Recenzie ”Înainte să te cunosc” de Jojo Moyes

Autor: Jojo Moyes
An apariție : 2016
Editura: Litera
Nr. Pagini: 400
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

31.12 RON pe Libris 30.99 RON pe Elefant 39.90 RON pe Cărturești

inainte-sa-te-cunosc-jojo-moyesÎnainte să te cunosc de Jojo Moyes este una dintre cărțile pe care le-am citit din cauza ecranizărilor făcute pe baza lor. Descoperind un film de excepție, am tras concluzia că romanul trebuie să fie și mai excepțional. Și nu m-am înșelat.

Înainte să te cunosc se învârte în jurul lui Will Traynor, un tânăr lovit de soartă la doar treizeci și trei de ani și țintuit într-un scaun cu rotile. Cândva, un bărbat activ, cu aspirații și ambiții, un bărbat ce râdea și iubea din plin viața, acum un bărbat țintuit într-un scaun, veșnic dependent de ceilalți, mereu suferind și cu un pas mai aproape de moarte. Conștient că starea lui este ireversibilă hotărăște să apeleze la o instituție din Elveția care-i ajută pe oamenii cu boli terminale să-ți încheie pactul cu viața. Această decizie o scoate însă în calea sa pe Lou Clark.

Mi-e foarte frică de cum vor decurge lucrurile… Nimeni nu vrea să știe că uneori mă simt atât de cuprins de claustrofobie, țintuit în scaunul acesta, încât îmi vine să urlu ca un nebun la gândul că voi mai petrece încă o zi în el…

Lou Clark este o explozie de culoare și veselie. La doar douăzeci și șase de ani, Lou nu a trăit și nu a văzut nimic din lume. S-a complăcut într-un mic serviciu la o cafenea și într-o relație cu un bărbat ce pare că se iubește mai mult pe sine, perfect indiferent în ceea ce privește micile dorințe ale persoanei de alături. Rămânând fără serviciu, Lou rămâne brusc fără o direcție în viață. Obligată de starea financiară precară a familiei acceptă să fie însoțitoarea tetraplegicului Will Traynor pentru șase luni. Iar viitorul va fi sumbru după cum promite să se comporte viitorul ei ”pacient”.

Am vrut să-mi pară rău pentru el Și chiar îmi părea. În clipele în care îl surprindeam privind în gol, pe fereastră, aveam impresia că e cea mai tristă persoană pe care o întâlnisem vreodată. Și, pe măsură ce zilele treceau și realizam că starea lui nu se rezuma la a fi țintuit în acel scaun și la pierderea libertății fizice, ci la un șir nesfârșit de umilințe și suferințe, de riscuri și disconfort, am decis că, dacă aș fi fost Will, nici eu n-aș fi fost tocmai fericită.

Înainte să te cunosc nu este acel roman unde sfârșitul este centrul de interes ci modul de desfășurare a evenimentelor. Primează modul de gândire a personajelor, felul cum iau atitudinte în fața unei probleme, dar și modul cum acceptă sau nu o situație. Jojo Moyes construiește o poveste reală și se axează pe miezul ființei umane; pe sentimente și pe suflet.

Lou Clark este acel om cu care te identifici măcar jumătate din zi. O jumătate când îți faci timp să descoperi micile plăceri, când observi oamenii din jur, când fericirea plutește în jurul tău din senin și când îți dai seama că tu ești cel care hotărăște când și de ce o să se bucure. Urmărind-o devenim conștienți de faptul că fiecare dintre noi are o mică parte din Lou tăinuit în adâncul sufletului, o parte pe care zilnic o plimbă cu el.

În același timp am descoperit însă și o Lou pierdută de sine, complăcându-se într-o situație dureros de tristă și dureros de lipsită de aspirații. Am descoperit un Will ce se complace în situația lui de persoană neajutorată, o persoană care, în timp ce așteaptă ca lumea să-i dea mână liberă spre moarte, preferă să nu facă nimic, nici pentru sine nici pentru alții.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Jojo Moyes.

Jojo Moyes a luat o Lou perfect capabilă de a înfăptui lucruri mărețe și a înzestrat-o cu un simț de responsabilitate față de cei din jur care a acaparat-o până într-acolo încât a uitat să mai viseze și să se simtă pe sine. L-a luat, apoi pe Will, bărbatul ce înfăptuia lucruri mari, se vedea pe sine și poziția sa în lume și a pus-o la pământ până într-acolo unde el a devenit din protagonist în spectator. Și când totul era pe cale să se sfărâme în jur, i-a pus pe cei doi unul în calea celuilalt. Lou avea picioare, un corp perfect funcționabil, Will avea o minte brici și multe multe aspirații, deci un transfer trebuia făcut.

Avantajul de a fi aruncat într-o viață cu totul nouă- sau, cel puțin, de a fi izbit atât de puternic de viața altcuiva încât să fie ca și cum ți-ai strivi fața de fereastra lui- este că te obligă să regândești concepția pe care o ai despre tine. Sau despre felul cum te percep ceilalți.

Înainte să te cunosc, filmul, mi-a dăruit culoare și veselie. Spuneai Înainte să te cunosc și în fața ochilor îmi apărea o explozie de culoare, iar în urechi auzeam constant: Do you want a cup of coffee?, dar apoi, citind și cartea, mi s-au născut în suflet sentimente de tristețe, iar valul de culoare din ochi a început să se înece și în lacrimi.

Filmul, Înainte să te cunosc, nu știu, mi-a oferit multă multă culoare și foarte multă veselie, reușind de multe ori să-mi distragă atenția de la drama împodobită în culori stridente ce mi se desfășura în fața ochilor.  Ceea ce vreau să spun e că Lou, cea din film, cu vestimentația ei halucinant de colorată ne distrage de la marea dramă.  Cartea însă, îți dă răgazul necesar să cugeți asupra vieții, asupra suferinței. Cartea Înainte să te cunosc, a fost amuzament și speranță înecată în suferință.

Mi-a plăcut Înainte să te cunosc atât filmul cât și  mai ales cartea. Jojo Moyes a reușit să surprindă o singură dramă a cărui ramificații prind și alte personaje. Asistăm pe rând la neputința unei mame, egoismul unui tată, neputința unui om. Suntem pe rând pasăre închisă în colivie, inteligență și vitalitate încuiate într-un trup inutil, suntem speranță și deschizător de drumuri pentru alții, devenim din inutili în suflete competente, suntem durere contopită în zâmbet, suntem neputință înecată în culoare, suntem Înainte să te cunosc.

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

31
12 LEI
Libris
30
99 LEI
Elefant
39
90 LEI
Cărturești
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

  1. Barbalata Mirela
    Reply

    Am citit cartea si mi-a placut foarte mult. Imi place cum este scrisa, cum sunt ptrezentate personajele si subiectul cartii este foarte interesant si de actualitate. Sunt curioasa sa citesc si continuarea 🙂
    Nu am vazut filmul.

  2. lalalala
    Reply

    exact acum am terminat cartea,o carte exceptionala din toate punctele de vedere.Este o poveste plina de culoare,dar si de suferinta.Jojo Moyes este o scriitoare pe care am descoperit-o recent prin aceasta carte si sunt foarte fascinata de felul in care detaliaza fiecare moment prin care trece Lou impreuna cu Will,iar spre sfarsitul cartii lacrimile nu au intarziat sa apara…ma asteptam la orice subiect pentru acest roman,insa acesta este un subiect care,din punctul meu de vedere poate atinge pe oricine citeste !

Iubim comentariile tale :)