Recenzie Împreună pentru întotdeauna de J.A. Redmerski

Autor: J.A. Redmerski
An apariție : 2015
Editura: Trei
Nr. Pagini: 384
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

29.31 RON pe Libris

Deoarece se apropie cu paşi repezi Ziua Îndrăgostiţilor, vreau să vă propun o carte deosebită, pe care am considerat-o o aventură în adevăratul sens al cuvântului. Dacă iubiţi cărţile în care personajele pornesc într-o călătorie a sinelui, atunci aceasta este povestea pe care trebuie să o savuraţi neapărat cap coadă! “Împreună pentru întotdeauna” sau The Edge of Never mi-a rămas întipărită în minte într-un mod foarte plăcut. J.A. Redmerski tratează aici subiecte frumoase precum dragostea, regăsirea de sine, aventura şi necunoscutul, dar vorbeşte şi despre anumite teme care trebuie explorate mai în amănunt şi oprit asupra lor. Veţi vedea la ce mă refer în cel mai scurt timp.

V-o prezint pe Camryn, eroina noastră, ce parcurge o etapă foarte grea din viaţa ei. Iubitul ei a murit, fratele ei este în închisoare iar ea a rămas singură. Aşa că ia îndrăzneaţa decizie de a se urca într-un autocar şi fie ce o fi. Iniţial, destinaţia a fost Idaho, însă, pe drum îl întâlneşte pe Andrew, care începe să îi acorde o neobişnuită atenţie. Acesta călătoreşte spre tatăl său, care suferă de o boală cronică şi această întâlnire s-ar putea să fie ultimă pentru cei doi.

În secunda în care se întâlnesc, Andrew şi Camryn simt o atracţie neobişnuită, însă Camryn încearcă să îl ignore, fiind o fată singură, într-un autocar plin de străini şi ultimul lucru pe care şi-l doreşte este să atragă atenţia. Până la urmă se împrietenesc şi evident realizaţi că vor deveni mai mult decât prieteni. Decid până la urmă să pornească pe un drum comun, plin de aventuri, în încercarea de a găsi pacea mult căutată şi poate şi dragostea.

Camryn a fost un personaj foarte fragil, dar care a avut o evoluţie remarcabilă, comparativ cu momentul în care am întâlnit-o. După ce l-a cunoscut pe Andrew, a îndrăznit să trăiască, să îşi asume anumite riscuri şi să se bucure de ceea ce îi ofertă fiecare zi. Descoperă călătoritu, muzica şi orice lucru mărunt care poate face minuni pentru o persoană atât de plăpândă ca ea. Aici intervine elementul delicat de care vă spuneam. Camryn suferă de depresie şi am admirat profund accentul pus pe vindecarea acestei boli şi pe semnalul de alarmă tras asupra persoanelor care au nevoie de ajutor în astfel de cazuri. Ea l-a avut alături pe Andrew, însă nu toată lumea are acest noroc.

Andrew este definit de mister. Nu ştim foarte multe lucruri despre el, dar văzând cum se poarte cu fata noastră, parcă nici nu ne pasă. Am simţit cât de mult o iubeşte, însă am fost conştientă de faptul că ascunde ceva şi acest lucru m-a speriat tare, pentru că nu voiam să existe ceva care să îi despartă. A schimbat-o complet pe Camryn, redându-i încrederea de care avea atâta nevoie, dar şi a doua şansă după care tânjea amarnic. Andrew a avut şi el parte de cele mai frumoase săptămâni din viaţa lui, descoperind-o pe Camryn şi schimbându-şi modul în care privea viaţa până la acel moment.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de J.A. Redmerski.

Acum doar trebuie să ne dorim ca cei doi să rămână împreună…

Această carte te trece prin toate stările posibile, dar m-am bucurat enorm că am avut inspiraţia de a o alege. Este o adevărată lecţie de viaţă, despre două persoane complet necunoscute, care cu puţin curaj, pornesc într-o călătorie în necunoscut şi la finalul ei descoperă adevărata dragoste.

Recomand ca melodie de fundal The Civil Wars- Barton Hollow. Citiţi cartea şi veţi înţelege de ce.

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

29
31 LEI
Libris
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

Iubim comentariile tale :)