiunii, cavalerul a rămas rătăcit. Într-a IV-a m-au chemat în sala de festivități să îmi iau rămas-bun de la învățătoare în numele tuturor celor din primară. Câțiva au lăcrimat. Apoi s-a mai plâns în cancelarie când într-a VIII-a mi-au citit trei povestiri pe care eu le credeam nuvele, publicate în revista „Examene”, fiecare avea câte un personaj, personajul murea în toate. Consumam Rebreanu la vremea aceea. Tot pe la 14 ani am trimis săptămânal scrisori anonime „de intenție” unui DJ de la un post de radio pirat, de cartier. Tipul le citea în direct, oamenii sunau și încercau să mă identifice.

 

După disoluția familiei, am scris numai confesiuni zilnice, în agende comune, cu colega mea de bancă, a fost un exercițiu bun, onest. Trimiteam și scrisori.

Am început să scriu versuri (naive) în 2006, în urma unui pariu. Prin 2009-2010, am trimis poeme revistei „Stare de urgență”, apoi m-am implicat în culisele Revistei la Plic, atunci am luat contact cu lumea literară din România și Republica Moldova, atunci m-am încăpățânat în a citi cât se poate de multă poezie, multă poezie contemporană. L-am cunoscut pe Dumitru Crudu. L-am cunoscut pe Marius Ianuș. Pe Andrei Gamarț, pe Hose Pablo, pe Răzvan Țupa, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Mihail Vakulovski, Victor Țvetov, Ion Buzu, Ecaterina Bargan, Vadim Vasiliu, Sergiu Terente, Andreea Toma, Alex Tocilescu, Luca Dinulescu și mulți alții.

Am debutat la timp cu „Bagdad” (Ed. Karth, 2015), s-au scris două cronici favorabile despre volum, dar nu știu dacă l-au citit mai mult de 100 de oameni, dintre care câțiva din familie, câțiva din cercul de amici.

Acum încerc să public un volum pe care l-am încheiat în decembrie 2016, „Incendii”. Merge greu. Poezia merge greu în România.

 

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

 

I.M. Fotografiez mesaje anonime de pe zidurile orașelor, oamenii străzii, clădirile lăsate să se stingă. Călătoresc prin Balcani. Organizez acțiuni stradale. Citesc mai mult decât scriu (Slavă Domnului!). Mă interesează iconografia.

 

E.I. Care este filmul tău preferat bazat pe o carte?

 

I.M. „Non ti muovere” („Nu te mișca”), ecranizare din 2004 cu Penelope Cruz, Sergio Castellitto și Claudia Gerini în rolurile principale. Un film și o carte ca un pumn în stomac.

Dar nu doar cartea lui Mazzantini a produs unul dintre filmele mele preferate, ci și romanul lui Philip Roth, „Animal pe moarte”, care a dat „Elegy” (2008), cu Ben Kingsley și aceeași Penelope Cruz, în care mecanismele de supraviețuire se activează în fața unei împletituri de singurătate, bătrânețe și boală.

 

E.I. Te-ai gândit până în prezent să renunți la stilul actual de a scrie?

 

I.M. M-am gândit să mă despart de literatură. Să flirtez numai cu articolele științifice și cu cele de presă. Întrebarea la care nu pot răspunde este „la ce servește ce scriu?”/„cui îi este util?”. Eu nu m-am însoțit cu literatura, avem o relație de la distanță. Încă nu ne cunoaștem într-atât încât să schimbăm ceva radical în raportul nostru.

 

E.I. Ce reprezintă „Bagdad” pentru tine ca scriitoare?

 

I.M. „Bagdad” e starea celui mahmur. După o beție cruntă vrei să te dregi. Apoi să uiți. De multe ori uit că am scris un volum-ruptură. L-am lăsat altora, copil cu tălpi goale, orfan.

 

E.I. Crezi că scrisul te-a schimbat într-un anumit fel?

 

I.M. Nu.

 

E.I. Cine a fost autorul tău preferat în copilărie?

 

I.M. Eram mică și aveam bibliografie obligatorie, reușeam să o evit. Nu am citit „Colț alb”, nu am citit „Cuore. Inimă de copil”, „Fram, ursul polar” sau „Micul prinț”, mă iritau basmele, absența nuanțelor, caietele mele de lecturi se încăpățânau să sintetizeze Turgheniev, Tolstoi, Dostoievski, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Garabet Ibrăileanu, Marin Preda. Probabil că am citit de peste 100 de ori romanul „Lorelei”, în care Luli moare tânără, în urma unei intervenții chirurgicale nereușite, și vol. III din „La Medeleni”, când Olguța crește, află că are cancer și nu mai ajunge la întâlnirea cu Vania, alegând să se sinucidă. Am citit prea devreme ce trebuia să înțeleg mai târziu. Așa că am reluat lecturile grele după 16 ani. M-am aliat cu „Cel mai iubit dintre pământeni”. Pot vorbi mai degrabă despre cărți preferate, decât despre autori preferați în copilărie și adolescență.

 

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

 

I.M. Sunt ușor de reperat pe Facebook, în rețea postez ce fac și ce este de făcut. „Bagdad” poate fi comandat pe site-ul editurii, dar și în alte locșoare online, chiar și sub formă de eBook. Se găsește și în librării centrale, asta dacă nu a fost epuizat stocul (detalii de felul ăsta nu cunosc).

 

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

 

I.M. Salutări și atenție: să nu permitem ca lecturile să se transforme în lup marsupial.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)