Prim – Ministrul Albaniei va fi decorat cu titlul Doctor Honoris Causa şi va lansa cea mai nouă carte la Bucureşti

Edi Rama 1Edi Rama, prim – ministrul Republicii Albania, va participa mâine, 27 februarie 2015, la un dublu – eveniment important la Bucureşti. Începând cu ora 16, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în Aula principală (Calea Victoriei nr. 88), politicianului îi va fi decernat titlul Doctor Honoris Causa, urmând ca mai apoi acesta să lanseze cel mai nou volum al său, „În culisele puterii”.

Organizatorii evenimentului sunt Ambasada Republicii Albania la Bucureşti, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Editura CORINT BOOKS, imprint al Grupului Editorial Corint, Ilir Tepelena – Ambasadorul Republicii Albania, Prof. univ. dr. Cătălin Bălescu – Rectorul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.

„Cartea lui Edi Rama se citeşte uşor; aş spune că este o carte  pasionantă. Lectorul nu are cum să se plictisească. Între notele politice şi fragmentele de memorialistică îşi găsesc locul firesc digresiuni de-a dreptul fermecătoare, „flash”-uri conţinând amintiri, întâmplări cu valoare moralizatoare, pagini din istoria Albaniei şi a ţinuturilor ei (unele, vesele, altele de un dramatism impresionant) sau pur şi simplu anecdote pline de haz şi de tâlc.”, scrie Mircea Geoană în prefaţa volumului „În culisele puterii”.

edi-ramaEdi Rama, prim – ministrul Albaniei şi preşedintele Partidului Socialist Albanez, s-a născut în 4 iulie 1964. În 1986 a absolvit Academia de Arte din Tirana, secția pictură.

După terminarea studiilor, Edi Rama „a participat activ la mișcarea împotriva regimului totalitarist comunist din Albania, Academia de Arte devenind locul de manifestare a ideilor sale anticomuniste. A scris în mod sistematic în presa albaneză de opoziție din anii 1990. Este autorul și coautorul unor cărți de publicistică. În 1996 a tradus un volum consacrat celebrului pictor Wassily Kandinsky, scriind și o postfață, iar în 2009 a publicat o carte de artă, care cuprinde desene, lucrări, scrieri și documente personale. Timp de 11 ani a fost primarul Tiranei, ales printr-un vot covârșitor.”, se menţionează în comunicatul de presă transmis de Corint.

Corint books

 

Logo_UNArte
logo albania

Sigla Albaniei

 

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)