Recenzie Am murit, din fericire: Întoarcerea de Theo Anghel

Autor: Theo Anghel
An apariție : 2014
Editura: Herg Benet
Nr. Pagini: 320
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

24.90 RON pe Libris 24.90 RON pe Elefant
Aspecte Pozitive:

O carte ce dă dependență chiar și celor ce nu prea citesc literatură fantasy!

Am-murit-din-fericire-Intoarcerea

Teen fiction, fantsy, distopii, utopii, SF-uri… nu prea mă pricep la ele. Mă apuc cu greu de asemenea lecturi, mânată întotdeauna de curiozitate: prea le laudă toată lumea! Unele mă lasă indiferentă, altele mă captivează și parcă-mi pare rău că se termină.  Recent am citit o carte ce m-a uluit de-a dreptul: Am murit, din fericire : Întoarcerea a scriitoarei Theo Anghel. Nu sunt cuvinte suficiente să vă spun cât de fericită sunt când văd că scrierile unui autor român contemporan au succes la public. Și la noi se scriu cărți bune, poate mai bune ca în străinătate, iar cartea lui Theo Anghel intră cu ușurință în această categorie.

Personajul principal al cărții este Oriana, o tânără ce nu și-a cunoscut niciodată părinții pentru care viața se pare că ia în sfârșit o întorsătură favorabilă. Însă în ziua nunții ei moare într-un accident tragic. Ceea ce pare sfârșitul este, de fapt, începutul. Ea se întoarce drept recuperator de suflete, dar la o altă familie și, evident, o altă viață.

Smulsă din lumea ei și aruncată în cu totul alta, Oriana reușește, cu timpul, să se acomodeze: socializează, muncește și salvează suflete. Alături îi are pe Ama și Abel (îngerul și drăcușorul) ce dau poveștii o savoare aparte și chiar o doză de umor. Oriana nu se luptă doar pentru salvarea celorlalți ci și pentru salvarea personală, dar lucrurile se complică…

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Theo Anghel.

Theo Anghel se dovedește a fi o povestitoare înnăscută, reușind să creeze o poveste care acaparează cititorii. Felul în care autoarea conturează lupta Orianei pentru a-i salva pe ceilalți, războiul ei interior cu propria viață, firul narativ – sunt doar câteva din aspectele ce vă vor face să nu mai lăsați cartea din mână! De apreciat este și echilibrul între elementele fantasy și cele ce țin de lumea reală, astfel cartea este accesibilă chiar și celor ce nu sunt tocmai adepți ai genului.

Un debut mai mult decât reușit pentru care autoarea merită aplaudată! Personal, abia aștept volumul al doilea – sunt sigură că ne așteaptă multe surprize!

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

24
90 LEI
Libris
24
90 LEI
Elefant
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

    • Diana Elena Neaţă
      Reply

      Eu trebuie să îți mulțumesc pentru că ai scris o așa carte! 🙂

Iubim comentariile tale :)