Recenzie “Inima lui Devin MacKade” (Fraţii MacKade #3) de Nora Roberts

Autor: Nora Roberts
An apariție : 2016
Editura: Litera
Nr. Pagini: 213
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Inima lui Devin MacKade a fost cea mai aşteptată lectură dintre cele patru. Am fost tentată să o citesc fără a mai respecta ordinea, însă dacă aş fi făcut asta aş fi distrus esenţa poveştii. Micile elemente ce fac diferenţa şi aprofundează povestea stau în primele două volume unde, deşi povestea se axează pe unul dintre fraţii MacKade, este inevitabil să nu-şi facă apariţia şi ceilalţi. Sunt ca un tot unit şi indispensabil. Şi dintre toţi cei patru fraţi, Devin poate fi cel mai compătimit.

Şerif în Antietam, Devin este privit ca o persoană diplomată, cumpătată şi răbdătoare. Aşa se explică şi faptul că a putut să o iubească pe Cassie, în tăcere, doisprezece ani, să fie martor la tot chinul din căsnicia ei şi să fie capabil să nu-l ucidă cu propriile mâini pe Joe Dolin.

El se uita aşa concentrat la prinţesă, încât aceasta îi oferi un zâmbet strălucitor, plin de speranţă, şi o fluturare de mână, special pentru el. Dar el o vedea numai pe Cassie, uimită şi delicată. Şi frumoasă.

Cassie, pe de altă parte, poate fi pusă pe aceeaşi treaptă cu Savannah, când vine vorba de suferinţă şi viaţă grea. Însă, spre deosebire de Savannah, lui Cassie i-a lipsit forţa de a muta munţii şi de a da cu oamenii răi de pământ. Mereu fragilă şi sensibilă, mereu într-o continuă luptă cu mediul familial, Cassie abia când a întâlnit-o pe Regan a început să îşi însufleţească spiritul năbădăios. Deşi inconştientă de proces, admiraţia simţită pentru prietena ei, i-a alimentat pic cu pic acea scânteie de curaj înăbuşită încă din faşă, din sufletul ei.

Faptul că chipeşul de Devin îi declară iubirea pe care şi-a ţinut-o ascunsă faţă de ea atâţia ani o înfricoşează şi îi dă iluzia de fals. O femeie ca ea nu ar putea să trezească astfel de sentimente într-un bărbat ca el, o mentalitate ce denotă gradul de decădere psihică şi morală în care a alunecat în atâţia ani de suferinţă. Însă ea, Cassie, deţine inima unuia dintre fraţii MacKade, ba chiar al celuia mai loial şi mai onest dintre toţi.

Ea privi zâmbind majoretele mai mari care făceau tumbe şi sărituri. Dar în mintea ei nu era decât Devin în uniforma lui. Atât de competent şi de masculin.

Dar nu numai Cassie şi Devin sunt implicaţi în această poveste. Copiii lui Cassie sunt cele mai importante făpturi asupra cărora se răsfrâng deciziile, iar cei doi copii sunt la fel de fragili ca şi mama lor. Drumul spre inima lor neîncrezătoare este anevoios şi plin de obstacole. Va reuşi Devin să le arate celor trei că pot forma o familie adevărată bazată pe încredere, linişte şi iubire?

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Nora Roberts.

Însă Joe este pe cale să fie eliberat din închisoare, iar firea lui răzbunătoare nu-l va lăsa să stea deoparte. Va reuşi Devin să o ferească de pericole pe femeia ce o iubeşte?

În Mândria lui Jared MacKade, Nora Roberts tratează în aprofunzime subiectul spinos al abuzului conjugal. Arată faţa şi sentimentele femeii abuzate. O femeie ce se consideră un gunoi, ba chiar ajunge să-i dea dreptate bărbatului ce-o loveşte. O femeie ce se învinovăţeşte pentru neputinţă, pentru dorinţa omului de a o lovi. O femeie cu psihicul şi stima de sine puse la pământ.

Şi având în vedere că războiul şi fantomele rămase în urmă sunt strâns legate cu personajele prezentului, iar prin cei de azi se iau decizii şi se fac alegerile pentru liniştea stafiilor trecutului, ce fantomă se vede în persoana lui Devin MacKade şi Cassie, şi mai ales, vor reuşi şi vii şi morţii să-şi găsească liniştea şi drumul spre iubire?

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)