Recenzie „Căutând fericirea”, vol. 2 de Teresa Wojcik

Autor: Teresa Wojcik
An apariție : 2016
Editura: Smart-Publishing
Nr. Pagini: 318
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Cautand_fericirea-vol2-C1-600pxAcesta este al doilea volum din trilogia Căutând fericirea, trilogie scrisă de tânăra Teresa Wojcik. Poți citi recenzia primului volum aici 😀

Pot spune cu toată sinceritatea că acest volum mi-a plăcut mult, mult mai mult decât primul. Și nu, nu mă refer neapărat la cum s-a dezvoltat firul narațiunii, ci mai degrabă la modul în care a evoluat vizibil talentul scriitoresc al Teresei. Am avut plăcerea de a descoperi un limbaj de-a dreptul altfel, într-un sens pozitiv, bineînțeles.

De asemenea, construcția personajelor m-a atras mult mai mult; o prosopografie complexă, detaliată, dar nu exagerată, care m-a făcut să înțeleg mai bine anumite acțiuni săvârșite de actanți în primul volum.

Volumul 1 m-a lăsat, oarecum, confuză și cu un sac de întrebări și lucruri pe care efectiv nu am reușit să le înțeleg cu totul. Ei bine, al doilea volum din Căutând fericirea a reușit să îmi imprime o stare de cunoaștere și anticipare, motiv pentru care am realizat cu ușurință care va fi finalul cărții.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Teresa Wojcik.

Căutând fericirea 2 începe prin descrierea regretului despărțirii dintre Hades și Aimee. Cei doi nu își găsesc liniștea fără sufletul lor pereche, se simt pierduți și uitați într-un colț de lume. Când, în sfârșit, cuplul se împacă, apare în scenă un individ de mult uitat în trecut, și anume David, fostul iubit al lui Aimee. Apar foarte multe răsturnări de situație, dispute, intriga se accentuează din ce în ce mai mult, iar cei doi îndrăgostiți par a fi sortiți eșecului. Cartea reușește să sublinieze, în profunzimea ei, faptul că ne scriem sentința născându-ne. Între Hades și Imagine aesthetics, art, and booksAimee apar din ce în ce mai multe minciuni, secrete, care se transformă în bariere care împiedică evoluția relației dintre ei. Dacă vor reuși să treacă peste petele negre din trecutul lor, ei bine, rămâne un mister pe care sper că îl vom elucida în volumul 3.

Al doilea volum din trilogia Căutând fericirea e o lectură ușoară, amuzantă, care reliefează o poveste de dragoste sensibilă și tumultoasă și care reușește să te pună de-a dreptul pe jar.

 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

  1. Claudia Iovan
    Reply

    daaaaaa sper sa ma puna pe “jar” ………imi plac aceste carti…….sint interesante…..

Iubim comentariile tale :)