Recenzie Fata întâlnește băiatul de Ali Smith

Autor: Ali Smith
An apariție : 2008
Editura: Leda
Nr. Pagini: 176
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Aspecte Pozitive:

O cărticică ce tratează într-o manieră modernă eternul mit al iubirii.

FataIntalnesteBaiatul s

Fata întâlnește băiatul, cartea scriitoarei Ali Smith, face parte dintr-un proiect editorial internațional lansat de editura britanică Canongate ce s-a extins în 40 de edituri din întreagă lume (în cazul țării noastre a fost preluat de către Editura Leda). Proiectul editorial vizează rescrierea miturilor într-un stil modern și unic. Astfel, Ali Smith rescrie într-o manieră modernă una din Metamorfozele lui Ovidiu (cea mai veselă dintre ele).

Fata întâlnește băiatul tratează eternul început de poveste ce pare similar în toate cazurile, dar e mereu diferit! E o poveste despre fete și băieți, fete și … fete, despre metamorfozele cauzate de dragoste! E o carte de dimensiuni reduse, dar care te cucerește și parcă-ți pare rău că nu are măcar mai multe pagini.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Ali Smith.

Ali Smith îmbină jocuri de cuvinte, simetrii, răsturnări de sens (nu doar de situație) și creează o poveste antrenantă și plină de surprize! Prea multe nu o să vă dezvălui despre subiect, căci nu vreau să spulber misterul. Orice poveste e frumoasă și unică în felul ei, dar Fata întâlnește băiatul e una din acele cărți deosebite care te ung pe suflet pur și simplu!

O recomand tuturor cu căldură! E numai bună de citit vara, la plajă… până e gata bronzul termini de citit și cartea. Sau să stai undeva la umbră, poate într-un hamac… Sau… posibilitățile sunt infinite!

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)