Recenzie ” Evangheliștii”de Alina Mungiu-Pippidi

Autor: Alina Mungiu-Pippidi
An apariție : 2006
Editura: Cartea Românească
Nr. Pagini: 166
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Aspecte Pozitive:

Faptul că nimic nu este incontestabil este dovedit în această magnifică piesă de teatru.

Aspecte Negative:

Unele personaje sunt mult prea efemere.

Încă de la început trebuie să admit că această carte chiar a reușit să mă impresioneze.

” Evangheliștii” este o piesă de teatru în nouă acte care abordează tematica credinței dintr-un unghi incitant, unul care azvârle peste creștinism o altfel de lumină, pe care, cu siguranță, unii o numesc de fapt beznă. Sub valul unei necruțătoare îndrăzneli Alina Mungiu-Pippidi propune demistificarea, nu ca o formă de manifestare a răzmeriței ateului, ci ca o abordare a încercării de prozelire, de subtilă ademenire prin intermediul unui agnosticism regizat în cel mai mic detaliu.

Pentru această creație, apărută în anul 1992, Alina Mungiu-Pippidi a primit premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului. Însă, în ciuda acestei recunoașteri, din varii motive, întemeiate sau nu, piesa de teatru a fost pusă în scenă pentru prima oară abia în anul 2005.

Cu siguranță că dacă am fi trăit într-o altă epocă această carte ar fi fost considerată eretică, atât din cauza viziunii sale filosofico-existențialistă, cât și din pricina spulberării unui mit aparent infailibil. Demistificarea mistificării, pe care miliarde de oameni și-au așternut ideea de mântuire, este pusă în fragila balanță a unui nemilos scenariu. Nederanjata ordine multimilenară, prinsă în pânza de păianjen a necontestării, este deranjată prin această scurtă dar incisivă intromisiune care așterne îndoiala, însă nu ca o obtuză formă a renegării, ci mai degrabă ca o ”rescriere a rescrierii”, autoarea arătând astfel că însăși ”axiomizarea” poate să primească anumite adăugiri sau chiar remodelări. Aici nu vorbim despre anumite adăugiri corelate cu procesul evolutiv al societății, ci cu clădirea de temple peste ruinele vechiului templu.

Dintr-un anumit punct de vedere povestea Alinei Mungiu-Pippidi poate fi asemănată cu un ”cub răsturnat” care doar modifică timpul întâmplării nu și deznodământul. Tocmai de aceea această carte nu este despre renegarea divinității, ci despre zelul unor oameni care, în numele mult trâmbițatei izbăviri, încearcă să joace un rol ceva mai special, crezând că Raiul are loje la diverse clase.

Astfel, în oprea Alinei Mungiu-Pippidi, găsim un Isus al anului 70 e.n., ajuns lao vârstă venerabilă, deși în piesă nu se pomenește absolut nimic despre îmbătrânirea fizică a acestuia. Autoarea ne înfățișează un mântuitor rănit de nepăsarea neamului pe care venise să-l salveze.

Isus și Pavel, folosindu-se unul pe celălalt, fiecare având întipărită în minte ideea că el este cel care conduce regulile jocului, sunt în căutarea unei minți luminate pe care o găsește în persoana filosofului Cherintos și a discipolilor acestuia, Matei, Ioan, Luca și Marcu, cei care vor deveni ”personajele” de mai târziu din Noul Testament.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Alina Mungiu-Pippidi.

Deși stilul scriitoricesc al Alinei mungiu-Pippidi nu este unul arogant, caracteristic scriitorilor care vor cu orice preș să fie incisivi, totuși replicilile și caracterele personajelor se transformă adeseori în veritabile săgeți care mușcă din mărul oportunității cu o nebună lăcomie.

Găsim aproape de toate în ”Evangheliștii”: arivism, ipocrizie, fățărnicie, libertate, erotism, desfrâu, filosofie, strigăte și șoapte, toate dozate cu o chirurgicală precizie, respectându-se întru totul ”rețeta” care se transmite generațiilor pe linie ereditară, mereu între futilitate și speranță, într-un joc de lumini și umbre între truism și miracol.

”Rețeta” este respectată până la sfârșit, autoarea oferindu-ne un epilog absolut fantastic.

O carte fabuloasă, pe care vă sfătuiesc să nu o ratați!

Lectură plăcută!

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)