„Moartea unui tată” de Karl Ove Knausgård disponibil şi în România

Lupta Mea karl oveMoartea unui tată, primul volum din seria autobiografică Lupta mea, scrisă de Karl Ove Knausgård şi distinsă cu Premiul Criticilor Norvegieni, este adus în România de editura Litera, fiind disponibil pe litera.ro şi în librării.

Lupta mea, seria autobiografică a scriitorului Karl Ove Knausgård, conţine şase volume. Acestea „au produs o impresie puternică în întreaga lume, plasându-l pe Knausgård  printre  marile  nume ale  literaturii  nordice.  Revista Time l-a  numit „Proust al Norvegiei”. Titlul autobiografiei, identic cu cel al manifestului lui Adolf Hitler, cât  şi stilul narativ frust  şi detaliile lipsite de menajamente faţă de sine  şi de cei apropiaţi, au creat numeroase controverse şi garantează o lectură pasionantă”, scrie Litera.

The New Yorker scrie că volumele lui Knausgård vor „să ne introducă în cotidianul vieţii, care este uneori vizionar, alteori banal, alteori profund semnificativ, dar, prin forţa lucrurilor, absolut obişnuit, pentru că ni se întâmplă pe tot parcursul vieţii şi tuturor…”, potrivit editurii Litera.

„Dur  şi plin de forţă precum granitul. Mai real decât realitatea”, este descrierea făcută de La Repubblica.

„În primul volum al seriei, Moartea unui tată, Karl Ove Knausgård,  devenit părinte, se regăseşte în faţa propriului eu, un puşti sensibil, care creşte în umbra unui frate sociabil, a unei mame adesea  absente  şi a unui tată cu accese de  mânie imprevizibile.  Maturizarea lentă a sentimentelor,  flirturile   neliniştite,   pasiunea pentru rock compun cu o onestitate dureroasă romanul unui adolescent hipersensibil. O călătorie afectivă de o fidelitate absolută, o explorare proustiană a propriului trecut, o poveste deopotrivă intimă  şi universală, care pune problema capacităţii literaturii de a descrie viaţa, doar viaţa, în toate aspectele ei”, descrie editura.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)