Recenzie Excelsior de Alexandru Macedonski

Autor: Alexandru Macedonski
An apariție : 2011
Editura: Curtea Veche
Nr. Pagini: 299
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Aspecte Pozitive:

universul poetic al lui Macedonski este inflacarat si patimas;

Aspecte Negative:

in mai multe zone exploatarea unor teme precum soarta potrivnica sau adeversarii dau versurilor suflul unei lametari patetice

alexandru-macedonski-excelsior

Cu volumul Excelsior al lui Alexandru Macedonski am făcut încă un pas pe drumul poeziei, căci de la o vreme am sesizat cât de puţină am citit; nu a fost o alegere în mod special, ci una de moment.
Astăzi, la ani distanţă de perioada liceului, un soi de maturitate a făcut să întâmpin cu totul altfel atât poetul, cât şi opera sa.
Dar să o luăm de la început.
Un prim atu al cărţii: editura, care a inclus secţiunile: Cronologie, Prefaţă şi Repere critice.
(cititorii adevăraţi înţeleg cu siguranţă acest atu).
Excelsior include mai multe etape de creaţie ale poetului Macedonski.
Sunt Prima verba (1872) şi Poezii ( 1882) – adică începuturile; despre acestea păreri aproape unanime afirmă că sunt numai creaţii cel mult banale, dacă nu chiar slabe.
În acest sens se menţionează mai ales un romantism întârziat, şi chinul obsesiv al creaţiei în umbra strălucitului  Eminescu.
Personal, am găsit chiar aici titluri care mi-au plăcut mai mult decât reminiscenţele  Rondelului rozelor ce mor: Tânărul bătrân sau Noaptea de aprilie; La harpă , Odă la condeiul meu, Acorduri sfărâmate, Providenţă.
În ele valoarea literară nu ştiu dacă o apropie sau depăşeşte pe cea de mai târziu; ceea ce ştiu însă este efectul, vibraţia cu care le-am simţit.
Iar asta, cred, l-ar fi mişcat poate mai mult pe autor astăzi, decât recunoaşterea mediului academic.
Pentru că, în ciuda unei înverşunări precum o revoltă să nu fie aliniat, redus, închis între graniţele convenţiilor vremii, a tânjit totuşi după sentimentul de apartenenţa la acel mediu.
Tristeţea, senzaţia de neînţelegere şi singurătatea din versurile sale poate că nu au substraturile şi profunzimile metafizice ale lui Eminescu; dar ele nu pot fi negate omului, cu atât mai mult cu cât era un suflet care avea o nevoie vitală să fie înconjurat de oameni.
Mergând mai departe către Excelsior ( 1895 ), de unde critica vremii saluta poezia din ce în ce mai reuşită, prin alimentarea cu tot mai mult combustibil al inovaţiei simbolismului, mi-au plăcut mai ales titluri precum: Cele trei năluci, Stepa, În răstrişte, Nopţile ( de noiembrie, februarie, ianuarie, iulie, decemvrie ), Epigraf.
Surprinzător pentru mine, poate şi pentru alţii, a fost să descopăr că rondelurile nu m-au prins prea mult. Să fi fost poate o incompatibilitate între acele secvenţe concentrate, atât de mult şlefuite şi cititorul din mine?
Dar, în acelaşi timp, întâlnind  Psalmi moderni, am rezonat  mult mai bine.
În ei sunt prezente câteva dintre temele predilecte: singurătatea, tristeţea, viaţă căreia se zbate să-i dea un ţel măreţ , soarta potrivnică, opresiunea contemporanilor, condiţia poetului în lume şi versurile ca alinare fidelă.
Mult mai puţin popular astăzi decât în timpul vieţii – când părea că a făcut o vocaţie în sine mai mult din controverse, decât din meseria de scriitor – Alexandru Macedonski are încă, în opinia mea, destule de arătat.
Acela care abia în jurul vârstei de 40 de ani îşi descoperă şi asumă simbolismul ca stil propriu a lăsat, în afară de opera creată ( în care puţini ştiu că se mai  numără proză si teatru) şi Literatorul, un cerc literar care va deveni promor al modernismului românesc, prin reprezentanţi străluciţi precum Bacovia, Arghezi, Pillat, Tudor Vianu, etc.

Şi se uită, şi se uită mizerabilul destin.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Alexandru Macedonski.

NOTĂ: 8 / 10

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)