Recenzie Domnişoara Christina de Mircea Eliade

Autor: Mircea Eliade
An apariție : 2011
Editura: Litera
Nr. Pagini: 208
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

13.73 RON pe Libris
Aspecte Pozitive:

O nuvelă autentică, inspirată din folclorul românesc gata să ţină cititorul cu sufletul la gură.

Aspecte Negative:

Poate fi poate prea scurtă pentru unii. Unii cititori pot să aleagă filmul, fără a mai fi interesaţi să citească-

sddefaultVă pasionează poate mitologia românească? Ficţiunea? Eternele poveşti despre strigoi, vampiri şi alte denumiri? Se întâmplă să vă simţiţi atraşi de suspans şi culmea, de cărţile lui Mircea Eliade? Ei, bine…sunteţi nişte norocoşi. Aşezaţi-vă comod şi citiţi „Domnişoara Christina”.

După ce s-au scris numeroase cărţi despre vampirii cu rădăcini în Transilvania noastră, aveţi şansa de a gusta o nuvelă românească „horror”, autentică şi tradiţională, fără vampiri strălucind în soare de parcă au încercat noul gel de duş cu particule strălucitoare de la Avon sau mai ştiu eu care alt brand. Aveţi ocazia de a-l citi pe Eliade şi de a rămâne impresionaţi de maniera în care vă poate ţine cu sufletul la gură.

Egor, un tânăr pictor este invitat la moşia familiei Moscu, familie din care se trage iubita lui, Sanda. Tot la acea moşie va cunoaşte un arheolog-profesorul Nazarie, venit în zonă pentru săpături. Egor va simţi o tensiune stranie în casă şi-n comportamentul doamnei Moscu şi-a Siminei, sora mai mică a iubitei sale. Treptat, află despre mătuşa fetelor, Christina, care a fost omorâtă de tânără şi care pare mai vie ca oricând în viaţa familiei. O serie de evenimente ciudate se vor întâmpla din ce în ce mai des-poveşti macabre, tensiune în sat, boli, dispariţii şi apariţii inexplicabile din partea demonicei Simina, comportamente stranii şi vizite nocturne cu parfum de violete din partea Christinei în visele lui Egor.  Femeia se îndrăgosteşte de el încercând să-l seducă în visele lui, graniţa dintre vis şi realitate devenind din ce în ce mai invizibilă.Poster-DCh-70x100-final03-209x300

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Mircea Eliade.

Dacă doriţi să aflaţi ce rămâne după acele zile nebuneşti, vă sugerez să citiţi cartea numaidecât. Nu aş vrea să stric farmecul suspansului dându-vă toate detaliile. Recent, a apărut şi primul film horror românesc  cu Maia Morgenstern după această nuvelă şi  mi se pare într-adevăr reuşit, respectând îndeaproape detaliile cărţii. În orice caz, cartea este carte şi partea cea mai bună este că aţi putea să o terminaţi chiar în aceeaşi seară dacă vă ambiţionaţi. Succes la a avea vise plăcute după ce terminaţi de citit! Cine ştie? Poate vă vine şi vouă în vis vreun Luceafăr feminin şi demonic , gata să vă seducă.

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

13
73 LEI
Libris
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

  1. Bookish
    Reply

    Toate nuvelele fantastice ale lui Eliade sunt minunate, dar preferata mea rămâne Domnişoara Christina. Filmul încă nu l-am văzut, dar am auzit că nu ar fi chiar reuşit.

    • Cristina Slusariuc
      Reply

      La fel rămâne şi pentru mine! Filmul din 2014 este reuşit în comparaţie cu primul.

  2. furelise
    Reply

    O recenzie foarte frumoasă! 🙂 Am citit Domnișoara Christina acum câțiva ani și m-a fascinat foarte tare la acel moment, este una dintre cărțile pe care le recomand oricând împătimiților genului 🙂

    • Cristina Slusariuc
      Reply

      Mulţumesc frumos pentru părere! Chiar este o nuvelă fascinantă!

    • Cristina Slusariuc
      Reply

      La mine sunt în echilibru ambele. Mi-a plăcut mult ideea în sine. 🙂

Iubim comentariile tale :)