Obiceiuri ciudate ale unor scriitori faimoşi

Iubim să citim cărți, dar stim oare cu adevărat cine au fost cei care au așezat măiestuos cuvintele pe o pagină goală, nerăbdătoare să i se alăture celorlalte, formând astfel o creație cu un caracter etern?

Fiecare scriitor în parte a avut obiciuri care l-au ”urmărit” o viață întreagă. Unele puțin ciudate, altele definitorii, sau pur și simplu gesturi ușor intrate în rutina lor.

Alexandre Dumas, francezul care a scris „Cei trei muşchetari” avea o ordine foarte clară în privinţa culorii operelor sale. Acesta scria cu roz volumele non-ficţiune, cu albastru romanele de ficţiune şi cu galben poeziile.

Şi Virginia Woolf folosea cerneală diferită, optând pentru nuanţe ca verde, violet sau albastru. Violet era culoarea sa favorită, dar o folosea doar pentru a scrie scrisori.

Lui William Faulkner i-a plăcut atât de mult să bea în timp ce scrie, încât pe mormântul său se află două sticle de Jack Daniels şi Mint Julep.

Stephen King intră tot la categoria celor pasionați de băutură, dependent, aș zice. Acesta crede că îşi va pierde creativitatea dacă se va opri din băut. El bea atât de mult, încât nici nu îşi aminteşte când a scris „Cujo”. Romancierul scrie zilnic, având un target de două mii de cuvinte pe zi. Acesta începe în jurul orei 08.00 şi nu se opreşte decât abia cel târziu la ora 14.00. După ce termină de scris, el doarme întreaga după amiază, iar seara o petrece cu familia.

Cafeaua este băutura preferată de scriitori, dar unii mai și exagerau. Honore de Balzac bea 40-50 de cești pe zi, crezând că doar așa va fi creativ și va putea scrie.

Dan Brown, autorul celebrului roman „Codul lui Da Vinci”, se atârna cu capul în jos atunci când întâmpina probleme de creativitate. El a recunoscut acest lucru, menţionând că îl ajută să se relaxeze şi să se concentreze mai bine. De asemenea, niciodată nu îi lipsea o clepsidră de pe birou, care îi amintea ca o dată pe oră să se ridice, să facă genoflexiuni și să își relaxeze muschii.

Scriitorul rus Lev Tolstoi, pentru a putea lucra eficient se închidea în biroul lui și încuia toate ușile locuinței să fie sigur ca nu-l deranjează nimeni.

Romancierul francez Victor Hugo scria doar dimineaţa, stând în picioare şi în faţa unei oglinzi. Acesta avea un ritual aparte, respectiv bea o cafea fierbinte, citea scrisorile primite de cele mai multe ori de la iubita sa, Juliette Drouet, ce locuia la doar câţiva paşi de el, după care mânca două ouă crude, se închidea în birou şi scria până cel târziu la ora 12.00.

Scriitoarea americană Francine Prose, autoarea satirei „Blue Angel”, are şi ea un obicei ce poate fi catalogat drept ciudat. Aceasta consideră că atunci când are probleme cu concentrarea şi nu poate scrie, singurul lucru ce o ajută este privitul unui perete.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)