Recenzie „Bibliotecara de la Auschwitz” de Antonio G. Iturbe

Autor: Antonio G. Iturbe
An apariție : 2015
Editura: Rao
Nr. Pagini: 411
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

39.55 RON pe Libris 42.99 RON pe Elefant 42.99 RON pe Cărturești
Aspecte Pozitive:

Maniera în care autorul descrie este atât de complexă încât te face să crezi că ești prezent acolo și suspini alături de Dita în blocul 31.

Aspecte Negative:

-

Bibliotecara de la Auschwitz o are în prim plan de Dita, o tânără de 14 ani, care trăiește în Blocul 31. Autorul creionează cu măiestrie încercările fetei de a salva, cu prețul propriei vieți, cele opt cărți care constituiau biblioteca blocului, transformat în secret, într-o școală pentru copii din lagăr.

Fredy, supraveghetorul blocului 31, este confidentul Ditei, întrucât acesta o îndruma către bine și o ajuta să aibă grijă de cărți. Bătălia Ditei cu viața la Auschwitz începe atunci când Fredy alături de alți profesori sunt nevoiți să se mute în alt lagăr.

În acel moment, viața Ditei se schimbă, întrucât, fără Fredy, nu știa dacă va face față unei astfel de provocări. Adolescenta continuă să împrumute cărți, punându-și viața în pericol, până când ea și mama ei, Liesl, sunt nevoite, alături de alți oameni, să parăsească lagărul. Dita trece apoi printr-o serie de provocări și capcane ale vieții, fiind nevoită să renunțe la dramul de fericire din blocul 31.

La fel ca în Hoțul de cărți, al lui Zusak, romanul lui Antonio G. Iturbe relatează o poveste despre puterea cuvântului de a creiona destine și de a sfărma vise. Bibliotecara de la Auschwitz m-a dus instant cu gândul la citatul lui Marcus Tullius Cicero, care spune că:  „O casă fără cărți este ca un trup fără suflet”.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Antonio G. Iturbe.

Dita lasă astfel în blocul 31 o parte din viața ei, cărțile, și încearcă să supraviețuiască războiului, adormind în fiecare seară cu gândul la biblioteca ei. Ceea ce m-a impresionat cu adevărat  este faptul că Dita nu spera niciodată să iasă vie din război pentru a trăi o viață normală, cum visa orice adolescent; singura ei dorință fiind să supraviețuiască pentru a-și putea salva biblioteca.

Bibliotecara de la Auschwitz este o poveste despre curajul de care dă dovadă o adolescentă și despre iubirea de cărți. Dita Adlerova reprezintă o Ileana Cosânzeana a generației sale, fiind un model de frumusețe trupească și sufletească, dedicându-și întreaga viață adevăratei sale iubiri: cartea.

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

39
55 LEI
Libris
42
99 LEI
Elefant
42
99 LEI
Cărturești
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)