Recenzie “Elita” de Kiera Cass

Autor: Kiera Cass
An apariție : 2015
Editura: Leda
Nr. Pagini: 351
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

În “Elita”, cea de-a doua parte din seria “Alegerea” se continuă povestea primei părți, doar că acum din 35 de fete, mai rămân doar 6.

Fiecare moment petrecut în prezența lui Maxon fac ca sentimentele Americăi să înflorească tot mai tare. Cu toate acestea, în momentele în care se află cu Aspen , vechile sentimente revin, povestea lor fiind una mult mai simplă, iar ea ştiind ca el îi va fi mereu alături, indiferent de ce decizie ar lua.

– Nu vorbesc despre palat, Maxon. Nu-mi pasă câtuşi de puţin de hainele mele, de patul meu, ori, mă crezi sau nu de mâncare.(…) E vorba de tine, am spus.Nu vreau să te părăsesc pe tine.

Anumite întâmplări o fac pe America să își sporească îndoielile, cu privire la dorința de a deveni prințesă și de a lua totodată și îndatoririle acestui titlu.

Totodată, prezența celorlalte fete din Elită și interacțiunea acestora cu Maxon , o fac pe America să aibă şi  mai multe dubii.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Kiera Cass.

– Nu-ţi  cer să-mi spui că mă iubeşti. Nu-ţi cer să decizi aşa dintr-odată, că vrei să fii prinţesă. Dar trebuie să ştiu dacă-ţi doreşti, măcar sa fii aici.

În timp ce ea încă se mai gândește la ceea ce își dorește, celelalte fete sunt sigure pe ele și acționează în conformitate cu asta.

Lucrurile încep să se complice între fete și prinț, mai ales ca atacurile venite din partea opozanților monarhiei, a rebelilor,  se amplifică.

Ce se va întampla cu America, Maxon, Aspen sau cu toate celelalte personaje veţi afla în ultima parte a trilogiei, unde se va desemna şi râvnitul nume al alesei.

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Article Tags

Iubim comentariile tale :)