Interviu cu Raluca Neagu, autoarea cărții „Unde se termină lumina”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Raluca Neagu: Eu sunt Raluca, am 24 de ani, visez mare parte din timp cu ochii deschiși, îmi doresc să devin terapeut, învăț să accept și să iubesc oamenii necondiționat, îmi plac copiii, mă amuză și mă identific cu ei, scriu când îmi este dat pentru a mă înțelege și a mă vindeca. În rest, principalele lucruri care mă definesc sunt blândețea și stângăcia; ambele mă leagă și mă dezleagă de oameni.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

R.N. Am început să scriu dintr-o joacă prin clasa a 8-a poezie, nu am fost niciodata fanul versurilor, dar devoram literatura de groază, thriller, romane de aventură, erau ieșirea mea asumată din realitate. Prima poezie a fost o melodramă și nu am crezut că voi continua, dar cum pe atunci exista moda site-urilor literare și mi-am dat seama că sunt oameni care iau în serios treaba asta, plus că există o comunitate, mi-am dorit mai mult. Am început să scriu cu strădanie și înverșunare, greșeală de începător, apoi am învățat că poezia apare și dispare din viața mea și tot ce trebuie să fac este să îmi las ferestrele deschise și să o aștept. Momentan, nu mă mai vizitează, dar nu mă pot supăra pe ea din atâta lucru.

E.I. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?

R.N. „Ivan Turbincă”- îmi amintesc vag paginile murdare de dulceață…Am fost așa mândră de mine că știam să citesc încât mă plimbam cu ea prin casă și o citeam de nenumărate ori pe zi, oricui. La un moment dat i-am plictisit pe copiii de pe stradă cu povestea asta, dar a meritat.

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

R.N. Îmi place muzica, apreciez versurile care spun povești, îmi place public-speaking-ul, mi-aș fi dorit să îmblânzesc chitara, dar nu am reușit. Am cântat o vreme, mă mai alint uneori cu un cântec, dar nu am găsit suficientă motivație pentru asta și nici nu am putut să îmi dedic viața muzicii.

E.I. Ce reprezintă “Unde se termină lumina” pentru tine ca scriitoare?

R.N. O carte cadou, primită prin concurs, câștigată pe drept, conține o mulțime de poeme dragi legate de copilărie, familie, adaptare la viața de adult, este practic momentul meu de cotitură, răscrucea. Prin cartea asta pot să mă întorc în timp să mă îmbrățișez. Am crescut cu ajutorul poemelor din interiorul ei.

E.I. Îți mai imaginezi viața fără scris?

R.N. Cum spuneam, nu sunt un scriitor în adevăratul sens al cuvântului, nu am un ritual din a scrie, nici nu ar fi sănătos pentru modul în care funcționez eu… Da, viața fără scris există, are ceva tern, plicticos, seamănă a adult și nu mă mulțumește neapărat, dar sper să găsească poezia mea drumul spre casă.

E.I. Ai scris o carte pe care nu ai publicat-o?

R.N. Am avut o perioadă foarte benefică scrisului și am strâns într-un folder niște poeme numite „poemele ascunse”, dar n-am niciun plan de publicare. Cred ca un poet are nevoie de experiențe, de trăiri noi, trebuie să acumuleze lucruri pe care să le pună într-o carte. Mai am de trăit și respirat până voi considera că sunt pregătită pentru alt volum.

E.I. Ai nevoie de un loc special unde să scrii?

R.N. Nu, am scris și în autobuz și pe stradă și în pat semi-adormită, cred că mă ajută în schimb să fiu singură, să am liniște.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

R.N. Am un blog, totodată mă găsiți pe facebook sau pe site-ul agonia.ro. Cartea mea de debut „unde se termină lumina” a apărut la editura Tracus Arte și o găsiți pe internet cam pe toate site-urile de profil.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

R.N. Vin spre cititorii dumneavoastră cu invitația de a descoperi poezia contemporană, de a avea curiozitatea să citească și ce se mai scrie prin România și să identifice în versuri preocupările, sensibilitățile noilor generații, fără prejudecată. Desigur, în final, câteva versuri pentru mama:

„vinul oraşului are gust metalic
sânge putred
dragostea mamei se împachetează şi se trimite cu autobuzul
nu îmi ajunge

să mănânci tu şi să te îndestulezi mama să creşti cât blocul
să te înalţi cât salcâmul din curte
mama fii semaforul fii colţul de stradă şi momentul crucii făcute cu frică
mama fii lampă aprinsă fii scaunul gol din grădină

te rog devino chipul străinului care mă urmăreşte 
şi murmură
te rog împarte-te şi coase kilometri peste kilometri
(mă simt atât de mă simt atât de)

mama se decojesc pomii se crapă asflatul
şi eu nu-mi mai încap în piele de dor.” (1000 de oameni în jurul meu mă simt atât de)

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)