Recenzie “Eu împotriva mea” de Daniel Botea

Autor: Daniel Botea
An apariție : 2016
Editura: Quantum Publishers
Nr. Pagini: 176
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Eu împotriva mea este un volum amuzant, ironic, care face haz de necaz indiferent de situație. Încă din primele pagini am găsit normalitate și obișnuință, lovite când și când de neprevăzut. Leinad mi-a adus aminte un pic de mine, în zilele magice, și mult mai mult de unii prieteni de-ai mei, care, ca și protagonistul, au replicile la ei, veșnic pregătiți să te ironizeze.

-Alo! Ia zi, pretenaș!

-Salut, Leinad! Ți-ai recăpătat telefonul? se auzi vocea lui Diu.

-Nu Diu, mi-am antrenat portofelul să facă pe celularul, și-așa rar are de purtat câte ceva.

Nici pe Diu nu-l uit. Și el îmi amintește un pic de mine, cea din zilele când sunt în plop, numai că plopul nu-i în aer, ci la ani lumină de planeta Pământ. Să nu mai spunem că Diu este un personaj des întâlnit în viața de zi cu zi.

-Alo! Dormi?

-Nu, Diu! Vorbești cu robotu!

-Unde ești?

-Unde aș putea să fiu când mă suni pe fix, măi, geniule?

-În cameră?

-Bravo, Sherlock!

Eu împotriva mea, mai pe scurt, este ca o parte dintr-un jurnal când, lovit de inspirație, te hotărăști să îmbini evenimentele unei zile obișnuite cu cele când năpasta te lovește din senin și fără drept de apel. Și cum o atare abatere de la cotidian merită să rămână și post mortem, te hotărăști să o așterni pe hârtie.

Leinad este un orfan, student la psihologie, înzestrat cu inteligența descurcărețului în orice situație și cu ironie cât cuprinde. Diu, este singurul său prieten. Un prieten a cărui familie l-a tras în rândurile sale. Un prieten al cărui fițuică la examene îl constituie nimeni altul decât Leinad- fițuica umblătoare.

Neprevăzutul îl prinde într-o capcană pe Leinad, odată cu pierderea telefonului său, situație datorită căreia ajunge să o întâlnească pe piticania de Carla, cea care îi va fi complice în planul evadării din spital, precum și creierul în situațiile în care geniul Leinad este în stand by.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Daniel Botea.

M-am holbat la ea, ca broasca la sudură, până s-a potolit.

A, da. Nu v-am spus nimic de vreun spital. Nici nu o să vă spun. Problema constă în următoarea situație: Leinad intră în posesia unui portofel străin. Păstrează portofelul și banii, dar îi face cadou Carlei stick-ul. Cum care stick? Știți voi care, ăla din carte. Astfel ajunge al nostru Leinad luat în colimator de o gașcă mafioto-bătăușă care nu pierde nici o ocazie în a-i aplica un nou machiaj și a ridica pretenții despre care Leinad nu are nici cea mai vagă idee.

După cum vă spuneam, Daniel Botea ne oferă pagini de jurnal îmbrăcate frumos, cu haz, cu normalitate, cu imprevizibil și situații periculoase înecate în ironie. O ironie care ne aduce zâmbetul pe buze pe întreaga lecturii. Un singur inconvenient am avut: numele protagonistului. Chiar LEINAD trebuia să fie? De ciudă, atunci când o să vorbesc despre Eu împotriva mea o să-l amintesc pe protagonist sub alintul de LE, cum îi place drăguței Iasmina să-i spună lui Leinad.

Eu împotriva mea nu este o carte excepțională, însă este o carte promițătoare. Are acea scânteie ce ne promite că următorul volum o să fie o senzație, o delectare a privirii. Povestea Carlei îl va obliga pe Leinad să iasă din cochilia ironiei sale în încercarea de a da o lecție de viață, de umanitate, dar în același timp ne va menține optimismul intact cu veșnicele lui replici la minut.

…doar v-am spus că tot ce am e prostie și încredere.

Mafie a organelor, sinucideri măsluite și o realitate altfel a vieții de student îmbrăcate în amuzamentul replicilor ironice la minut sunt ceea ce te așteaptă în primul volum al lui Daniel Botea, Eu împotriva mea. Un volum ce-ți promite să te amuze de la început până la sfârșit, făcându-te să uiți de adevăratul bucluc în care Leinad reușește să se afunde tot mai mult.

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre încurajează-ne cu un share :)

Câștigă cartea săptămânii
Peste 5000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

Iubim comentariile tale :)