Literatura de azi- între glasul chemării și pasiune

Glasul chemării versus pasiune. Știu, sunt două cuvinte care, în aparență, par a descrie același lucru, fiind doar o diferență de nuanță, precum cea abia sesizabilă dintre gri deschis și gri închis sau, dacă vreți, precum cea dintre cireașă și vișină. Poate că, într-o anumită conjunctură favorabilă, cele două chiar ar putea fi împletite într-o ademenitoare creație, ceva de genul predestinarea pasiunii sau pasiunea predestinării. În să ar fi ceva forțat, un soi de hibridizare contorsionată.

books

books

Din punctul meu de vedere în literatură glasul chemării și pasiunea sunt două lucruri distincte.

Diferența dintre glasul chemării și pasiune este cam aceeași dintre un scriitor și un povestitor, în ciuda faptului că prima vine din sfera raționalului iar cea de a doua din cea a senzorialului.

Glas al chemării versus pasiune sau scris programatic versus scris pasional? Stăvilar versus șuvoi? Voi ce ați alege?

Scrisul programatic, cult și îndelung șlefuit, nu o să depășească vreodată trotuarul repartizat, acest lucru este observat la Balzac, Hugo, Hardy, Zola și mulți alții. E drept că anumite petece de îndrăzneală mai apa, exemplul cel mai elocvent fiind Maupassant.

Va mai trece totuși ceva vreme până când carapacea va ceda, dând naștere unor scriitori precum D.H: Lawrence, Aldous Hyxley, James Joyce, Faulkner ți mulți alții. Pentru ca mai apoi, scriitori extraordinari, pe care eu mereu am să-i numesc zei indestructibili, precum Henry Miller, Simone de Beauvoir, Dreiser, Steinbeck, Camus, să îmbie cu un soi de libertate a scrisului care însă păstrează esteticul în adâncul esenței sale. Același lucru îl găsim la scriitori precum Cortazar, Nabokov, Vonnegut și Bukowski, acolo unde sinceritatea limbajului abordat, pe care unii, într-un mod absolut eronat, au numit-o vulgaritate sau pornografie, a reușit să lege viziunea realității trecută prin sita scriitorului cu cea a cititorului.

Mai aproape de literatura  din zilelelor noastre, ca timp, nicidecum ca valoare, i-aș menționa pe Alice Munro, Virginie Despentes, Aoibhean Sweeney, Susan Sontag și mulți alții.

Revenind la literatura prezentului, mai precis la cea de la noi, se publică mult și asta datorită, în mare parte, samsarismului practicat de anumite pseudo-edituri de buzunar, apărute dintr-odată, precum ciupercile după ploaie, care, în numele Sfântului Profit, publică oricând și orice, pe banii unor pseudo-scriitori care mai apoi vâră exemplarele pe gâtul rudelor și prietenilor.

Poate că trebuie să existe și în literatură, exact ca în medicină, un jurământ. Poate că așa am fi scutiți de continua maculare a artei. Simpla mânuire a condeiului nu ne transformă pe toți în scriitori, ci doar în înșiruitori de truisme, în ciuda trudei și a pasiunii depuse.

De exemplu, dacă alegi să scrii despre suferința unui om. Bun. Este un subiect interesant. Lacrimi, destin vitreg, conjuncturi defavorabile ș.a.m.d. Până acum nimic neobișnuit, pentru că aceasta este drama oricui. Însă dacă transformi cumva toată această durere într-un amestec de angelic și diabolic cu siguranță că vei capta atenția anumitor cititori.

Cam aceasta este diferența dintre glasul chemării și pasiune.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)