Recenzie Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie de Irvin D. Yalom

Autor: Irvin D. Yalom
An apariție : 2008
Editura: Trei
Nr. Pagini: 354
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

29.31 RON pe Libris 39.00 RON pe Elefant 37.57 RON pe Cărturești
Aspecte Pozitive:

O colecţie de 10 poveşti inspirate din cazuri reale cu care autorul s-a confruntat! Poveştile nu sunt doar captivante ci şi educative, Irvin D. Yalom dovedind încă o dată dublul său talent: scriitor şi psihoterapeut!

Aspecte Negative:

Cartea este dedicată celor cu un anumit nivel de educaţie, cei care preferă cărţile lejere s-ar putea plictisi. Totuşi, cartea nu e împănată cu multe detalii teoretice din domeniul psihanalizei.

2068 Cunoscutul psihoterapeut american Irvin D. Yalom reuşeste să ne surprindă şi de această dată cu o carte ce surprinde diverse probleme ale vieţii cotidiene, probleme cu care ne puteam confrunta chiar şi noi. Spre deosebire de Minciuni pe canapea, despre care v-am vorbit anterior, Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie se bazează pe poveşti reale.

Cartea are la bază 10 cazuri cu care autorul s-a confruntat de-a lungul carierei sale. Totuşi, Irvin D. Yalom a camuflat atât de mult personajele încât doar acestea se pot recunoaşte.  “Toţi zece (pacienţi, n.r) sufereau de problemele obişnuite ale vieţii cotidiene: singurătate, dispreţ faţă de sine, impotenţă, migrene, compulsivitate sexuală, obezitate, hipertensiune, tristeţe, o mistuitoare dragoste obsesivă, oscilaţii bruşte ale stării de spirit, deprimare. Şi totuşi, cumva (un «cumva» care se dezvăluie altfel în fiecare poveste), psihoterapia a scos la iveală rădăcini adânci ale acestor probleme cât se poate de prozaice — rădăcini care se întind departe, până la esenţa existenţei.” – mărturiseşte autorul.

Poveştile reunite în Călăul dragostei reuşesc să captiveze, iar personajele stârnesc, după caz, simpatii, antipatii sau chiar sentimente ambivalente. Citind-o, m-am întrebat tot timpul “cum va soluţiona Yalom cazul ăsta, care e tratamentul magic?”. Şi tot citind-o, am înţeles mai multe şi despre mine, despre relaţiile interumane, despre viaţă.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Irvin D. Yalom.

Irvin D. Yalom dă dovadă, deci, de un real talent artistic, pe lângă abilităţile sale psihoterapeutice. E un adevărat doctor de suflete şi vă recomand cu mare căldură să îl citiţi! Sunt sigură că şi voi veţi fi surprinşi şi atraşi de poveştile cuprinse în volumul Călăul dragostei. Şi dacă sunteţi curioşi să aflaţi de ce acest titlu ei bine.. mai bine aflaţi voi din povestea omonimă (una din preferatele mele).

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

29
31 LEI
Libris
39
00 LEI
Elefant
37
57 LEI
Cărturești
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)