În poezie nu joci la cacealma!

Poezia nu a fost , nu este și cu siguranță nu va fi niciodată un joc de poker, o ruletă sau o tombolă organizată în grabă de agilitatea de moment a condeiului. Tocmai de aceea în poezie nu este loc pentru cartofori, ruletiști și flașnetari, nici pentru petardele fâsâitoare ale unor pseudo-celebrități care nu s-au intersectat vreodată cu muzele parnasului.

Library interior with books

Camil Petrescu spunea: ” Dacă un om nu simte poezia fizic, atunci nu simte poezia deloc. E mai bine să se facă profesor sau critic.” Poezia este o parte din tine și tu o parte din ea. Fără eroisme și siropisme. Doar trăire, intensă și sufocantă.

În poezia adevărată, dincolo de Mesajul penetrant și sfredelitor, actul creației se contopește într-un tot unitar, unind în cuget și simțire raiul și iadul, cu jocul lor de lumini și umbre, împliniri și iluzii. Nu facilitatea rimei sau rigorismul unității metrice a versului sau sfidarea acesteia te transformă în poet, ci trăirea ei la cote situate undeva între paroxism și apoteoză. De fapt, nici nu cred în transformarea dintr-un om obișnuit într-un poet, ci pur simplu te naști, gândești și simți doar prin ochii poetului, un om care râde și plânge în versuri, pierdut și regăsit între vecernia și utrenia unui crez indestructibil.

” Poezia este ca o pasăre care zboară invers.” Așa obișnuia să afirme, nu de puține ori, inegalabilul Nichita Stănescu, iar eu sunt întru totul de acord cu el din acest punct de vedere. Poezia adevărată nu va cocheta vreodată cu șablonardismul, cu excesiva stereotipizare uzitată de ritmul neputinței înnoirii.

Nu sunt de acord cu aproape nejustificata reînviere a miturilor de altădată, căci această deshumare a miturilor, în condițiile societății actuale, va duce la o contondentă desacralizare. Bun, desacralizarea are în ea ceva poetic, poate chiar bucolic și boem în același timp, însă doar atunci când, din varii motive, se încearcă evitarea maculării trăirilor de altădată. Ori, în condițiile actuale, când laicizarea sufletului a adus simțira într-o stare oarecum metastazică, creând o ipohondrică dorință de fecalizare a culturii, dar mai ales a literaturii, argumentându-se, într-un mod complet eronat, cu ideea de originalitate.

Deci, zborul străveziu al poeziei, în ciuda tendinței de a zbura invers, jalonând astfel cu instinctul de turmă, nu poate sub nicio formă unul entropic, mai ales după ce cultura a trecut prin furcile caudine ale nihilismului dadaist.

Pantonima și strigătul în pâlnia siropismului, într-o încercare de extrovertire a unui tumult aparent de nestăvilit, nu au ce căuta în poezia adevărată.

Ecuația este simplă: nu trebuie să crezi că poți să devii poet, ci să simți acest lucru în fiecare fărâmă de gest, gând și vis, fiecare vers să facă parte din fluxu-ți sangvin, fiecare poezie să-ți modeleze osatura felului de a fi.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)